0.2 C
Târgu Jiu
vineri, 2 ianuarie 2026
După debutul pe noul stadion municipal din Târgu-Jiu, pandurii vor sta numai pe drumuri în perioada următoare. Cum Daco-Getica s-a retras din campionat, elevii...
Spitalul Municipal Motru organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale de execuție vacante, de asistent medical generalist debutant – Cabinetul pediatrie...
Inspectoratul de Poliție Județean Gorj organizează concurs pentru nouă funcții de șef de post în comunele: Săulești, Văgiulești, Slivilești, Ciuperceni, Logrești, Stoina, Berlești, Albeni...
Primăria Rovinari organizează licitație deschisă pentru dotarea Ambulatoriului Spitalului Orășenesc „Sfântul Ștefan”. În total, vor fi achiziționate 18 echipamente medicale din ramura oftalmologie. Valoarea estimată...
CFR Călători informează că, începând cu data de 15 decembrie 2019, va intra în vigoare noul Mers al Trenurilor, care va fi valabil până...
Complexul Energetic Oltenia a participat, în perioada 23-25 octombrie, la Conferința Națională și Expoziția de Energetică – CNEE 2019, organizată de Societatea Inginerilor Energeticieni...
Simona Halep (5 WTA) a fost învinsă de ucraineanca Elina Svitolina (8 WTA) cu 7-5, 6-3, miercuri, într-un meci din Grupa Violet a Turneului...
Consiliul Județean Vâlcea – Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea și Uniunea Epigramiștilor din România – Clubul Umoriștilor Vâlceni, în parteneriat...
Motto: ,,Cu cât e mai mică mintea, cu atât e mai mare îngâmfarea” - Esop Cu toate că ar fi normal să credem că România...
Membrii Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal au validat propunerea de modificare a Regulamentului național de licențiere a cluburilor și de fair play...
Un bărbat de 51 de ani s-a răsturnat cu mașina, ieri, pe raza comunei Bâlteni, după ce a pierdut controlul volanului într-o curbă periculoasă....
CS UCB Târgu-Jiu şi CS Universitatea Craiova se vor întâlni, în această seară, într-un meci extrem de interesant din Seria D a Diviziei A....
În ședința de Consiliu Local Motru de joi de la 16.00 pe ordinea de zi se află un proiect de hotărâre, ce vizează mărirea...
Alina Pele în vârstă de 36 de ani, din Câlnic, și-a pierdut cartea de identitate în urmă cu mai bine de o lună. S-a...
Un bărbat din comuna Runcu este cercetat pentru furt calificat, după ce ar fi sustras 200 de lei din mașina unui vecin, pe care...
Se anunţă un nou weekend bogat pentru echipele Clubului Sportiv Municipal Târgu-Jiu. Echipa de baschet seniori se va deplasa astăzi la Galaţi pentru meciul...
79.359 de gorjeni beneficiază de la 1 septembrie 2019 de majorarea punctului de pensie de la 1100 lei la 1265 lei 622 de gorjeni beneficiază...
Piesa ,,Azilul de noapte” a cărei premieră a avut loc în stagiunea teatrală trecută revine pe scena Teatrului Dramatic ,,Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu. Spectacolul,...
România are mare nevoie să redobândească încrederea investitorilor, în contextul în care sectorul energetic are nevoie de investiţii de zeci de miliarde de euro,...
3 – Prepararea și administrarea gunoiului de grajd În capitolele anterioare am descris importanța gunoiului de grajd și construcția platformei de gunoi, în care acesta...
Membrii Sindicatului Liber al salariaților din CE Oltenia anunță că se solidarizează cu colegii mineri din Valea Jiului, de la exploatările Paroșeni și Uricani,...
Ion Badea, care domicilia în Rovinari, fiind salariat al SE Rovinari, a decedat astăzi în jurul orei 17.00, în timp ce se afla internat...
"Continuam lucrările pentru rețeaua de alimentare cu gaze în mai multe zone ale municipiului Târgu Jiu. Sunt vizate străzile Bicaz, Costache Negruzzi, Aleea Sfântul...
Prefecturile vor trece din subordinea Ministerului de Interne în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, a declarat premierul desemnat, Ludovic Orban, miercuri, la...
Un bărbat de 51 de ani s-a răsturnat cu mașina, în această dimineață, pe raza comunei Bâlteni, după ce a pierdut controlul volanului într-o...
Joi, 31 octombrie 2019, începând cu ora 12:00, la Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” Gorj va avea loc cea de-a treia ediţie a Târgului de...
Distrigaz Sud Reţele anunţă sistarea alimentării cu gaze naturale la consumatorii casnici şi non-casnici pentru modernizarea reţelei de distribuţie pentru judetul Gorj pentru data...
Cumparaturile online au devenit un trend deoarece ne ajuta sa economisim timp si energie fara sa mai fie nevoie sa mergem din magazin in...
Postul de director al Școlii Gimnaziale nr.1 Rovinari a fost ocupat din data de 22 octombrie, prin decizie a IȘJ Gorj, de către profesor...
Tânărul de 26 de ani, prins în timp ce transporta 250 de grame de cocaină, pe raza comunei Polovragi, a fost arestat preventiv, luni...
Votul de învestire pentru Guvernul Orban va fi dat luni, 4 noiembrie. Într-o declarație politică, susținută în ședința Birourilor Permanente reunite ale Senatului și...
Motto: ,,Totul este posibil, împotriva tuturor rațiunilor” - Mircea Eliade Tenace și capabilă, apropiată de oameni și de nevoile lor, Președintele PSD, prim ministru interimar...
Despre tema educației în discuția națională, putem spune că nu există nici o viziune asupra viitorului învățământului, nicidecum ceva comparabil cu ceea ce s-au...
Conducerea Bisericii Ortodoxe Române a decis, din nou, că preoţii şi episcopii nu se vor implica în campaniile electorale. „În perspectiva alegerilor prezidenţiale din anul...
Municipalitatea târgujiană promite că în perioada imediat următoare se vor executa noi lucrări la rețelele de canalizare din oraș, iar pentru la anul sunt...
Am publicat recent niște însemnări despre Festivalul de umor Ion Cănăvoiu, ajuns la a XXVII-a ediție și internațional de astă dată și am uitat...
Un bloc cu 30 de locuințe sociale va fi ridicat în municipiul Motru. Construirea și dotarea noului bloc se ridică la peste șase milioane...
Un bărbat de 45 de ani, din orașul Rovinari, a cerut ajutorul polițiștilor, luni, după ce ar fi fost agresat de fiul lui, un...
Premierul desemnat Ludovic Orban a declarat că una dintre prioritățile Guvernului PNL va fi pregătirea României pentru iarnă. Liderul liberal a adus în discuție problema...
Un număr de 187 de bilete de tratament au fost deja alocate de către conducerea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj în cea de-a...
În cursul ultimei săptămâni, echipele de inspectori din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat controale și verificări tematice...
S-a stabilit programul rundei a 15-a. Meciul Csikszereda - Turris deschide, vineri, etapa în care Pandurii are o deplasare foarte grea, la CS Mioveni....
Președintele Institutului de Analize și Investigații Publice și Politice, Dan Morega, crede că Iohannis are cele mai mari șanse să prindă al doilea mandat...
Comisarul șef de Poliție, Daniel Fețanu, a revenit pe funcția de adjunct al șefului IPJ Gorj, instituția fiind condusă de Decebal Drăghiea. În luna...
În proza lui Cornel Munteanu, întâlnim o diversitate de tipuri, de caractere din mai toate straturile sociale, de la intelectuali (doctori, profesori, magistrați), până...
Ziua Armatei României, marcată pe 25 octombrie, a fost sărbătorită printr-o serie de manifestări organizate în principalele garnizoane din țară, dar și în statele...
Timp de o lună, polițiștii din Gorj au desfășurat o serie de acțiuni de informare în rândul elevilor de la mai multe unităţi şcolare...
Blocul Național Sindical a cerut luni, în cadrul ședinței Consiliului Național Tripartit, ca salariul minim pe economie să fie majorat de la 1 ianuarie...
Satul Larga din Parohia Strîmtu a găzduit, în ziua de 27 octombrie, simpozionul județean "Larga- un secol de istorie, spiritualitate și educație pe Valea...
Handbalistul gorjean Bogdan Mănescu ,,a rupt” înţelegerea cu CSM Bucureşti. Sportivul din Târgu-Jiu a venit cu propunerea pentru rezilierea contractului. Fostul inter dreapta de...
Fostul impresar Ioan Becali a declarat că oficialii clubului Universitatea Craiova trebuie să investească serios în echipă pentru a-l determina pe Victor Piţurcă să...
FCU Craiova va debuta, sâmbătă, pe arena din Târgu-Jiu. După ce a jucat în acest sezon la Severin şi Filiaşi, patronul doljenilor, Adrian Mititelu,...
Cele trei nopți petrecute în arest de bărbatul de 63 de ani, din județul Olt, acuzat de înșelăciune, după ce ar fi păcălit mai...
Şi în acest an, peste o mie târgujieni vor beneficia de ajutorul de încălzire acordat de Direcţia Publică de Protecţie Socială (DPPS). Depunerea cererilor a...
Centrul Social de urgenţă Casa Iris din Târgu-Jiu se dovedeşte a fi o locuinţă temporară foarte solicitată pentru persoanele care nu au un adăpost....
Au rămas mai puțin de două săptămâni până pe 10 noiembrie, primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, iar campania electorală este în plină...
Noul antrenor al Pandurilor, Tiberiu Bălan, s-a declarat mulţumit de prestaţia elevilor săi în meciul cu Universitatea Cluj. În ciuda înfrângerii, fostul jucător al...
Joi, 31 octombrie 2019, începând cu ora 12.00, la Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” Gorj va avea loc cea de-a treia ediţie a Târgului de...
Blocul Național Sindical a cerut luni, în cadrul ședinței Consiliului Național Tripartit, ca salariul minim pe economie să fie majorat de la 1 ianuarie...
https://www.youtube.com/watch?v=DoA6oIZBP-I&feature=youtu.be
Comisarul șef de Poliție, Daniel Fețanu, a revenit pe funcția de adjunct al șefului IPJ Gorj, instituția fiind condusă de Decebal Drăghiea. În luna...
Tânărul de 26 de ani, prins în timp ce transporta 250 de grame de cocaină, pe raza comunei Polovragi, a fost arestat preventiv, aseară,...
La 29 octombrie este aniversată, din 2005, Ziua internaţională a internetului. Marcarea acestei zile atrage atenţia asupra posibilităţilor oferite de noile tehnologii pentru îmbunătăţirea...
Distrigaz Sud Reţele anunţă sistarea alimentării cu gaze naturale la consumatorii casnici şi non-casnici pentru modernizarea reţelei de distribuţie pentru judetul GJ  pentru data...
În cea mai potrivită perioadă pentru shoppping din întreg anul, cel mai probabil ai o listă cu anumite produse pe care le urmărești -...
•Salarii umflate artificial, combustibili consumați fără număr și cheltuieli cu servicii la prețuri supraevaluate Un raport de audit financiar, emis de Curtea de Conturi a...
Un autoturism înmatriculat în județul Hunedoara, cu geamuri fumurii, a creat panică, în comuna Bengești-Ciocadia. Timp de cinci zile, un șofer misterios a parcat...
Inconsecvența în declarații a prefectului județului Gorj, Ion Cristinel Rujan, în scandalul privind condițiile improprii în care erau depozitați reactivii, dezinfectanții și alte materiale...
Primăria Turceni a scos la licitație serviciile de proiectare și asistență tehnică pentru modernizarea a circa 20 de kilometri de străzi din oraș. Investiția...
Liderul ligii a patra din Gorj, Ştiinţa Turceni, s-a dus la şase puncte după runda cu numărul nouă. Formaţia lui Viorel Cojocaru şi-a trecut...
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală oferă contribuabililor servicii electronice care sunt disponibile 24h/24h, sunt uşor de accesat şi nu implică deplasarea la sediul administraţiei...
Antrenorul Universităţii Cluj, Adrian Falub, a lăudat condiţiile de pe noul stadion municipal. Tehnicianul care a fost dorit în două rânduri în oraşul lui...
Spitalul Orășenesc ,,Sf. Ștefan” din orașul Rovinari organizează concurs pentru ocuparea posturilor vacante de: un post de asistent medical principal în specialitatea generalist și...
Președinții și locțiitorii secțiilor de votare din județul Gorj au fost stabiliți duminică, 27 octombrie, prin tragere la sorți computerizată. Operațiunea a avut loc...
„Cardinalul”, un film semnat de Nicolae Mărgineanu, după un scenariu de Bogdan Adrian Toma, vine la Târgu-Jiu pe 9 noiembrie. Proiecţia filmului va avea loc...
Calendarul pe care l-a propus Ludovic Orban pentru învestirea Guvernului, respectiv audierea miniștrilor marți, iar votul într-un plen reunit miercuri, a picat la votul...
Deși legislația privind înființarea și calculul popririlor pe veniturile pensionarilor gorjeni a fost modificată la începutul acestui an, totuşi, sumele asupra cărora se înfiinţează...
Bărbatul de 63 de ani, din județul Olt, care a fost eliberat, duminică, de polițiștii din Târgu-Cărbunești, a fost reținut, din nou, pentru a...
Un bărbat de 46 de ani, din comuna Odobeşti, judeţul Dâmboviţa, a fost depistat, vineri, în orașul Țicleni, în timp ce conducea un autoturism,...
Universitatea Craiova a anunțat pe pagina oficială de Facebook că derby-ul cu Dinamo se va juca la Severin. Asta pentru că noua suprafaţă de...
Stadionul din Târgu-Jiu a fost finalizat după ce Guvernul României, condus de Viorica Dăncilă, a aprobat o investiție suplimentară de aproape 4 milioane de...
Un bărbat de 52 de ani, din comuna Alimpești, este cercetat de polițiști, după ce, duminică, și-ar fi agresat soția, în prezența fiicei sale,...
O adevărată petrecere de Halloween va avea loc, joi seară, la mall-ul din Târgu-Jiu. Invitaţie la distracţie au şi cei mari şi cei mici!...
Relativ recent (21 septembrie 2019), urbea Jiului de sus a găzduit, în fastuosul spațiu din Complexul studențesc Debarcader, un eveniment cu puternică încărcătură sufletească,...
Primarul comunei Bustuchin, Ion Ciocea, vrea din nou să schimbe viceprimarul. Proiectul de hotărâre de eliberare din funcție a vicelui Gheorghe Stoenescu va fi...
Echipa patronată de Nicolae Sarcină, Viitorul Târgu-Jiu, îşi continuă turul excelent de campionat. Trupa gorjeană a obţinut un nou succes la Severin, 1-0 cu...
Sunt medici care, pe parcursul activității lor de slujitori ai lui Hipocrate din Kos, părintele medicinei, și ai zeilor Esculap la romani și Asclepios...
Universitatea Craiova nu mai simte gustul succesului în Liga 1 de trei runde. Formaţia antrenată de Victor Piţurcă a înregistrat o remiză albă la...
2 – Platforma de gunoi de grajd În capitolul anterior vorbeam despre virtuțile extraordinare ale gunoiului de grajd, dar, desigur, nu ne refeream la cel...
O fată de 17 ani, din Târgu-Jiu, le-a spus părinților că a fugit cu un bărbat din comuna Bengești-Ciocadia, de care s-ar fi îndrăgostit....
Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apă (UATAA) anunță începerea furnizării căldurii și apei calde menajere pentru locuitorii din Motru, începând cu data...
Motto: ,,Oamenii nu recurg la invective decât atunci când nu au dovezi” - Denis Diderot Am intrat într-o săptămână de foc. Una plină de evenimente...
Biroul Politic Central al ALDE a aprobat, luni, acordul politic cu PNL în vederea susţinerii Guvernului Orban la votul de învestitură din Parlament. Acordul...

Bani pentru primari

Guvernul a aprobat alocarea sumei de 400 de milioane de lei pentru facturile curente legate de derularea PNDL, a anunţat, luni, ministrul demis al...
O femeie de 69 de ani, din Târgu-Jiu, a fost lovită de o mașină condusă de un șofer începător, în timp ce aceasta traversa...
Un tânăr de 26 de ani, din județul Gorj, acuzat că a transportat, din Râmnicu Vâlcea până în localitatea Polovragi, județul Gorj, cantitatea de...
Pentru un business de succes este necesară multă muncă, destule cunoștințe și, cel mai important, să ai ambiție! Pe acest principiu s-a ghidat si...
Inspectorii de muncă au depistat, săptămâna trecută, în timpul unui control care a avut loc pe timpul nopţii, un bărbat care muncea fără forme...
Se închide Transalpina începând de mâine, 29.10.2019, între Rânca și Obârșia Lotrului! În perioada de 29.10.2019, ora 17:00 – 01.06.2020, ora 8:00, circulația rutieră va...