Un nou rezultat de excepție a fost obținut de un elev din Gorj la Concursul Național de Fizică „Evrika”, desfășurat recent la Brașov. Mihai...
Primăria Municipiului Târgu Jiu organizează joi, 30 octombrie, ediția specială de Halloween a evenimentului „Film în parc”, începând cu ora 16:00, în Parcul Central....
Gorjeanca Denisa Golgotă (23 de ani) a lansat acuzații grave la sosirea din Indonezia, acolo unde a participat, săptămâna trecută, alături de delegația României...
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță publicarea în consultare publică a Ghidului solicitantului pentru accesarea Schemei de ajutor privind sprijinirea investițiilor în noi capacități...
Bărbatul trimis în judecată, la sfârşitul lunii martie, pentru omor asupra unui membru de familie, a aflat, astăzi, prima sentință, la Tribunalul Gorj. Acesta...
Un bărbat de 45 de ani, din comuna Crasna, a fost reținut aseară, după ce și-ar fi lovit soacra. "La data de 26 octombrie, polițiștii...
O geacă nu este doar un strat de protecție împotriva frigului, ci și un element definitoriu al stilului personal. În sezonul rece, alegerea corectă...
Nici până astăzi, bugetul CEO nu a fost aprobat. Prin urmare, pentru cei 8.000 de salariați nu a existat o negociere salarială, pentru că...
Astăzi se împlinesc 87 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”, creat de Constantin Brâncuși în cinstea eroilor gorjeni din Primul Război...
Grădinița cu Program Prelungit „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu organizează concurs pentru ocuparea a unui post temporar vacant de spălătoreasă, cu normă întreagă. Se cer...
Ministerul Educaţiei şi Cercetării anunţă că înscrierile pentru programul „Matematică Remedial”, destinat sprijinirii profesorilor şi elevilor de gimnaziu în recuperarea competenţelor fundamentale la matematică,...
Tradiția românească se pregătește să prindă din nou viață pe scenă. Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu lansează un apel către...
MENSAVE vă invită la cursuri de prim ajutor de bază, avansate și pediatricice, destinate adulților, cadrelor medicale și părinților! Acest curs este esențial pentru...
Biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj a prezentat, joi, bilanțul activității desfășurate în primele nouă luni ale anului...
Marți, 21 octombrie 2025, începând cu ora 15:00, la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu, a avut loc o nouă întâlnire de...
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj a organizat vineri, 24 octombrie 2025, Bursa locurilor de muncă, un eveniment desfășurat în cadrul...
Copiii de la grădinița ,,Vis de copil” din Târgu Jiu au sărbătorit, la sfârșitul săptămânii trecute, venirea toamnei. ,,Toamna ne-a adus din nou bucurie, culoare...
Cartea "Murmurul Jilțului", semnată de Dumitru Dădălău și publicată la Editura Rene în 2025, este o cronică vibrantă, o frescă detaliată a trei decenii...
Joi, 23 octombrie, Căminul Cultural Scoarța a prins viață în culorile calde ale anotimpului recoltelor, găzduind o nouă ediție a „Festivalului Toamnei”, eveniment devenit...
Lanţul de sărbători duhovniceşti ale lunii lui Brumărel se apropie de final, duminică, 26 octombrie 2025, fiind praznicul Sfântului mare mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de...
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a cerut personalului din secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) să respecte regulile de igienă și să renunțe la...
În ziua de 26 octombrie 2025, în Duminica a 23-a după Rusalii şi a Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a fost săvârşită...
Cele două femei din Dolj, acuzate că furau bani de la bărbați din Gorj, pe care îi ademeneau cu favoruri sexuale, au fost eliberate,...
Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj au desfășurat, vineri, o acțiune privind educația rutieră, la Liceul „Gheorghe Tătărescu” din orașul Rovinari,...
Complexul Energetic Oltenia (CEO) a întârziat în mod inexplicabil procesul de înființare a Filialei de lignit, o obligație impusă prin Decizia Comisiei Europene, cu...
Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Gorj scoate la vânzare prin licitație publică terenurile fostului lichidator judiciar și ex-lider PNȚCD Gorj, Matei Catrinoiu, o...
Complexul Energetic Oltenia a lansat o licitație deschisă pentru asigurarea transportului salariaților de la Sucursala Electrocentrale Rovinari. „Achiziția serviciului de transport este necesară pentru asigurarea...
Un tânăr de 26 de ani, din Târgu-Jiu, față de care autoritățile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare, pentru săvârșirea...
* Sesizare privind mortalitate piscicolă O sesizare telefonică primită în urmă cu trei zile la dispeceratul Apele Române Jiu, anunța apariția unor pești morți pe...
S-au derulat scene șocante în locuința unei femei de 67 de ani, din comuna Aninoasa. În urma unor discuții aprinse, concubinul ei, un bărbat...
Primăria comunei gorjene Roșia de Amaradia continuă programul de cadastrare gratuită a imobilelor, finanțat din fonduri europene, fără costuri suportate din bugetul local. Administrația locală...
Directorul de la CSM Târgu Jiu, Robert Bălăeț, a reacționat dur după ce arbitrii confruntării cu Minerul Lupeni au dezavantajat clar echipa gazdă într-un...
Un minor de 17 ani, din localitatea Roșiuța, a fost prins în flagrant, în timp ce conducea un autoturism, fără să aibă permis și...
Un adolescent fără permis și în stare avansată de ebrietate a intrat cu mașina în gardul unei locuințe, în această dimineață. Evenimentul a avut...
Doi elevi ai Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu au obținut rezultate deosebite la un concurs național de fizică. Eric Dan Maioga, elev în...
Sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului are loc astăzi, 26 octombrie, fiind unul dintre cele mai importante momente din istoria recentă a Bisericii Ortodoxe Române, marcând...
Asociația „Cuțu” a inclus Serviciul pentru Protecția Animalelor Gorj în clasamentul național al bunelor practici, alături de Ilfov, Cluj și București. Această recunoaștere vine ca...
Începând de luni, 27 octombrie, Muzeul Național „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu își deschide porțile pentru o nouă expoziție de artă decorativă, intitulată „Jurnal”...
Data: octombrie 2025 Proiectul „Cresterea competitivitatii firmei DEXTERNET SRL”, cod SMIS 317322, finantat prin Programul Tranziție Justă, AXA PRIORITARĂ Investiții pentru dezvoltarea IMM care sprijină...
Edificiu reprezentativ al spiritualitații românești, un obiectiv pentru care s-a trudit mai bine de 15 ani de zile, Catedrala Mântuirii Neamului din București îmbracă...
Vineri, 24 octombrie 2025, la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu, a avut loc o nouă activitate din cadrul seriei educative „Atelierele...
România se situează peste media europeană la consumul de alcool, fumat, jocuri de noroc și dependența online în rândul adolescenților, potrivit Raportului european ESPAD...
Municipiile Târgu Jiu și Craiova își unesc forțele pentru a celebra „Anul Brâncuși”, printr-o serie de proiecte culturale și turistice comune, menite să pună...
Culoare, emoție și bucurie la cea de-a VIII-a ediție a Concursului Județean „Balul Toamnei”. Evenimentul a fost organizat vineri de Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae”...
Ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție, prin intermediul serviciilor județene, au desfășurat, în perioada 20-24 octombrie 2025, o serie de activități de educație...
România, alături de majoritatea țărilor europene, va trece la ora de iarnă în noaptea de 25 spre 26 octombrie 2025. În cadrul acestei tranziții,...
Ministerul Sănătății a pregătit o reglementare prin care gărzile efectuate în spitale vor fi plătite diferenţiat, în funcție de activitatea concretă presupusă, a anunțat...
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, anunţă că a iniţiat o consultare în vederea elaborării rapide a unui proiect de lege privind pensiile magistraţilor. „Așa...
Directorul executiv al Direcției pentru Agricultură Județeană Gorj, Valentin Priporeanu, este cercetat de polițiști pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. "La data de 23...
Un tânăr de 26 de ani, din Târgu-Jiu, față de care autoritățile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare, pentru săvârșirea...
Cele două femei din Dolj, acuzate că furau bani de la bărbați din Gorj, pe care îi ademeneau cu favoruri sexuale, au fost eliberate...
Poliţiştii specializaţi în protecţia animalelor din județul Gorj au prezentat, ieri, bilanțul pentru primele nouă luni ale acestui an. Pe lângă faptul că au...
Centrul de plasament destinat protecției rezidențiale a copiilor cu dizabilități, din cadrul Complexului de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Handicap (CSCCH) Târgu Jiu, serviciu...
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești a anunțat că se va alătura protestului organizat de marile confederații sindicale pe 29 octombrie la București. Studenții sunt nemulțumiți...
Începând de luni, 27 octombrie 2025, iubitorii de cultură și colecționarii de monede vor putea achiziționa o piesă numismatică specială, lansată de Banca Națională...
Meteorologii au prelungit avertizarea cod galben de vânt puternic până sâmbătă dimineaţă, fiind vizate mai multe zone din țară, printre care și județul Gorj. Potrivit...
Majoritatea antreprenorilor spun nu pot crește salariul minim, iar Guvernul Bolojan are tendința să-l înghețe, numai că asta ar însemna să încalce o directivă...
Directorul Termocentrale Constanța, Daniel Popa, s-a sinucis. Soţia lui l-a găsit spânzurat în casă, conform ctnews.ro. Poliţia Constanţa a transmis că, joi, în jurul...
Avioane militare rusești au încălcat joi seara spațiul aerian al Lituaniei, a declarat președintele lituanian, condamnând ceea ce a numit o încălcare flagrantă a...
O nouă ediție a Festivalului Toamnei a avut loc, ieri, la Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru”, unde elevii și cadrele didactice au pregătit cu...
Tânăra de 25 de ani, din satul Piscoiu, comuna Stejari, reținută de polițiști, marți seară, fiind acuzată de acces ilegal la un sistem informatic...
Cinci bărbați au fost arestați preventiv, miercuri, de magistrații Judecătoriei Târgu-Jiu, după perchezițiile efectuate marți dimineața în Bălești și Târgu-Jiu, în cadrul unui dosar...
În comuna Căpreni au fost demarate lucrări importante de întreținere a infrastructurii de scurgere a apei, sub coordonarea directă a primarului Radu Bîrdăcel, care...
†) Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir În Duminica a 23-a după Rusalii; Ap. Efeseni 2, 4-10; al Sfântului: 2 Timotei 2, 1-10; Ev....
O nouă expoziție a fost inaugurată recent, la PavilionArt360 din apropierea sediului Primăriei municipiului Târgu-Jiu: este vorba despre o expoziție care se dorește a...
Județul Gorj deține un potențial turistic de excepție reprezentat, printre altele, de un cadru natural pitoresc ce cuprinde o zonă colinară, dealurile submontane, precum...
Vineri, de la ora 19.00, pe Stadionul ,,Constantina Diță” din municipiu se anunță un duel fotbalistic extrem de interesant. CSM Târgu Jiu și Minerul...
Miercuri, 22 octombrie 2025, în incinta Complexului Dolce Vita Târgu Jiu, a avut loc tragerea la sorți pentru stabilirea grupelor competiției Cupa Dolce Vita....
* Trei întrebări pentru Ilie Bolojan, Bogdan Ivan și directorii CEO, transmise de Manu Tomescu: Când se aprobă bugetul companiei? Când încep angajările în...
Bărbatul de 75 de ani, din comuna Slivilești, arestat la începutul lunii octombrie, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, a fost trimis...
Trei dintre cei mai importanți jucători din transportul feroviar de marfă și anume CFR Marfă, Carpatica Feroviar și Grup Feroviar Român (GFR) se luptă...
Compania Iridex Group Salubrizare, în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciile de Salubrizare(A.D.I.S.) Gorj, a marcat, la Rovinari, lansarea oficială a activității...
Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova a lansat miercuri, 22 octombrie 2025, Programul Regional de Prevenție, Depistare Precoce, Diagnostic și Tratament Precoce al...
Un bărbat de 60 de ani, din Târgu-Jiu, a sunat la 112 pentru a reclama la Poliție două dame de companie, pe care chiar...
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat retragerea de pe piață a unui lot de miere „Strop de Soare –...
CSM Târgu Jiu a cedat, miercuri, în deplasare, partida cu SCM Râmnicu Vâlcea, contând pentru etapa a 6-a din Liga Florilor. Gorjencele au mers...
Premierul Bolojan a declarat în urmă cu câteva zile că CEO, pentru a fi păstrat (după cum vedem, doar o parte din ceea ce...
Primăria Comunei Săulești organizează concurs pentru ocuparea unui post contractual de execuție – Consilier școlar, poziție vacantă pe perioadă determinată, în cadrul proiectului „Furnizare...
Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Gorj au lansat, astăzi, o campanie de prevenire a infracțiunilor comise cu violență,...
În CE Oltenia rămân 3.500 de locuri de muncă nesecurizate. Dintre acestea, 2.000 sunt ake salariaților cu contracte de muncă pe perioadă determinată. Ministrul...
Un bărbat de 61 de ani, din comuna Săulești, este monitorizat cu brățară electronică, după ce a vrut să dea foc locuinței iubitei sale....
În perioada 17–19 octombrie 2025, s-a desfășurat în Republica Moldova proiectul cultural „Arta populară și Meșteșugul românesc”, ediția 2025, finanțat de Departamentul pentru Relația...
Tânăra de 25 de ani, din satul Piscoiu, comuna Stejari, reținută de polițiști, marți seară, fiind acuzată de acces ilegal la un sistem informatic...
Aproximativ 1.000 de polițiști de penitenciare din toată țara protestează la această oră în fața Ministerului Justiției din București, într-un amplu miting organizat de...
Un bărbat de 60 de ani, din Târgu-Jiu, a sunat la 112 pentru a reclama la Poliție două prostituate, pe care chiar el le...
Ministrul Economiei, Radu Miruță, amintește de singurul proiect de lege care a fost depus în Parlament pentru ”responsabilitate în energie”. Radu Miruță este susținătorul...
Șef CEO: Zeci de mii de familii au nevoie de siguranță. Unul dintre supraveghetorii CE Oltenia a avut o reacție pe pagina sa publică,...
Premierul Ilie Bolojan a scris ieri, pe Facebook, despre răspunsul Comisiei Europene în legătură cu termocentralele pe cărbune: ”ACORD IMPORTANT PENTRU ROMÂNIA Comisia Europeană a aprobat...
Centura de Sud a Craiovei, aproape de finalizare. Lucrările la varianta de ocolire Craiova Sud au ajuns la un stadiu fizic de execuție de...
Declarațiile ministrului Bogdan Ivan de ieri sunt cel puțin evazive când vine vorba despre locurile de muncă din Complexul Energetic Oltenia. Este adevărat că...
Meteorologii au emis două atenționări de tip COD GALBEN pentru intensificări ale vântului, valabile începând de joi, 23 octombrie, și până vineri seara, 24...
Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova a lansat ieri Programul Regional de Prevenție, Depistare Precoce, Diagnostic și Tratament Precoce al cancerului colorectal Sud-Vest...
Bărbatul de 75 de ani, din comuna Slivilești, arestat la începutul lunii octombrie, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, a fost trimis...
Președintele Nicușor Dan a promulgat miercuri o lege care introduce măsuri suplimentare de siguranță în unitățile sanitare din România. Potrivit noilor reglementări, toate spitalele...
Angajatorii care încadrează persoane de peste 30 ani, pentru a le califica, primesc o subvenţie lunară de 2.250 lei/ucenic pentru întreaga perioadă a programului...
Șase persoane au fost reținute, marți, după perchezițiile efectuate dimineața în Bălești și Târgu-Jiu, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de...
Fostul șef al ANRE, trimis în judecată fiind acuzat că a obținut foloase necuvenite, Niculae Havrileț, face o analiză la zi a sistemului energetic...
Am revenit în perimetrul cel mai drag mie dacă aș putea spune așa din lumea carstului gorjean pentru a vedea o zonă ce parcă...
Polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat, ieri, o acțiune în cadrul campaniei de prevenire Hidigital, care a avut...
Un bărbat de 65 de ani, din Turceni, a fost reținut, marți, după ce și-ar fi amenințat fiul cu toporul. Tânărul de 34 de...