Recent am avut privilegiul să stau de vorbă cu un grup de pasionaţi ai motociclismului din străinătate (dintre care unul cunoştea bine româneşte), de...
Cristian Pustai și Eugen Pîrvulescu lucrează din nou împreună, după ce, în 2013, în aceeași formulă, au reușit să ducă Pandurii Târgu-Jiu în grupele...
O mașină s-a răsturnat, în această seară, în satul Brătuia, din comuna Dănești. Primele verificări arată că o persoană a fost rănită. La fața locului...
Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunţat că peste 3 milioane de clienţi casnici vor plăti cu...
Ultima Ora
Polițistul care a ajutat la prinderea hoților de balize, felicitat de conducerea instituției
Loredana Fîciu -
Polițistul local, care a ajutat, în această dimineață, la prinderea celor trei bărbați care au furat șase balize reflectorizante de pe DN 67, a...
Potrivit hidrologilor, în intervalul 24 iunie, ora 13:00 - 25 iunie, ora 00:00, va fi Cod portocaliu de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi...
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj au continuat cercetările într-o cauza penală, privind săvârșirea infracțiunii de contrabandă și au descins...
Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a României a amânat, în urmă cu puțin timp, din nou, pronunţarea în...
Ultima Ora
VIDEO: Hoți inconștienți, prinși la Drăgoieni cu ajutorul unui polițist local aflat în timpul liber
Loredana Fîciu -
Un șofer a fost observat de un polițist local, astăzi, în timp ce punea pe bancheta din spate a unui autoturism mai multe balize...
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj organizează, în perioada 26-28 iunie, la Măceşu, la Muzeul Crucilor, a VIII-a ediţie a Taberei...
Șapte persoane bănuite de contrabandă au fost reținute, vineri seara, în urma celor 45 de percheziții efectuate, dimineața, în Gorj, Dolj, Hunedoara și Mehedinți.După...
În urma ploilor abundente căzute în ultimele ore, mai multe gospodării din Târgu-Jiu au fost inundate. Și subsolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este aşteptată să pronunţe astăzi sentinţa definitivă în procesul în care secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, este...
Actualitate
Un proiect care impune noi reguli în parcurile în care se află operele brâncușiene, supus votului Consiliului Local Târgu-Jiu: bariere cu senzor de prezență, ținută ,,indecentă”, limitarea traficului,...
Echipa Gorjeanul -
Un proiect care a costat municipalitatea 132.000 de lei și care a inclus o examinare a operelor lui Constantin Brâncuși de la Târgu-Jiu de...
Incredibil, dar sute de gorjeni au reușit să se mobilizeze, sâmbătă seara, și să participe la protestul organizat la Baia de Aramă pentru susținerea...
Singurul deputat de Gorj care şi-a actualizat declaraţia de avere este fostul prefect Alin Văcaru. Parlamentarul nu a făcut anul trecut nicio tranzacţie imobiliară...
Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a anunţat că nu intenţionează să candideze la alegerile prezidenţiale din 2019. „Trebuie să ai un partid mare ca...
Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Gorj a achitat pe parcursul lunii trecute toate prestaţiile aferente, valoarea totală a acestora depăşind suma...
Economie
Posturi vacante de asistent generalist, la Spitalul ,,Sf. Ștefan” Rovinari
Izabella Molnar -
Spitalul Orăşenesc „Sf. Ştefan“ Rovinari organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcțiilor contractuale vacante, după cum urmează: asistent medical generalist...
Gorjul se numără printre judeţele cu cele mai puţine tranzacţii imobiliare efectuate în acest an. În primele cinci luni, în judeţ s-au vândut puţin...
Realitatea Gorjeana
Ansamblul ,,Cheile Oltețului Polovragi”, la Festivalul ,,Hori şi Joc în Maramureş”
Izabella Molnar -
În perioada 21-24 iunie 2019, sub egida Ministerului Educației Naționale, Palatul Copiilor Baia Mare în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Maramureș, Consiliul Județean Maramureș, Primăria...
Sport
Sărbătoare pe străzile din Târgu-Cărbunești, după promovarea echipei Gilortul în Liga 3
Loredana Fîciu -
21 de campioane judeţene au promovat în Liga 3. Printre formațiile care şi-au asigurat promovarea sportivă în următorul eşalon fotbalistic din România s-a aflat,...
Motto: „Principiul egalității, pe care-l vehiculează democrații din lume, funcționează numai în religie, fiindcă numai religia creștină consideră oamenii egali în fața lui Dumnezeu.”
Filosoful...
Actualitate
Gorjenii au sărbătorit tradițional pentru a patra oară ia! La Hobița, de Festivalul ,,RomânIA Autentică”, și în ajun de Sânziene
Anamaria Stoica -
Primăria Peștișani s-a întrecut pe sine și la această ediție a Festivalului RomânIA Autentică. Organizatorii au pus totul minuțios la punct, iar vremea a...
În cursul lunii mai 2019, Direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi a municipiului Bucureşti au efectuat 12.131 de controale în...
Cultura
Cronica de carte – „Târgu-Jiu ’59” sau cum a reinventat Mircea Liviu Goga Amarul Târg
Echipa Gorjeanul -
După „A doua Lună a Pământului” din 2017 despre care am scris deja un comentariu adecvat, Mircea Liviu Goga mi-a transmis printr-un amic comun...
O femeie de 50 de ani, din comuna Turburea, a sunat la 112, joi, solicitând ajutorul oamenilor legii, în urma unui conflict cu soțul...
Deputatul PNL de Gorj, Dan Vîlceanu, acuză reprezentanţii Guvernului că mint când spun că au bugetat majorarea de pensii de la 1 septembrie. Parlamentarul...
Mărturisesc faptul că nu-mi aduc aminte de alte momente din viața mea când să mă fi simțit atât de încărcat de ură și dorință...
Vineri, 14 iunie 2019, la ora 13.00, în Amfiteatrul Colegiului Național „Spiru Haret” a avut loc festivitatea de premiere a elevilor din clasele a...
Investigatii
Bulgar oprit în trafic de polițiștii din Gorj! Oamenii legii i-au confiscat toată marfa din portbagajul mașinii
Loredana Fîciu -
Polițiștii din Rovinari au depistat, joi, în trafic, un autoturism condus de un șofer din Bulgaria, iar în urma controlului au descoperit că avea...
Încă o victorie în instanţă pentru liderul unui sindicat mic din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Corneliu Gârjoabă, preşedintele Sindicatului Liber al Salariaţilor, are de...
Lorena Ene, cursantă a Școlii Populare de Artă (ȘPA) Târgu Jiu, coordonată de profesoara Maria Loga, a obținut în cadrul Festivalului național de interpretare...
Actualitate
Percheziții în Gorj și în alte trei județe! Bani, alcool, ţigări, o mașină, telefoane și bani, ridicate de poliţişti
Loredana Fîciu -
Peste 50.000 de lei, zeci de litri de alcool etilic, aproximativ 144.000 de ţigarete, telefoane mobile și alte produse au fost ridicate de poliţiştii...
Fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, vrea să fie președintele României. Acesta a anunțat că va candida ca independent la alegerile...
Deși legislația privind înființarea și calculul popririlor pe veniturile pensionarilor gorjeni a fost modificată chiar la începutul acestui an, totuşi, sumele asupra cărora se...
Investigatii
Șofer din Slivilești, prins conducând cu o alcoolemie de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat
Loredana Fîciu -
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din comuna Slivilești, este cercetat și riscă până la cinci ani de închisoare, după ce, în...
Investigatii
Sentință definitivă pentru autorul tâlhăriei de la casa de pariuri din Târgu-Jiu
Loredana Fîciu -
Magistrații Curții de Apel Craiova au stabilit sentința finală, în cazul bărbatului acuzat de comiterea tâlhăriei de la casa de pariuri din Târgu-Jiu. Instanța...
Juniorii de la Liceul cu Program Sportiv din Târgu-Jiu au devenit campioni naţionali la fotbal. Duminică, 23 iunie, la Centrul Național de Fotbal Buftea,...
Ultima Ora
Campioana judeţeană, Gilortul Târgu-Cărbunești, a promovat în Liga 3! Arbitru de primă ligă, la centru în returul barajului
Loredana Fîciu -
21 de campioane judeţene au promovat în Liga 3. Printre formațiile care şi-au asigurat promovarea sportivă în următorul eşalon fotbalistic din România s-a aflat,...
Ultima Ora
VIDEO: Sărbătoare pe străzile din Târgu-Cărbunești, după promovarea echipei în Liga a III-a
Loredana Fîciu -
Gilortul Târgu-Cărbunești a reușit promovarea în Liga a III-a, astăzi, după victoria cu CS Strehaia, scor 3-0.
https://youtu.be/T8pAvOR_BFc
https://youtu.be/sc5eF_I0_N0
Un cutremur cu magnitudinea 4,2 pe scara Richter s-a produs sâmbătă dimineaţa, la ora locală 3:19, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, informează Institutul...
Potrivit ANM, de duminică, 23 iunie, ora 15 şi până luni, 24 iunie, ora 15, în judeţele Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt,...
Ziua Internațională a Iei va fi sãrbãtoritã la Cloșani printr-un spectacol menit sã punã în valoare traditiile și folclorul românesc.
Astfel, luni, 24 iunie, ora...
Marele Trofeu al Festivalului „Aurelia Fătu-Răduţu” a fost câştigat de Lorena Minodora Ene, cursantă a Școlii Populare de Artă Târgu Jiu, coordonator prof. Maria...
Polițiștii specializați în combaterea criminalităţii organizate din Gorj, Craiova, Alba, Mehedinţi, Olt și Hunedoara, sub supravegherea unui procuror din cadrul DIICOT- Biroul Teritorial Gorj,...
Devenit o tradiţie, Festivalul RomânIA Autentică, ajuns la cea de-a patra ediţie, se va desfăşura în ajun de Sânziene, în 23 iunie 2019. Potrivit...
MAI a anunţat că pentru perioada de vară s-a decis ca programul zilnic de lucru cu publicul sa se desfăşoare, începând din 24.06.2019, între...
,,Vă așteptăm în Piața Prefecturii în perioada 21-23 iunie la un eveniment culinar dedicat fructelor de mare și dulciurilor turcești! Programul zilnic este între...
Administrația Națională de Meteorologie a prelungit atenţionarea de vreme rea, valabilă în toată ţara. Astfel, meteorologii anunţă manifestări de instabilitate atmosferică până în această...
Lorena Ene, cursantă a Școlii Populare de Artă Târgu Jiu, coordonată de doamna prof. Maria Loga, a obținut în cadrul Festivalului național de interpretare...
Actualitate
Gornistul din Tămășești, bătut în propria locuință de 7 indivizi! Fiul directorului Școlii Bălești, printre agresori
Anamaria Stoica -
Un incident ieșit din comun a avut loc, duminică spre luni, în comuna Bălești, sat Tămășeștii de Jos. Un bărbat de 47 de ani,...
Actualitate
Incident la Evaluarea Naţională – Elev eliminat din examen, după ce i-a sunat telefonul
alexandra cruceru -
Ghinion pentru un elev de clasa a VIII-a! Absolventul a fost eliminat de la examenul de Evaluare Naţională, după ce i-ar fi sunat alarma...
Actualitate
Polițiștii Țuțuc și Ionete, cercetați de Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru pentru abuz în serviciu și fals în înscrisuri
Anamaria Stoica -
Urmare a unei plângeri penale făcute de un cetățean din comuna Văgiulești, polițiștii Andrei Țuțuc, de la Poliția Samarinești, și Marius Ionete, de la...
Primăria comunei Stejari a luat decizia de a-și înființa un serviciu de gospodărie comunală.
Prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ADI Stejari-Hurezani, vor fi achiziționate patru...
Gorjul, acest colț de rai natural și înțelepciune umană, a dat de-a-lungul timpului personalități de prim rang științei și culturii românești. Au scris pagini...
România are 280 de paturi pentru arşi, iar 68 dintre acestea se află în spitalele din Capitală. Secretarul de stat din cadrul Ministerului Sănătăţii,...
O șoferiță din Târgu-Jiu a lovit cu autoturismul un pieton. Adolescentul de 18 ani a ajuns în stare gravă la spitalul din Târgu-Jiu, iar...
Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, aduce la cunoștința opiniei publice că a început plata aferentă ajutorului de stat...
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, reprezentanți ai Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea și angajați ai IJJ Gorj au desfășurat o acțiune, miercuri, pe...
Ingrediente pentru blat: 4 ouă, 3 linguri de zahăr, 6 linguri de făină, 6 linguri de ulei, o jumătate linguriță de praf de copt,...
Realitatea Gorjeana
Consiliul Persoanelor Vârstnice Gorj, în vizită la complexurile de îngrijire și asistență din subordinea DGASPC
Izabella Molnar -
Consiliul Persoanelor Vârstnice al Județului Gorj s-a deplasat, miercuri, 19 iunie 2019, la Complexul de Îngrijire și Asistență (CÎA) Suseni și la Complexul de...
Veste proastă pentru Târgu-Jiu! Supercupa României nu se va mai juca pe stadionul din oraşul lui Brâncuşi. Federaţia Română de Fotbal a anunţat, joi...
Consiliul Județean Gorj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de conducere vacante de șef serviciu la Serviciul infrastructură drumuri publice, Direcția tehnică,...
Un bărbat de 40 de ani, din comuna Prigoria, a ajuns, miercuri, în arestul IPJ Gorj, sub acuzația de furt calificat. Acesta este suspectat...
O tânără din comuna gorjeană Câlnic a devenit campioană națională la juniori canotaj, în proba de feminin simplu. Competiția sportivă a avut loc săptămâna...
Editorial
Ca la noi, la nimeni – Prezidențiale fără Cioloș! Nu și fără servicii secrete
Echipa Gorjeanul -
Motto: „Niciodată nu se spun mai multe minciuni decât în timpul războiului, după vânătoare și înainte de alegeri.” - Otto von Bismarck
Nu doar un...
Cultura
Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu ne adresează îndemnul-chemare: ,,Fiţi sfinţi, căci Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt”!
Echipa Gorjeanul -
În Duminica dintâi după Rusalii, a Tuturor Sfinţilor; Ap. Evrei 11, 33-40; 12, 1-2; Ev. Matei 10, 32-33 şi 37-38; 19, 27-30 (Urmarea lui...
Mai multe spitale din ţară au fost ținta unui atac cibernetic, cel mai afectat fiind sistemul informatic de la Spitalul „Victor Babeş” din Capitală,...
Unul dintre motivele pentru care iubim vara atât de mult este bronzul natural pe care îl obţinem în urma expunerii controlate la soare. O...
Sumă importantă de bani obţinută de Direcţia Silvică Gorj, în urma cesionării dreptului de colectare a trufelor din pădurile aflate pe raza ocoalelor silvice...
Elevii Școlii Gimnaziale ,,Gheorghe Uscătescu” din Târgu Cărbunești au fost oaspeții angajaților Ocolului Silvic Cărbunești din cadrul Direcției Silvice Gorj, cu ocazia Zilei Porților...
Un bărbat de 49 de ani, din comuna Bâlteni, a murit, ieri, într-un accident rutier, după ce ar fi adormit la volan. Autoturismul pe...
Trei oferte au fost depuse joi, 20 iunie, pentru procedura de atribuire a contractului „Elaborare studiu de fezabilitate și proiect tehnic de execuție pentru...
Economie
Agricultura pe înțelesul tuturor – Protecția fitosanitară a legumelor rădăcinoase
Echipa Gorjeanul -
Majoritatea bolilor și dăunătorilor sunt specifice și tuturor culturilor de rădăcinoase comestibile, prin urmare constatările și recomandările din acest articol le privește pe toate....
Actualitate
Primarul de Peștișani, despre Festivalul de duminică de la Hobița”: ,,Vor fi 12 ore de spectacol autentic!”
Anamaria Stoica -
Autoritățile locale din Peștișani sunt în pline pregătiri pentru cel mai important eveniment organizat în comună, la Hobița, mai exact, pentru ,,RomânIA Autentică”. Edilul...
Odată cu debutul sezonului estival, inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj au dat startul monitorizării bazinelor de înot din județ.
Din fericire, până în...
De la începutul lunii iunie până în prezent, zeci de persoane din județul nostru au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului...
Investigatii
Bărbat condamnat după ce a condus un autoturism, având permisul suspendat
Loredana Fîciu -
Un bărbat de 58 de ani, din comuna Săcelu, a fost dus de polițiști, miercuri, în Penitenciarul Târgu-Jiu, după ce instanța l-a condamnat la...
Primăria Municipiului Târgu-Jiu a scos la licitație lucrările de reabilitare și modernizare a axei Calea Eroilor - etapa I. Investiția se ridică la peste...
150 de kilograme de carne de porc, fără acte de proveniență, au fost confiscate, miercuri, de polițiști, în urma unui control efectuat în trafic,...
Cireşul este un pom fructifer întâlnit de la câmpie până în etajul montan şi prezintă o rădăcină ancorată puternic în sol, tulpină dreaptă, înaltă...
Trei oferte au fost depuse joi, 20 iunie, pentru procedura de atribuire a contractului „Elaborare studiu de fezabilitate și proiect tehnic de execuție pentru...
Ultima Ora
Elev eliminat de la Evaluarea Naţională, după ce i-a sunat telefonul în timpul examenului
alexandra cruceru -
Un elev, care susţinea examenul de Evaluare Naţională la Şcoala Gimnazială ,,Constantin Săvoiu" din Târgu-Jiu, a fost eliminat, după ce i-a sunat alarma telefonului...
Evenimentul rutier a avut loc în urmă cu puțin timp, în comuna Topleț, din județul Caraș Severin. Primele informații arată că 17 persoane au...
Ultima Ora
Bărbat din Prigoria, reținut după ce a furat două butelii din curtea fratelui său
Loredana Fîciu -
Un bărbat de 40 de ani, din comuna Prigoria, a ajuns, aseară, în arestul IPJ Gorj, sub acuzația de furt calificat. Acesta este suspectat...
Cinema
The Sun Is Also a Star (2019) – Şi Soarele e o stea – Cinema Sergiu Nicolaescu – V,S,D,L,M – 19:00 – M,J – 17:00
Echipa Gorjeanul -
https://www.youtube.com/watch?v=3On0BXzGnuI
Cinema
The Secret Life of Pets 2 (2019) – Singuri acasă 2 – Cinema Sergiu Nicolaescu – J,V,S,D,L,M,M,J – 15:00 (3D-Dublat)
Echipa Gorjeanul -
https://www.youtube.com/watch?v=mYocfuqu2A8
Un șofer a murit, în această dimineață, după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat, pe DN 66, pe raza localității Bâlteni.
"Avem sesizat...
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin astăzi proba scrisă la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale. Vineri este programată proba la Limba şi literatura maternă....
Distrigaz Sud Reţele anunţă sistarea alimentării cu gaze naturale la consumatorii casnici şi non-casnici pentru modernizarea reţelei de distribuţie pentru judetul GORJ pentru data...
Cei doi senatori de Gorj, ambii PSD, și-au făcut publice averile, așa cum îi obligă legea, an de an. Nu au făcut investiții în...
Senatorul Scarlat Iriza, acționar la patru firme, își împrumută cu bani colegii de partid. Parlamentarul l-a ajutat financiar pe fostul senator Claudiu Manda, ales...
Actualitate
Doliu și lacrimi: Regretatul ginecolog Viorică Tabacu a trecut la cele veșnice
Izabella Molnar -
Lacrimi și durere pentru familia medicului ginecolog Viorică Tabacu! Acesta a trecut în neființă ieri, la vârsta de 65 de ani, în urma unor...
Realitatea Gorjeana
Artişti renumiţi la Târgu-Jiu, Festivalul Berii Timișoreana, la Shopping City
alexandra cruceru -
Trei zile de distracţie pentru târgujieni!
Artişti renumiţi vor urca pe scena, amplasată în parcarea mall-ului din Târgu-Jiu, în perioada 28-30 iunie, eveniment organizat în...
Noi case de tip familial vor fi construite și amenajate în viitorul apropiat de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC)...
În cursul ultimei săptămâni, echipele de inspectori ale Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat controale și verificări tematice și fizice...
Un şarpe a fost descoperit, ieri, de unul dintre clienții mall-ului din Târgu-Jiu, în apropierea unui magazin. La fața locului au fost chemați angajații...
Un angajat al Complexului Energetic Oltenia a murit electrocutat, ieri. Accidentul de muncă a avut loc la Cariera Jilț Sud, din Mătăsari. Bărbatul de...







































































































































