10.1 C
Târgu Jiu
joi, 2 aprilie 2026
Fondul de vânătoare de la Motru Sec a fost scos la licitaţie de către Ministerul Agriculturii. Din Gorj, singura asociaţie interesată de achiziţionarea acestuia...
Aproximativ 70 de cadre didactice au plecat noaptea trecută spre Bucureşti, pentru a putea participa astăzi la mitingul bugetarilor. Potrivit liderului Sindicatelor din Învăţământ...
Clubul Elevilor din oraşul Rovinari are de săptămâna trecută o nouă directoare, în persoana artistei Emilia Dragotoiu-Nanu. Clubul a început anul şcolar 2009-2010, sărbătorind...
Un an de zile. Aceasta este durata de aşteptare a lucrătorilor de modernizare din cadrul Primăriei Bustuchin, dar şi a cetăţenilor comunei, care sunt...
Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din Târgu – Jiu, a picat, ieri după-amiază, de la etajul unu al blocului în care...
Dallasul în versiunea românească, sau, mai bine zis, ideile unui român care crede că Ceauşescu nu a murit şi care tânjeşte după vechiul regim...
Un număr de 9 bucăţi de şine de cale ferată au fost identificate de către agenţii Postului de Poliţie TF Rovinari la un centru...
Un bărbat de 76 de ani din comuna Vladimir a fost găsit între staţiile CF Turceni şi Borăscu decedat, secţionat transversal, pe terasamentul căii...
Doi tineri din comuna Plopşoru au fost prinşi în flagrant de către poliţiştii de la Transporturi Feroviare Rovinari în timp ce au sustras cantitatea...
Graţiela Cujmir a lucrat o perioadă lungă de timp ca operator PC la PNG Gorj, însă din ianuarie a rămas şomeră, dar n-a stat...
Ruan şi Tina de Flemingh străbat de aproape un an şi jumătate ţările Europei pentru a face o campanie de informare asupra sindromului Charge....
Pe lângă dieta pe care a urmat-o la indicaţia unui medic nutriţionist, pentru a scăpa de kilogramele acumulate în timpul sarcinii, Nicoleta Luciu a...
Cunoscuta actriţă, Maria Dinulescu s-a apucat de cântat, iar genul abordat este cel al manelelor. Tânăra actriţă a înregistrat o manea împotriva manelelor. Aceasta...
Dacă din educaţie nu derivă auto-educaţia, şcoala nu-şi mai are rostul. Mie îmi pasă de educaţia viitorului acestui popor! Dar vouă? Suntem un popor prost...
A, B şi C sunt trei mari partide politice din România, unele cu mai multe schimbări de nume, care şi-au pus pecetea asupra cursului...
Criza economică şi lipsa banilor nu i-a lăsat pe hoţi fără idei. Dacă nu mai au bunuri de furat, mereu se pot găsi...alimente. Astfel,...
O minoră în vârstă de 16 ani, din Motru, a dispărut duminică de acasă şi nu a mai revenit până în prezent. Din primele...
Şi-a lovit vecinul până l-a umplut de sânge. Acest lucru s-a întâmplat în comuna Logreşti, luni seara. Mihai I., de 52 de ani,...
În topul infracţiunilor descoperite în trafic, la începutul săptămânii, de angajaţii Serviciului Judeţean de Poliţie Rutieră, se află depăşirea vitezei legale. Există nu mai...
Un bărbat de 47 de ani a fost surprins de către poliţiştii rutieri în trafic, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Neculae O.,...
Ce înseamnă evidenţa activităţilor agricole desfăşurate la nivelul fermei corelate cu implementarea cerinţelor specifice de agro-mediu ? Fermierii trebuie să completeze caietul de agro-mediu pentru...
Preţul mediu al unui pachet de ţigări ar putea ajunge la 1 ianuarie 2010 la peste 10 lei, cu 2 lei peste valoarea actuală....
Se spune din bătrâni că, biserica ruină Sf. Ierarh Nicolae, din centrul comunei Albeni, a fost ridicată pe vremea domnitorului Mihai Viteazul. Monumentul...
“Şi gutui, amărui. Cu puf galben ca de pui”. Înrudite cu merele şi perele, gutuile sunt la fel de delicioase pe cât arată. Ca...
Lumânările parfumate, folosite de multe ori pentru a adăuga unei cine o doză de romantism sau pentru a decora sala de baie, pot fi...
Pui Shanghai Ingrediente: 1 piept de pui, 2 ouă, 1 cană pesmet, 1 cană făină, 100 g susan, 5 căţei usturoi, sare, piper, cimbru Mod de preparare: Pieptul...
O parte din angajaţii sistemului bugetar au făcut ieri grevă japoneză. Cadrele medicale au primit numai urgenţele, iar profesorii au stat la program,...
REP : Ce părere aveţi de Iustin Paralescu, cel care, se pare că va fi numit în locul dumneavoastră? N.M. : Am înţeles, din...
Deputatul Mugurel Surupăceanu, vicelider al grupului parlamentar al PSD la Camera Deputaţilor, solicită partidului să întrerupă orice relaţie instituţională cu actualul preşedinte Traian Băsescu....
Furnizorul de apă din oraşele Târgu-Jiu, Motru, Ţicleni, Târgu-Cărbuneşti şi Bumbeşti-Jiu, Aparegio Gorj continuă campania de contorizare în aceste localităţi. În prezent, în oraşele...
Procesul prin care Gheorghe Iliescu a contestat demiterea sa din funcţia de director comercial al Complexului Energetic Rovinari se va rejudeca la Tribunalul Gorj....
Elevii Grupului Şcolar Materiale de Construcţii vor purta o uniformă pe care ei şi-au ales-o. După realizarea unei parade în care mai multe modele...
Imediat după ce democrat-liberalii au preluat conducerea instituţiilor deconcentrate din judeţ, primarii PSD au început să discute despre o viitoare marginalizare a lor la...
Doar cinci amenzi contravenţionale aplicate au fost de ajuns pentru ca reprezentanţii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj să încaseze 10.000 lei....
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj anunţă faptul că până la data de 30 septembrie a.c., sunt înregistraţi 14.437 de şomeri,...
Două magazine alimentare, unul din Plopşoru şi un altul din Ţânţăreni, precum şi un bar din Târgu-Jiu, au fost sancţionate contravenţional de către inspectorii...
Primarul din Tismana este din nou în conflict cu consilierii locali ai PSD, pe care îi acuză că i-au respins un proiect de hotărâre...
Astăzi, echipele de lucrători ai furnizorului de apă Aparegio Gorj, vor închide robinetele cetăţenilor Asociaţiei de proprietari 21, din zona 9 Mai a municipiului...
Un minor în vârstă de 7 ani a fost victima unui accident rutier pe raza municipiului Motru. Copilul s-a ales cu vătămare corporală gravă...
Un incendiu declanşat la o anexă gospodărească (pătul de cereale) a necesitat intervenţia Detaşamentului de Pompieri Motru. Aceştia au intervenit cu o autospecială, focul...
Un cetăţean din localitatea Prigoria a solicitat intervenţia pompierilor deoarece autoturismul său, marca Dacia 1310, a luat foc, în timp ce acesta se deplasa...
În ultimele zile, poliţiştii rutieri gorjeni au acţionat pe principalele artere de circulaţie, în scopul impunerii respectării normelor privind circulaţia pe drumurile publice de...
Poliţiştii din cadrul tuturor subunităţilor teritoriale de poliţie din Gorj au acţionat în week-end pentru asigurarea climatului de siguranţă civică şi prevenirea activităţilor infracţionale....
IV. Standarde pentru menţinerea unui nivel minim de întreţinere a terenurilor agricole: GAEC 7. Menţinerea pajiştilor permanente, prin asigurarea unui nivel minim de păşunat sau...
Din 2010, taxa de poluare auto va fi plătită şi pentru maşinile noi din categoria Euro 4, sub 2.000 de centimetri cubi (cmc). Autorităţile...
Samuel Ciobanu are 16 ani şi activează în trupa de dans „Revolution”, alături de alţi 8 membri. Trupa este invitată la diverse concursuri...
Are 10 ani, este în clasa a IV-a, la Liceul de Muzică şi Arte Plastice, din Târgu-Jiu. Marile sale pasiuni sunt matematica, percuţia şi...
Invitat la emisiunea “Răi da buni”, cântăreţul Aurelian Moldoveanu a cerut-o de soţie pe Marina Dina. Acest lucru s-a întâmplat chiar în timpul emisiunii...
Prima femeie din România care a avut curajul să pozeze în Playboy a considerat că a venit vremea pentru îmbunătăţiri estetice. Dana Săvuică a...
Tocmai de Ziua Mondială a Educaţiei, cine nu a văzut şi nu a simţit întristarea şcolii aflate în grevă, poate n-a avut nici curajul...
Cu câţiva în urmă, mă aflam la cofetăria "Comzor" situată pe strada Victoriei, peste drum de sediul U.S.M.Oltenia, împreună cu amicul meu de-o...
Mărturisesc, fac parte dintre vinovaţii şi fraierii, în acelaşi timp, care l-au votat pe Băsescu în 2004. Regretul a venit repede, exact în clipa...
Este interesant cum nu conştientizăm prezenţa unor anumite componente ale organismului nostru decât în momentul în care apare o problemă în funcţionarea lor, creându-ne...
Debordezi de energie, te mişti în sus şi în jos ca un titirez şi nu-ţi găseşti locul pe canapea. Înghiţitură cu înghiţitură energizantul, îţi...
Ingrediente: 1 piept de pui, 2-3 roşii, 1 ardei gras, ceapă verde sau praz, 1 linguriţă oregano, sare, piper, pătrunjel, ulei măsline, 20-30 gr. caşcaval...
Stagiunea 2009 – 2010 a Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu – Jiu a debutat sâmbătă seara printr-o premieră absolută. La eveniment a...
O mică slujbă de pomenire la mormânt şi un pelerinaj la locul în care a trecut în nefiinţă. Aşa a fost comemorat ieri...
Pentru cei pasionaţi de lectură în timpul liber, o nouă rubrică prinde viaţă în paginile „Gorjeanul”. La fiecare început de săptămână, Alexandra Apostol ne...
Ediţia cu numărul patru a taberei internaţionale de arte vizuale – fotografie, film documentar, sculptură mică, grafică şi pictură – GORJFEST se va...
Cea mai populară băutură este berea, o consumi atunci când ieşi cu prietenii, când mergi la un grătar, la club sau la o...
Peste 40% din bărbaţi şi 56% din femeile care au suferit un infarct prezintă un mare deficit de vitamina E şi săruri de...
Uleiul de măsline vindecă gastrita si ulcerul Uleiul de măsline ajută la vindecarea gastritei şi a ulcerului. El poate fi folosit şi ca...
Curcan cu castane Ingrediente: 1 pui de curcan, 200 g carne de porc, 1/2 kg castane sau 250 g masa de castane cu sare, 200...
Organizaţia liberală de la Gorj se pregăteşte la rândul ei pentru alegerile prezidenţiale. Reorganizarea filialelor locale a dus la înlocuiri printre activiştii liberali...
Directorul Direcţiei de Tineret Gorj, Horaţiu Gorun, a fost propus pentru funcţia de subprefect al judeţului, în locul lăsat liber de actualul prefect,...
Locuitorii comunei Polovragi au participat sâmbătă cu mic cu mare la ,,Sărbătoarea Castanelor”, manifestare organizată la o pensiune de pe raza comunei. Totul...
Sute de locuitori ai municipiului Târgu-Jiu au fost prezenţi ieri în Piaţa Centrală, acolo unde au avut loc diverse manifestări cu ocazia...
Nici Primăria Rovinari nu şi-a uitat vârstnicii din oraş, astfel, alăturân-du-se Primăriei Târgu-Jiu, dar şi celei de la Târgu-Cărbuneşti, acolo, unde, această categorie...
Roxana Ştioclei are 17 ani, este elevă în clasa a XI-a, la Liceul Teologic, din Târgu-Jiu, iar viitorul său va fi coregrafia. De...
În sânul familiei Geică, acolo unde antrenatul la box este la el acasă, soţii Ion şi Leontina au fost prezenţi câteva zile la...
Interpreta rolului principal din Francesca, Monica Bârlădeanu, spune că relaţia ei cu Bobby Păunescu este una la distanţă de ceva timp, însă nu...
Cântăreaţa Elena Cârstea a trecut cu bine de operaţia pe care a făcut-o zilele trecute pe creier. Interpreta se va recupera acasă alături...
Copiii din municipiul Târgu – Jiu au participat ieri la a doua ediţie din acest an a evenimentului numit „Orăşelul copiilor”. Acţiunea, care...
Un gorjean de 41 de ani a fost arestat preventiv după ce s-a prezentat singur la Poliţie ca să anunţe că şi-a ucis...
Suprafeţele pentru care se solicită plata compensatorie trebuie să fie situate în una din localităţile din lista unităţilor administrativ-teritoriale eligibile pentru zone defavorizate sau...
Rodica Ferchiu, producător de brânză bio, a preferat să facă afaceri cu statul, iar acum regretă amarnic, pentru că nu-şi poate recupera banii pe...
O mulţime imensă a sărbătorit, la Berlin, împlinirea a 19 ani de la reunificarea Germaniei, în 1990, la un de la căderea Zidului Berlinului,...
O româncă în vârstă de 48 de ani se numără printre victimele alunecării de teren provocate de ploile abundente din Sicilia, a anunţat Protecţia...
Fostul ministru de Finanţe al Japoniei, Shoichi Nakagawa, care a fost nevoit să demisioneze la începutul anului după ce a apărut în stare vizibilă...
Mai este puţin şi se împlineşte anul de când cu alegerile parlamentare, nu că ne-ar fi fost dor de un astfel de moment, dar...
Doi târgujieni, soţ şi soţie, au fost implicaţi într-un accident rutier care a avut loc pe DN65 Piteşti – Slatina. Aceştia şi-au pierdut viaţa...
Prin contractarea de fonduri europene, societatea Aparegio Gorj doreşte să investească o sumă impresionantă pentru a face lucrări la sursa de apă Motru....
Până la sfârşitul acestui an, în comuna Bustuchin vor începe lucrările de construcţie a unei noi grădiniţe, care are ca termen de finalizare...
Alături de alte oraşe din judeţul Gorj, şi Târgu-Cărbuneşti a dorit să-şi serbeze cum se cuvine vârstnicii pe 1 octombrie, zi declarată sărbătoare pentru...
Săptămâna viitoare, preşcolarii care locuiau în centrul comunei Drăguţeşti vor fi nevoiţi să facă naveta către satul Iaşi acolo unde se va pune în...
Din ce în ce mai mulţi gorjeni doresc să devină şoferi. Datorită examinării pe calculator, examenul teoretic este mai rapid de susţinut, fiind,...
Deţinuţii din cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu au participat, vineri, la o sesiune de informare. Evenimentul a făcut parte din proiectul „Dezvoltarea serviciilor comunitare pentru persoanele...
Transportatorii de material lemnos au fost luaţi “la ochi” de poliţiştii din cadrul Serviciului Ordine Publică şi reprezentanţi din cadrul ITRSV Vâlcea. Aceştia au...
Peste 300 de mijloace de transport au fost verificate, în ultimele 24 de ore de către poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj,...
Un prahovean a sustras capacul de la cazanul unui tismănean. Furtul a fost anunţat la poliţie în data de 15 septembrie, de către păgubit,...
Criterii de eligibilitate: sunt eligibile numai parcelele cu suprafaţa minimă de cel puţin 0,3 ha, iar suprafaţa agricolă aparţinând unei ferme, trebuie să fie...
Destrămarea coaliţiei de guvernământ nu are un impact imediat asupra ratingurilor României, întrucât executivul a implementat, până în prezent, cu succes, programul stabilit cu...
Această artă a Bonsaiului ar fi apărut în urmă cu 4.000 de ani, iar primele descoperiri au fost câteva picturi şi schiţe de pe...
În acest sezon, în ceea ce priveşte pantalonii, tendinţele sunt la extreme, variind de la cei skinny care scot în evidenţă formele corpului, la...
Multe femei tinere folosesc diverse creme pentru a încetini procesul de îmbătrânire a tenului, însă aceste produse cosmetice au un efect inversat asupra pielii...
POZIŢIONARE. Localizat în partea de nord a judeţului, acest masiv montan se prezintă celor ce doresc să îl parcurgă sub forma unei...
Pe vremea deschiderii anului universitar la Cluj-Napoca, Guvernul Boc crăpa în două iar preşedintelui Traian Băsescu nu-i păsa. Cel care mimase medierea PSD-PD-L ca...
În pericopa Evanghelică a Duminicii a XIX-a după Rusalii, în care se vorbeşte despre iubirea vrăjmaşilor, sunt amintite cuvintele care i-au umplut de...
Astăzi, în mileniul trei al erei creştine, astăzi, pentru că astăzi mai mult ca oricând, a ieşit din nou la iveală, din însuşi zăcământul...
Tot mai multe studii au fost dedicate, în ultima perioadă, efectelor pe care consumul de alcool îl are asupra sănătăţii noastre. Vinul, bun pentru inimă Unii...