-2.2 C
Târgu Jiu
joi, 25 decembrie 2025
Inspectoratul Școlar Județean Gorj a anunțat calendarul de testări în cadrul sesiunilor de simulare a examenelor de Evaluare Naționale și Bacalaureat. Testările sunt programate...
Cu toată că Pandurii nu are, momentan, dreptul să legitimeze jucători, conducătorii clubului gorjean încă speră la o decizie favorabilă din partea FIFA până...
Fostul portar al Viitorului, Bogdan Moga, este unul dintre cele cinci transferuri realizate în această iarnă de FK Miercurea Ciuc. Formația lui Valentin Suciu...
Motto: „În toată istoria nu există un război care să nu fi fost creat de guverne, doar de guverne, independent de interesele oamenilor, cărora...
George Niculescu se trage din Brădicenii mei de acasă. Suntem vecini de loc, de casă, de sîlişte. I-am cunoscut părinţii şi întreaga familie de...
Operatorul de distribuție energie electrică din Oltenia a efectuat, în perioada octombrie - decembrie 2021, peste 5.330 de controale pentru prevenirea și combaterea fenomenului...
Domnul academician și profesor universitar dr. Gheorghe Vlăduțescu, unul dintre cei mai importanți filosofi și eseiști ai culturii române contemporane s-a născut la 8...
Edward Iordănescu (43 de ani) a preluat, marţi, naţionala de fotbal a României. Antrenorul, care are în C.V. şi o perioadă petrecută la Pandurii...
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a exclus posibilitatea ca viitoarea ediție a Ligii 1 să aibă 18 echipe. Sistemul competițional nu va...
Cancerul de col uterin este un tip de neoplasm care apare în celulele colului uterin (numit și cervix) - partea inferioară a uterului, care...
Inspectorii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Gorj au amendat un fast-food cu 10.000 de lei, pentru nerespectarea normelor privind condițiile de depozitare...
Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, planurile României de a acorda societăţii de energie electrică Complexul Energetic Oltenia...
"De dimineață nu m-am simțit foarte bine, așa că am decis să fac un test rapid. Rezultatul a fost pozitiv. În urmă cu câteva...
Record de infectări în județul Gorj. În data de 26 ianuarie 2022, ora 14.00, situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel: 408...
Candidații înscriși la concursul pentru ocuparea celor 9 posturi de îngrijitor sunt rugați să se prezinte mâine, 27.01.2022, la sediul Universității „Constantin Brâncuși”, Facultatea...
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au continuat activitățile investigative în cauza privind sesizarea de amenințare cu bombă în incinta Școlii Nr. 2,...
În perioada 17-23 ianuarie a.c., peste 330 de polițiști gorjeni, dintre care 156 din cadrul structurilor de poliție rutieră, au acționat pe raza județului...
Fostul lider liberal Ludovic Orban și mai mulți parlamentarii, membri fondatori ai Forța Dreptei, vor veni, mâine, în vizită la Gorj. La ora 11.00,...
25 de aspiratoare chirurgicale au fost repartizate Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu, anunță Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj. "Continuăm efortul de a dota...
Un bărbat, de 67 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, cercetat pentru agresiune sexuală, a fost prins de polițiști și dus în penitenciar. Gorjeanul era...
La data de 26.01.2022, situația pacienților suspecți sau confirmați cu noul COVID-19 (conform raportării serviciului SPIAAM de la ora 14:00) este după cum urmează: Clădirea...
Internetul și toate device-urile care au acces la internet, încă de când au apărut au început să ne simplifice viețile într-un mod care nu...
Sănătescu Raluca Elena de 17 ani, din Peșteana, a fost luată cu ambulanța în cursul nopții după ce aceasta a manifestat contracții specifice nașterii....
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 34.255 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 94 decese. Nu au...
"Există un apel la Numărul Unic de Urgență 112 privind o amenințare cu bombă la Școala Gimnazială "Ecaterina Teodoroiu" din Tg-Jiu. Unități abilitate în...
Amenințare cu bombă la Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu. „Avem sesizat prin apelul 112 o amenințare cu bombă, la Școala nr. 2,...
Spitalul Municipal Motru, judeţul Gorj organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale de execuție vacante, de șofer. Condiţiile specifice necesare în vederea...
În calitate de părinți, cu toții ne dorim tot ce este mai bun pentru copiii noștri. De aceea, alegerea jucăriilor din lemn de calitate...
Cinci luni le-au trebuit magistraților Tribunalului Gorj să se pronunțe pe măsurile și excepțiile dispuse de judecătorul de cameră preliminară în dosarul de înșelăciune...
Cercetarea disciplinară dispusă de conducerea Poliției Române pentru 13 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, după ce, în vara anului trecut,...
Infracțiunea s-a comis marți în jurul orelor 15.00, în perimetrul Carierei Roșia, aparținând CE Oltenia. Practic, trei indivizi din Rovinari, urcați într-o căruță, au...
O sală de jocuri de noroc, din orașul Rovinari, a fost închisă de poliție. În ultimele zile, polițiștii gorjeni au acționat pe raza județului...
Pandurii Târgu Jiu s-a reunit la începutul acestei săptămâni, iar antrenorul Mario Găman a efectuat primul antrenament cu 23 de jucători. Din cauza interdicției...
Evenimentele private sunt interzise în această perioadă, când cazurile de Covid au explodat iarăși, dar tot mai mulți gorjeni ignoră restricțiile. Din acest motiv,...
Motto: „Cine înșeală o dată, înșeală și a doua oară.” - Cugetare din străbuni Problema cea mai stringentă a zilei de ieri, marțea cu cele...
Secolul al XX-lea a excelat prin tentaţia cu o disimulată tentă criptică, de a se instaura o Nouă Ordine Mondială, fără a se preciza...
Nu mai puțin de 15 angajați ai Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu au fost diagnosticați cu Covid-19, în ultimele două săptămâni. Este vorba de...
Etnologul Pompiliu Ciolacu este unul dintre puținii meșteri care mai fac icoane de vatră. Gorjeanul a descoperit pasiunea pentru icoana de vatră la vârsta...
Localizat pe partea dreaptă a văii Sohodolului la nord de complexul turistic Bucium, muntele Pleşa se prezintă ca un masiv bastion de calcar dominând...
8 – Materiale ecologice, homeopate. Continuăm prezentarea unei game vaste de preparate de fitofarmacie ce se pot realiza ușor în orice gospodărie și au total...
Se fac schimbări la echipa de baschet. Formația de seniori, antrenată de Jordanco Davitkov, nu se va mai baza în acest sezon pe bosniacul...
Cuplurile din municipiul Târgu-Jiu care împlinesc 50 de ani de căsătorie în cursul anului 2022 sau au împlinit în anii precedenți, dar nu au...
Oficialii Ligii Profesioniste de Fotbal au modificat programul etapei 24 din Liga 1, care se va desfășura în perioada 4-7 februarie 2022. Astfel, s-a...
O familie de gorjeni cu patru copii, dintre care trei sunt minori, a rămas de la sfârșitul săptămânii trecute sub cerul liber, după ce...
Asociația Județeană de Fotbal Gorj a transmis, marți, că liga a patra are șanse mari să se reia la începutul lunii martie. Președintele Mihai...
Nu poți să nu rămâi stupefiat când, urmărind luările de cuvânt ale multora dintre aleșii noștri cu privire la criza energetică din ultimele luni...
Zeci de călători au avut de așteptat ieri dimineață preț de peste două ore într-un tren chiar înainte de a intra în Defileul Jiului,...
Federația Română de Fotbal a anunțat marți după-amiază numirea ca selecționer a antrenorului Edward Iordănescu, cu misiunea de a conduce echipa națională de seniori...
Un eveniment rutier a avut loc în această dimineață pe centura municipiului Târgu Jiu.În accident a fost implicată o mașină de transport gunoi a...
În data de 25 ianuarie 2022, ora 14.00, situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel:    416  persoane în carantină la domiciliu/locația declarată; ...
Reprezentanții Spitalului Județean din Târgu-Jiu anunță că, începând cu data de 26 ianuarie, se vor relua internările la Secția Medicină Internă I, unde a...
Păcănele sunt cele mai populare jocuri de noroc la nivel mondial. Nu există cazino care să nu ofere jocuri de păcănele. Aceste jocuri sunt...
Cristiano Ronaldo și Lionel Messi sunt considerați a fi cei mai buni jucători de fotbal din istorie. Mereu a existat o bătălie între cei...
Patru studenţi din cadrul Academiei de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza” București, anul de studiu I, se află în stagiu de practică la Inspectoratul de...
La Secția Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu este în curs o anchetă epidemiologică, după ce a fost depistat pozitiv un pacient....
Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu au constatat, în seara zilei de 22/23 ianuarie, că la punctul de lucru al unei...
În ultimele patru zile, polițiștii gorjeni au acționat pe raza județului în vederea verificării modului de respectare a măsurilor de prevenire a răspândirii virusului...
Cuplurile din municipiul Târgu Jiu care împlinesc 50 de ani de căsătorie în cursul anului 2022 sau au împlinit în anii precedenți, dar nu...
Nu mai puțin de 15 angajați ai Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu au fost diagnosticați cu Covid-19. Este vorba de șase asistenți medicali, trei...
Din păcate, o altă veste tristă pentru angajații CEO. Unul dintre salariații de la Cariera Roșia a murit astăzi, la 51 de ani. ”Se...
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că, în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 19.685 de cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea,...
Campania de vaccinare a copiilor cu vârste între 5 și 11 ani va începe de miercuri, 26 ianuarie, iar părinţii pot beneficia de o...
Doi șoferi din Gorj sunt cercetați penal pentru că s-au urcat băuți la volan. „La data de 24 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Secției...
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au identificat, vineri, în trafic un bărbat, de 49 de ani, din comuna Câlnic, în timp ce...
Un tânăr, de 21 de ani, din comuna Scoarța, a fost depistat duminică în trafic în timp ce conducea un autoturism pe strada Aurel...
Peste 9.200 de apeluri la numărul unic 119, destinat semnalării cazurilor de abuz, exploatare şi neglijare a copilului, s-au înregistrat în primele două săptămâni...
Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești a deschis dosar penal, la mai bine de un an de la alegerile locale din comuna Bustuchin,...
Un pensionar din comuna gorjeană Bengești-Ciocadia s-a ales cu dosar penal și ulterior cu o condamnare pentru furt de energie electrică. Acesta sustrăgea curent...
Ministrul Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu, spune că România se confruntă cu o problemă gravă în ceea ce privește forța de muncă. „Forţa de muncă...
Internări suspendate la Secția Medicină Internă I din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, clădirea de pe strada Progresului. Aici există un focar de...
Motto: „Hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română.” Vers din Hora Unirii Nici măcar nu ne-am așteptat că vorbele obraznice ale așa-zisului primar...
Luptă acerbă pentru 15 posturi de infirmier scoase la concurs de Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu. Nu mai puțin de 252 de candidați s-au...
7 – Materiale ecologice, homeopate. Continuăm să vă prezentăm noi mijloace ecologice de protecție a grădinei de legume sau a plantațiilor de pomi și arbuști...
Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu“ Târgu Jiu au sărbătorit vineri, 21 ianuarie 2022, alături de invitați de seamă de...
Viitorul Târgu Jiu va susține un cantonament peste hotare. Trupa gorjeană va pleca din țară la finalul săptămânii. Duminică, formația de eșalon secund va...
Cheile Şuşiţei Verzi o veritabilă bijuterie a carstului gorjean la prima vedere nu prezintă aspectul fenomenelor carstice similare deoarece în mare parte ele sunt...
Luni, 24 ianuarie 2022, s-au împlinit 163 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), eveniment crucial din istoria poporului nostru, împlinire...
CSM Târgu Jiu a revenit cu victorie în meciurile oficiale. Primul joc din 2022 a însemnat şi primul succes pentru fetele lui Liviu Andrieş,...
O grădiniță nouă, de la zero, se va construi în comuna Dănești. Aceasta va funcționa cu program normal și va avea trei grupe. Lucrările...
Gorjenii se vor putea testa rapid pentru Covid la medicii de familie care au încheiat contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate. În total,...
Pentru că obişnuinţa este cea de-a doua natură a omului, poporul român s-a obişnuit ca de aproximativ 163 de ani, la 24 ianuarie să...
Cursurile autorizate de muzeograf din Arhiepiscopia Craiovei, pentru cea de-a doua grupă de participanți, au început vineri, 14 ianuarie. Cursurile, organizate de Fundația Pastoral-Misionară...
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 anunţă  că 114.000 doze de vaccin de la compania Pfizer BioNTech destinate copiilor de...
Mijlocaşul gorjean George Tudoran (26 de ani) are şanse minime să mai joace la Metaloglobus Bucureşti şi în 2022. Deşi contractul fostului pandur expiră...
În data de 24 ianuarie 2022, ora 14.00, situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel: - 406  persoane în carantină la domiciliu/locația...
Echipele Salvamont România au avut peste 100 de misiuni de salvare într-o singură zi. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont au...
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 12.082 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 41 decese, dintre care...
În data de 23 ianuarie 2022, ora 14.00, situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel:    358  persoane în carantină la domiciliu/locația declarată; ...

Noul bilanț Covid

Grupul de Comunicare Strategică a transmis duminică un nou raport COVID-19. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 14.088 de cazuri noi de COVID-19 şi...
Unirea Principatelor Române va fi sărbătorită luni la Târgu-Jiu, începând cu ora 12.00, în Piața Prefecturii. „Participarea la eveniment este permisă doar pentru persoanele care...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, duminică, că este "aproape imposibil" ca o persoană să nu se infecteze cu varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2,...
Împlinirea a 201 ani de la Proclamația de la Padeș a lui Tudor Vladimirescu nu a mișcat în niciun fel autoritățile de la Padeș....
În această dimineață au fost distribuite, la sediul IȘJ Gorj, teste pentru toate școlile. Acestea vor intra în posesia elevilor marți, iar testarea se...
Tamponare în această dimineață în sensul giratoriu din Piața Centrală a municipiului Târgu Jiu. O mașină a fost avariată după ce unul dintre soferi...
În data de 22 ianuarie 2022, ora 14.00, situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel:    424  persoane în carantină la domiciliu/locația declarată; ...
Încă un accident pe centura orașului Târgu Jiu s-a produs în această seară și tot ca precedentul, din cauza neacordării de prioritate. Din păcate,...
"Am avut o sesizare prin apelul 112, referitoare la un autotren incarcat cu porumb, care ar fi avut o explozie la un pleu, ocazie...
În data de 21 ianuarie 2022, ora 14.00, situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel:    423  persoane în carantină la domiciliu/locația declarată; ...
În Secția Medicină Internă I, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, (clădirea de pe strada Progresului), există un focar de infecție SARS CoV-2...
Autorităţile anunţă 19.649 de noi cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore, potrivit datelor publicate de Grupul de Comunicare Strategică. De asemenea,...