Culmea tupeului într-un bar din comuna Dănești. Un localnic de 33 de ani din satul Ungureni a furat, luni seara, un aparat de jocuri...
Inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj au aplicat o amendă de 10.000 de lei la un restaurant din Gorj, ca urmare...
S-au împlinit 60 de ani de la „celebra” Plenară din 3 - 5 martie 1949, unde s-a pus problema colectivizării agriculturii. În fond, observa...
Biroul Electoral Central a emis o hotărâre care stabilește cum se vor desfășura alegerile locale din 27 septembrie. Interesant este că vor putea vota...
Complexul Energetic Oltenia a obținut autorizația de mediu pentru Cariera Roșia. Este anunțul făcut de parlamentarul de Gorj, Dan Vîlceanu.
„Complexul Energetic Oltenia a obținut...
Andrei Șendroiu (24 de ani), unul dintre căpitanii Pandurilor din sezonul trecut, a ales să părăsească formația la care a activat timp de 16...
La începutul acestei săptămâni, s-a dat startul înscrierilor la sesiunea septembrie 2020 a examenului de capacitate preoțească, organizat de Mitropolia Olteniei, în colaborare cu...
Iată-ne în plină campanie electorală și partidele politice își trimit iarăși candidații la cerșit de voturi, evident ca într-o atmosferă de circ jenant și...
Cultura
,,Mulţumesc Lui Dumnezeu că mă simt un vrednic slujitor al altarului şi că pot să-i ajut pe semenii mei”!
Echipa Gorjeanul -
În această zi de sfântă sărbătorire a Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, mulţumesc Lui Dumnezeu că mă simt un vrednic slujitor al altarului şi...
Antrenorul gorjean Mario Găman va conduce CSO Filiași în Seria 6 din Liga a III-a. Misiunea tehnicianului se anunță una destul de dificilă, într-o...
Polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Bumbeşti Jiu au fost sesizați, luni, de către un bărbat, de 40 de ani, din orașul Bumbești Jiu, cu...
Actualitate
Autoritățile locale așteaptă începerea modernizării celui de-al treilea cămin cultural din comuna Scoarța
Anamaria Stoica -
Primarul comunei Scoarța, Ion Stamatoiu, anunță faptul că la CNI s-a semnat contractul cu constructorul în vederea începerii lucrărilor de modernizare a celui de-al...
Investigatii
Covid-19: Noi nereguli, depistate de polițiști, dar și amenzi de peste 13.000 de lei
alexandra cruceru -
Aproximativ 177 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, lucrători ai ISU Gorj, reprezentanți ai ANPC, ANSVA și Ministerului Sănătății au acționat, luni, în zone...
Primăria Municipiului Târgu-Jiu organizează noi licitații pentru reabilitarea termică a unor blocuri din oraș. Ultimele licitații se referă la două blocuri din Unirii și...
Cultura
Repere metodologice pentru recuperarea materiei pierdute în anul școlar 2019-2020
Oana Roxana Lupu -
Ministerul Educației și Cercetării a publicat, pe site-ul educatiacontinua.edu.ro, repere metodologice pentru consolidarea achizițiilor din anul școlar 2019 – 2020. Realizate pentru fiecare nivel...
Economie
Ajutor de la Consiliul Județean Gorj pentru realizarea rigolelor din zonele de risc din Scoarța
Anamaria Stoica -
Ion Stamatoiu i-a mulțumit președintelui Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, pentru sprijinul și implicarea în realizarea rigolelor în zonele cu risc de colmatare din...
A fost extinsă lista județelor în care locuitorii se pot pensiona mai devreme, fără a fi penalizați. Din Gorj este vorba de nu mai...
Președintele Pro România, deputatul de Gorj Victor Ponta, a anunțat că nu are Covid, publicând pe Facebook rezultatul testului pentru coronavirus pe care l-a...
Taxa de pașaport poate fi plătită din luna septembrie și la cele peste 5.000 de stații de plată SelfPay, în urma unui parteneriat cu...
O femeie în vârstă de 68 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, a cerut, luni, ajutorul polițiștilor, după ce a avut un conflict cu soțul...
Unul dintre titularii Pandurilor din meciul cu Rapid București a fost convocat la echipa națională. Este vorba despre portarul Marius Aldescu (17 ani), care...
Motto: „Catastrofele și epidemiile trimit în șomaj tehnic sumedenie de îngeri păzitori.” - Vasile Ghica
M-am revoltat, într-o zi de marți, 8 septembrie – deși...
Reprezentativa României a învins, luni seară, la Klagenfurt, cu scorul de 3-2 (1-1), selecţionata Austriei, într-un meci din etapa a doua a grupelor Ligii...
Realitatea Gorjeana
Horia Gârbea și Sorin Lavric, câștigătorii Atelierului național de poezie ,,Serile la Brădiceni”
Oana Roxana Lupu -
Cea de-a XXIV–a ediție a Atelierului național de poezie ,,Serile la Brădiceni”, desfășurată online, și-a desemnat câștigătorii. Anul acesta, câștigătorul Premiului național de poezie...
Cultura
,,Dă-mi şi mie roadă pântecelui meu şi nu mă lăsa să fiu de ocară între oameni, că de voi naşte fiu sau fiică, îl voi închina Ţie, cu toată...
Echipa Gorjeanul -
Creștinii ortodocși îi prăznuiesc, astăzi, 9 septembrie, pe sfinţii Ioachim şi Ana, ca fiind «cei prin intermediul cărora toţi am aflat Mântuirea, pentru naşterea...
Realitatea Gorjeana
Elevii din Scoarța și cei din Budieni vor învăța împreună în schimburi
Anamaria Stoica -
Școala din Budieni este pregătită pentru începerea anului școlar spune primarul de Scoarța, Ion Stamatoiu, care a avut o primă discuție cu dascălii. La...
Cheile Sohodolului, această veritabilă bijuterie a carstului gorjean, se întind pe o lungime de 12 km între comuna Runcu şi punctul numit Poiana Contului....
Viitorul Târgu Jiu a obținut prima victorie din noul sezon. Trupa lui Flavius Stoican s-a impus cu 2-1 în fața echipei CSM Slatina. Victoria...
CE Oltenia a obținut, luni, acordul de mediu pentru continuarea lucrărilor în perimetrul de licență extins al obiectivului de investiții „Deschiderea și punerea în...
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați, ieri, de către o femeie, de 68 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, cu privire la...
Polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Bumbeşti Jiu au fost sesizați, ieri, de către un bărbat, de 40 de ani, din orașul Bumbești Jiu, cu...
Polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu au fost sesizați, ieri, de către o femeie, din comuna Dănești, în calitate de administrator...
Taxa de paşaport poate fi plătită din luna septembrie şi la cele peste 5.000 de Staţii de Plată SelfPay, în urma unui parteneriat cu...
Liderul Pro România, Victor Ponta, a anunţat, pe Facebook, că rezultatul testului pentru coronavirus pe care l-a făcut este negativ.
„Am primit rezultatul NEGATIV al...
Cea de-a XXIV–a ediție a Atelierului național de poezie ”Serile la Brădiceni”, desfășurată online, și-a desemnat câștigătorii. Premiul național de poezie, atribuit unui poet...
Actualitate
Pacient decedat, plimbat timp de aproape cinci ore cu ambulanța între spitalele din Gorj! Mortul, lăsat fără certificat de deces
Anamaria Stoica -
Zeci de telefoane, discuții cu comisiile COVID din Târgu-Jiu și București, o ambulanță ținută pe loc aproape cinci ore, membrii unui echipaj de ambulanță...
Președintele Sindicatului Renașterea Jilț Sud, Ion Popescu, a intrat, luni dimineață, în greva foamei, în fața sediului Complexului Energetic Oltenia din Târgu-Jiu. Liderul de...
Președintele USR Gorj, Radu Miruţă, a solicitat prefectului să constate „de îndată” încetarea mandatelor pentru primarii traseiști care au schimbat partidul înainte de alegeri.
Conform...
Cultura
Praznicul «Naşterea Maicii Domnului»! Rugăciune către Sfânta FECIOARĂ MARIA
Echipa Gorjeanul -
Astăzi, 8 septembrie, sărbătorim nașterea Maicii Domnului, prin rechemarea noastră la dreapta credinţă, căci, prin aceasta, se face şi replăsmuirea sufletului nostru în har,...
Investigatii
CE Oltenia, amendat cu 10.000 de lei pentru ultimele accidente de muncă produse
Izabella Molnar -
Complexul Energetic Oltenia a fost sancționat recent cu o amendă în valoare de 10.000 de lei ca urmare a ultimelor două accidente de muncă...
Două nume mari ale teatrului românesc, Ion Caramitru și Horațiu Mălăele, vor fi prezenți, luna aceasta, la Târgu-Jiu, cu un spectacol de excepție ce...
Un scandal cât școala de mare a izbucnit, în aceste zile, la Târgu-Jiu, după ce câteva fete apar în diverse filmulețe postate pe rețelele...
Elevii din opt comune din județul Gorj ar putea începe cursurile conform scenariului galben, potrivit analizei epidemiologice publicată, ieri, de Ministerul Sănătății. Acest scenariu...
Viitorul Târgu Jiu și CSM Slatina se vor întâlni în ultimul joc al rundei, astăzi, de la ora 17.00. Formația lui Flavius Stoican vine...
Fiscul ia noi măsuri pentru a preveni răspândirea infecției cu noul virus. Agenția Națională de Administrare Fiscală organizează licitație deschisă pentru achiziționarea de servicii...
Polițiștii gorjeni au întocmit, în două zile, zece dosare penale pentru infracțiuni constatate la regimul rutier. Cea mai mare alcoolemie a fost depistată la...
Conducătorul de joc sârb Stefan Nikolic (33 de ani) se pregătește, de sâmbătă, alături de CSM Târgu Jiu. Fostul component al Energiei a rămas...
Vicepreşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), John Coates, a anunțat, luni, că Jocurile Olimpice de la Tokyo se vor desfăşura anul viitor indiferent de evoluţia...
Cultura
Înălțarea Sfintei Cruci, marcată, pe 14 septembrie, la Muzeul Crucilor de la Măceşu
Oana Roxana Lupu -
Înălțarea Sfintei Cruci, celebrată în fiecare an pe 14 septembrie. Va fi marcată și la Muzeul Crucilor de la Măceșu, unde Centrul Județean pentru...
Investigatii
Într-o singură zi – Amenzi de peste 34.000 de lei, aplicate de polițiști
alexandra cruceru -
Peste 190 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, lucrători ai ISU Gorj, reprezentanți ai ANPC, ANSVA și Ministerului Sănătății au acționat, duminică, în zone...
Asociaţia Sportivă Vertical Spirit organizează în perioada 10-12 septembrie, la Baia de Fier, zona Peştera Muierii, o tabără de escaladă pentru copiii cu vârste...
Economie
Agricultura pe înțelesul tuturor – Tuta absoluta, cel mai periculos dușman al legumicultorilor
Echipa Gorjeanul -
Nu, nu vă speriați, nu este vorba despre niciun epitet nepoliticos la adresa vreunei persoane, ci așa cum spune și titlul, este cu adevărat...
Naţionala de tineret a României va juca, în această seară, de la ora 19.00, cu reprezentativa similară a Maltei. Partida din deplasare contează pentru...
Actualitate
Accident la Sadu – Un tânăr a ajuns la spital, după ce mașina în care se afla a acroșat un porc mistreț
alexandra cruceru -
Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Bumbești Jiu, a ajuns, duminică, la spital. Acesta a fost rănit în urma unui eveniment...
Canotoarea gorjeancă Raluca-Georgiana Dinulescu a obținut, alături de echipa de 8+1, argintul european la competiția de la Duisburg. În Germania s-au disputat, la final...
Potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), trei cursuri de formare profesională sunt programate să înceapă, în luna septembrie, la Agenţia Judeţeană...
Perioada electorală aferentă alegerilor parlamentare din 6 decembrie a început deja de luni. Termenul limită de depunere a candidaturilor este 22 octombrie. Campania electorală...
Motto: „Nu mușca din piatra de care te-ai împiedicat și ai căzut.”
Pitagora, Din Legile morale și politice
La început de săptămână, adică luni, ne-au venit...
Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au reținut, duminică, pentru 24 de ore un bărbat, de 53 de ani, din comuna Baia de Fier....
Cultura
ISTORIE TRĂITĂ – „Ion Antonescu, Mihai Anionescu, Picky Vasiliu şi Gheorghe Alexianu au fost executaţi”
Echipa Gorjeanul -
Preşedenţia Consiliului de Miniştri comunică:
Astăzi, 1 iunie, orele 10,30, d. ministru al Justiţiei Lucreţiu Pătrăşcanu a prezentat M. S. Regelui cererile de graţiere făcute...
În ziua binecuvântată a Naşterii Maicii Domnului, când toţi trebuie să ne închinăm la Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Fecioare, să fim smeriţi...
Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a organizat o procedură de selecţie pentru încadrarea fără concurs pe două posturi vacante de îngrijitoare la Laboratorul de...
Coronavirus
COVID-19: APIA primește cereri de solicitare a ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin
Izabella Molnar -
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj informează că se depun cererile de solicitare a ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor...
Investigatii
Material lemnos confiscat de polițiști, dar și o amendă de 10.000 de lei
alexandra cruceru -
Polițiști din cadrul Poliției Orașului Turceni au identificat, vineri, în trafic pe DE 79 Plopșoru, un tânăr, de 27 de ani, din comuna Bâlteni,...
Un cetățean care se autointitulează "Împăratul lumii" candidează la alegerile locale din municipiul Târgu-Jiu.
Respectivul și-a conceput și lipit un afiș electoral în zona autorizată...
Ministerul Sănătății a publicat astăzi analiza epidemiologică pe județe pentru începerea anului școlar. Documentul cuprinde numărul de cazuri noi confirmate în ultimele 14 zile...
În data de 7 septembrie 2020, ora 14.00, situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel:
397 persoane în carantină la domiciliu/locația declarată;
...
Ultima Ora
Spectacolul „Caramitru – Mălăele, câte-n lună și în stele”, la Târgu-Jiu
Oana Roxana Lupu -
Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu” va marca sfârșitul stagiunii estivale cu un spectacol extraordinar ce reunește două mari nume ale teatrului românesc - Ion Caramitru...
Înălțarea Sfintei Cruci, celebrată în fiecare an pe 14 septembrie, este o mare sărbătoare creștin ortodoxă. Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale...
Complexul Energetic Oltenia a fost sancționat cu o amendă în valoare de 10.000 de lei ca urmare a ultimelor două accidente de muncă produse...
Ultima Ora
Vandalism: Hărțile de pe panourile informative turistice din Gorj, înlocuite!
Izabella Molnar -
În aceasta perioada salvamontiștii gorjeni derulează o campanie de înlocuire a hărților de pe panourile informative amplasate la principalele intrări rutiere în județul Gorj...
Ion Popescu, președintele Sindicatului Renașterea Jilț Sud, a intrat în această dimineață în greva foamei, în fața sediului Complexului Energetic Oltenia. Acesta este nemulțumit...
"În după-amiaza zilei de duminică, 06.09.2020, Poliția Municipiului Târgu-Jiu, a solicitat participarea unui psiholog din cadrul DGASPC Gorj la audierea minorelor implicate în incidentul...
Pentru luna septembrie, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj organizează trei cursuri de formare profesională la care este aşteptată o prezenţă...
Actualitate
Postul de șef al Corpului de Control al CEO, scos la concurs! Pesedistul Biriboiu, executat
Anamaria Stoica -
CE Oltenia organizează pe data de 18 septembrie concurs pentru ocuparea postului de șef al Corpului de Control al companiei. Postul este ocupat până...
Un ajutor de 10.000 de euro, oferit de fundația prințului Charles al Marii Britanii, va salva de la distrugere una dintre puținele cule care...
Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Rovinari, s-a aruncat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un lac, situat pe raza localității...
O femeie în vârstă de 56 de ani, din Baia de Fier, a ajuns, la sfârștiul săptămânii trecute, la spital. Aceasta a fost rănită...
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunţat programul etapei a IV-a din Liga 1. Primele două meciuri ale rundei se vor disputa vineri, 18...
Economie
APIA primește cereri de solicitare a ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul avicol
Izabella Molnar -
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj informează că se depun cererile de solicitare a ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor...
În vederea facilitării accesului la informații a tuturor celor interesați de contextul educativ și sanitar în care se va desfășura activitatea didactică în anul...
Salvamontiștii gorjeni au donat peste 4000 de cărți bibliotecii din cadrul Căminului Cultural al satului Telești. Căminul a fost construit în urma cu peste...
Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apelul 112, de un tânăr, de 29 de ani, domiciliat în municipiul București, cu...
Atletul gorjean Adrian Garcea s-a întors în competiţii cu aceeaşi poftă de performanţă. Sportivul format de antrenorul emerit Ion Bură a bifat patru medalii...
Societate
Omul şi…Clipa Lecţiei de Viaţă! – Interviu cu Domnul Prof. univ. dr. Dan Ilie MOREGA, Prorector al Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, Preşedintele Institutului de Analize şi Investigaţii Publice...
Echipa Gorjeanul -
-Rep. Domnule Prorector, Dan Ilie Morega, pentru că suntem aproape de începutul noului an şcolar şi a noului an universitar, aş dori să ne...
Comisia Europeană a lansat o nouă ediție a concursului său anual de traducere pentru elevii din învățământul secundar din întreaga Europă, ,,Juvenes Translatores”. Școlile...
Naţionala de fotbal a României trebuie să treacă repede peste dezamăgirea pricinuită de egalul cu Irlanda de Nord (1-1). Tricolorii au avut meciul în...
Acțiune în forță sâmbătă, în jurul orei 16.00, în cartierul Meteor, din municipiul Târgu-Jiu. Polițiști, jandarmi, polițiști locali au blocat strada care intră în...
Vorbele sunt fapte la Rovinari, acolo unde edilul Robert Filip, prin proiectele pe care le implementează, vine în sprijinul tuturor categoriilor de persoane din...
Realitatea Gorjeana
Program special de donare, la Centrul de Transfuzie Sanguină Târgu-Jiu
Izabella Molnar -
La finele acestei luni, Centrul de Transfuzie Sanguină organizează un nou program special de donare de sânge! Astfel, Centrul de Transfuzie Sanguină din municipiul...
Actualitate
„Mărul otrăvit”. CEO nu poate scăpa de activele sociale care generează doar costuri
I.I. -
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, vrea să modifice legea prin care Parlamentul a interzis Guvernului, pe o perioadă de doi, vânzarea participațiilor deținute de stat...
Actualitate
Licitație pentru lucrările de reabilitare a Casei de Cultură din Târgu-Jiu
Izabella Molnar -
Reabilitarea unuia dintre cele mai importante edificii ale municipiului Târgu-Jiu se apropie cu pași repezi de realitate. Lucrările de renovare a Casei de Cultură...
Rata de promovare înregistrată în sesiunea august – septembrie a examenului de Bacalaureat, în Gorj, a crescut cu aproape un procent după soluționarea contestațiilor....
În eseostudiul meu, succint totuşi, despre trei dintre cărţile de poezie ale lui Horia Gârbea, încerc a mă delimita de opiniile celorlalţi cronicari contemporani...
Compania de Apă Oltenia anunță că încep lucrările de reabilitare a conductei de apă Izvarna – Craiova, fir II. Investiția de peste 117 milioane...
Persoanele infectate cu noul coronavirus, fie internate în spitale, fie aflate în carantină sau izolare, vor putea vota la alegerile locale din 27 septembrie....
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță faptul că până pe 10 septembrie, se va desfășura un transport cu depășiri pe traseul:...
Editorial
Ca la noi, la nimeni – Inconștiență și inconsecvență în guvernare și educație!
Echipa Gorjeanul -
Motto: „Dacă țara(...) trebuie să aibă un loc în concertul Europei(...) apoi nu va putea ajunge prin industrie, ci prin comerț, decât numai prin...
Un tânăr în vârstă de 18 ani, din Scoarța, a ajuns în arestul IPJ Gorj. Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt, după...
Pandurii Târgu Jiu a fost învinsă în primul meci oficial din noul sezon, dar a oferit o prestaţie decentă în Regie, având în vedere...




































































































































