Grădiniţa cu Program Prelungit „Vis de Copil” din municipiul Târgu-Jiu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă determinată până la revenirea din concediu...
Tribunalul Gorj îşi deschide porţile, astăzi, cu ocazia “Zilei Europene a Justiţiei Civile”, eveniment în cadrul căruia toţi cei interesaţi sunt invitaţi la sediul...
A început procesul de ultraj în care inculpat este Lucian Pănescu, fiul lui Constantin Pănescu, șeful cabanierilor din zona Rânca, implicat la sfârșitul lunii...
Ne-am obişnuit cu figura rigidă şi imposibilă a preşedintelui Klaus Werner Iohannis, rareori întreruptă de câte un zâmbet teatral ce ne arată mai degrabă...
Potrivit site-ului oficial al Federaţiei Române de Fotbal, selecționerul Cosmin Contra a trimis faxul de convocare pentru 22 de jucători care evoluează la cluburi...
Societate
Absolvenții Universității de Vest din Timișoara, invitați să se reunească pe platforma UVTerra
Minodora Sucea -
Conștientă de valoarea pe care o aduc absolvenții săi, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a constituit în urmă cu câțiva ani comunitatea alumnilor...
Jucătorul român de tenis Adrian Barbu, partenerul de dublu al gorjeanului Florin Mergea, a fost suspendat provizoriu! În vârstă de 34 de ani, sportivul...
Sindicaliștii din Comisia de Negociere a CEO s-au întrunit astăzi la ora 18.00 pentru a discuta despre majorările salariale dorite de angajați. La întâlnire...
Reprezentanții Tribunalului Gorj organizează mâine, între orele 10.00-13.00, evenimentul intitulat „Ziua Uşilor Deschise”, pentru a marca ”Ziua Europeană a Justiţiei”. ”Organizată în întreaga Europă...
Conducerea APAREGIO Gorj aduce la cunoștința cetățenilor că miercuri, 25 octombrie 2017, între orele 10.00-13.00, se va sista furnizarea apei potabile pe strada General...
Un tânăr de 18 ani, din orașul Bumbești-Jiu, a fost reținut aseară pentru șantaj. Acesta a fost încătușat, după ce a fost denunțat de...
Ultima Ora
VIDEO: Prefectul Ciprian Florescu, în mijlocul protestatarilor de la CEO
Loredana Fîciu -
https://www.youtube.com/watch?v=OLIQSQWjKBs
Aproximativ 40 de sindicalişti din cadrul Sindicatului Mine Energie Oltenia au intrat, în această dimineață, în greva foamei. Aceștia protestează în faţa sediului companiei, solicitând ca,...
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe atenționări nowcasting Cod galben de ploi și vânt valabile până în după-amiaza zilei de marți în...
Organizația Națiunilor Unite (ONU) marchează în fiecare an, la 24 octombrie, Ziua mondială a dezvoltării informaționale. Scopul principal al acestei zile este de a...
GORJ
• Între orele 9.00 – 17.00 – Bumbeşti Piţic – PTAB Bumbeşti Piţic nr. 1, PTA IAS Bumbeşti Piţic, PTA Uscător Bumbeşti Piţic –...
Actualitate
După ce a primit un NUP pentru o adeverință falsă – Referentul agricol al Primăriei Schela, din nou, cu dosar penal pentru fals intelectual și neglijență în serviciu
Anamaria Stoica -
La finalul lunii septembrie, referentul agricol al Primărei Schela, acuzat în februarie că a eliberat adeverințe false unor cetățeni ai comunei, în vederea deschiderii...
Actualitate
Negrea Ghe. Ion, singurul veteran în viață din comuna Scoarța, sărbătorit la 95 de ani
Minodora Sucea -
A luptat pe front. A fost rănit, dar, cu credință în Dumnezeu, a reușit să se întoarcă la familie, iar acum este o „istorie...
Magistrații Tribunalului Gorj au stabilit data la care va avea loc prima înfățișare în procesul în care Darius Bogdan Vâlcov, fostul ministru al Finanțelor...
Direcţia Publică de Patrimoniu din Târgu-Jiu organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor contractuale de execuţie, vacante, de: asistent medical principal -...
Complexul Energetic Oltenia are stocurile de cărbune aproape realizate pentru perioada de iarnă, după cum a menționat, ieri, ministrul Energiei, Toma Petcu. Prezent la...
Actualitate
Un singur candidat pentru postul de prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu
Loredana Fîciu -
Ileana Enache, fostul prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, vrea să ocupe, din nou, o funcție de conducere. Magistratul s-a înscris...
Actualitate
Geoană și-a șuntat propriul candidat intrat în cursa electorală pentru Primăria Telești
Anamaria Stoica -
Partidul Social Românesc(PSRo), formațiunea lui Mircea Geoană, a dat chix la Gorj, înainte de debutul campaniei electorale pentru alegerile parțiale din comuna Telești. Eșecul...
Investigatii
104 deținuți de la Penitenciarul Târgu-Jiu își cer eliberarea condiționată
Anamaria Stoica -
Penitenciarul Târgu-Jiu se află printre ultimele din țară la capitolul deținuți eliberați, la finalul săptămânii trecute, ca urmare a Legii recursului compensatoriu. Cei trei...
Editorial
Ca la noi, la nimeni – Claudiu Manda nu conduce (încă) Izvorul Tămăduirii !
Echipa Gorjeanul -
Preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI, Claudiu Manda, a declarat că Elena Udrea a dat detalii, la audieri, cu privire la statul paralel,...
Dream Team Târgu Jiu, Primăria Târgu Cărbunești și Carrefour Târgu Jiu sunt lideri în campionatele majore organizate de Asociația Club Sportiv Minifotbal Gorj. Complexul...
Realitatea Gorjeana
S-au revăzut după 50 de ani! Emoție și bucurie pentru foștii elevi ai Liceului “Tudor Arghezi” din Târgu-Cărbunești, promoția 1967
Anamaria Stoica -
Promoția 1967 a Liceului “Tudor Arghezi” din Târgu-Cărbunești a organizat, vineri, o întâlnire la Poarta Sărutului din Târgu-Jiu. Evenimentul a fost unul plin de...
Numărul deceselor cauzate de rujeolă raportate până vineri a ajuns la 35, potrivit site-ului Institutului Național de Sănătate Publică (INSP). Situația deceselor este: nouă...
Proiectul eleborat de preacucernicul Arhimandrit Ioachim Pârvulescu, starețul Mănăstirii Lainici, de salvare de la distrugerea structurii de rezistență a sfintei Biserici Vechi, monument istoric...
Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Popescu, a anunţat, ieri, faptul că joi, la Sala Maură din cadrul Palatului Administrativ din Târgu-Jiu, un investitor important...
O căruță nesemnalizată corespunzător a fost lovită, duminică seara, de un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani, pe raza comunei Căpreni....
Doar două echipe au rămas neînvinse după etapa cu numărul 9 de la judeţ. Lider se menţine Petrolul Bustuchin, care a reuşit încă un...
Vremea s-a schimbat brusc, temperaturile înregistrând o scădere simțitoare; s-au instalat și ploile, ceea ce înseamnă că va crește numărul persoanelor diagnosticate cu viroză....
Conducerea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj a anunţat faptul că au fost primite biletele de tratament pentru seria cu numărul șaisprezece din acest...
Bonurile fiscale emise în data de 15 septembrie 2017, cu o valoare de 569 de lei, au fost desemnate câştigătoare la ultima extragere a...
Şcoala Gimnazială „Ion Popescu Voiteşti” din comuna Bălăneşti organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcției contractuale de execuție temporar vacante...
Economie
Agricultura pe înţelesul tuturor – Graficul lucrărilor agricole în luna noiembrie
Echipa Gorjeanul -
Mai întâi efectuați lucrările restante din luna octombrie și apoi
În sectorul vegetal:
În cultura plantelor de câmp:
a) – recoltatul porumbului – trebuie încheiat. Momentul prielnic...
Un bărbat de 34 de ani, din comuna Brănești, a fost depistat, vineri, în timp ce conducea un autoturism, deși se afla în stare...
Sâmbătă, 21 octombrie 2017, Spitalul Orășenesc de Urgență din Târgu-Cărbunești a sărbătorit 125 de ani de existență, iar, cu acest prilej, au fost organizate...
Rovinărenii au de săptămâna trecută mai multe motive de bucurie în ceea ce priveşte dezvoltarea oraşului! Vineri, s-a inaugurat cea mai nouă şi frumoasă...
Continuând lucrările în execuţie, Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj a efectuat regularizarea pârâului Cioiana la Ţicleni, zona Parcu Mare şi aval primărie,...
O femeie de 41 de ani, din Târgu-Jiu, a ajuns, sâmbătă, la Poliție, după ce ar fi încercat să fure încălțăminte, dintr-un cunoscut supermarket...
Scriitorul Nicolae Bălașa, în recenta sa carte, Cerșetor în iadul de la poarta raiului, Ed. Autograf MJM, Craiova, 2017, 214p., a urcat valoric până...
Campionatul Național de Cros de la Craiova a adus noi medalii pentru cei mai valoroşi atleţi gorjeni, Andreea Pîşcu şi Adrian Garcea. Sportiva antrenată...
Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, îi cere lui Victor Ponta să clarifice o serie de acuzații care i-au fost aduse, săptămâna trecută,...
Tenismenul Adrian Barbu (34 de ani), cel care a făcut pereche cu Florin Mergea în ultimele luni, a fost suspendat provizoriu de ITF. Sportivul...
Plenul Senatului a adoptat, luni, cu 99 de voturi pentru și o abținere, proiectul de lege privind vaccinarea persoanelor în România, prioritate legislativă a...
Circulația rutieră pe DN 67C Transalpina va fi închisă pentru toate categoriile de autovehicule, între Rânca și Obârșia Lotrului, începând de luni, ora 18,00,...
Curtea de Apel Craiova îşi deschide porţile, miercuri, cu ocazia "Zilei Europene a Justiţiei Civile", eveniment în cadrul căruia toţi cei interesaţi sunt invitaţi...
Potrivit ANM, în Oltenia, maximele vor scădea treptat de la valori medii de 14..15 grade la începutul intervalului, spre medii de 12 grade în...
Simona Halep şi Caroline Garcia se întlnesc în primul meci din Grupa Roşie de la Turneul Campioanelor. Jucătoarea din Franţa a câştigat finala de...
Actualitate
Ultimul vagon de cărbune, încărcat la finalul săptămânii trecute în Cariera Lupoaia! – Unitatea minieră a CEO, paralizată pe motiv de cârpeli ale excavatoarelor – Doar două din cele...
Anamaria Stoica -
Cariera Lupoaia din cadrul Complexului Energetic Oltenia nu mai poate da cărbunele cu care unitatea obișnuise administrația companiei. Asta, ca urmare a defectării a...
Actualitate
CE Oltenia plătește 25 de milioane de lei pe ore suplimentare! Angajații se mai gândesc, dacă vor banii
Anamaria Stoica -
Angajaţii CE Oltenia, care au lucrat suplimentar pentru asigurarea stocurilor de cărbune, vor primi sume în plus faţă de drepturile salariale, în valoare de...
În perioada 1 – 16 octombrie, Poliţia Târgu-Jiu a fost sesizată, prin apelul 112, de reprezentanții unor unități bancare de pe raza municipiului, despre...
Noua lege, denumită pompos a recursului compensatoriu, în baza căreia vreo 3500 de deținuți vor fi eliberați din închisorile românești în perioada următoare, nu...
Actualitate
Tudose și Vișan, împreună la Petroșani! Retehnologizarea mineritului, pe ordinea de zi
Anamaria Stoica -
Retehnologizarea mineritului şi asigurarea siguranţei în exploatare a minelor de cărbune din Valea Jiului au reprezentat principalele teme de discuţie avute, sâmbătă, la Petroşani,...
Actualitate
Sute de tineri şi nu numai, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi
Izabella Molnar -
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi organizată vineri, 20 octombrie, de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj a atras sute de...
Potrivit datelor centralizate de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj, peste patru sute de copii din judeţul nostru se...
Investigatii
Verdict la Târgu-Jiu pentru argeșeanul care i-a vândut droguri unui polițist
Loredana Fîciu -
Valentin Gaiță, bărbatul de 39 de ani, din comuna Bascov, din județul Argeș, filmat în luna ianuarie a anului 2015, în timp ce vindea...
Cine l-a auzit pe liderul social-democraţilor că nu mai merge la Palatul Cotroceni până după alegerile prezidenţiale, firesc, ar fi putut crede că Liviu...
Pandurii Târgu Jiu nu reuşeşte să câştige la Motru, iar seria de meciuri fără victorie devine din ce în ce mai îngrijorătore pentru echipa...
Casa Iris este în fiecare an, atât în perioada verii, dar mai ales în sezonul rece, un refugiu pentru persoanele străzii cărora le este...
La nivelul municipiului Târgu-Jiu, s-a dat, săptămâna trecută, startul depunerii dosarelor pentru încălzirea locuinţelor cu gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi, pentru perioada sezonului...
Un bărbat de 42 de ani, din comuna Bumbești-Pițic, a ajuns, vineri dimineața, în arestul Poliției Gorj, după ce i-ar fi incendiat clăile directorului...
Realitatea Gorjeana
A demarat cea mai amplă campanie naţională de educaţie ecologică!
Izabella Molnar -
Săptămâna trecută, “Let`s Do It, Romania!” a lansat proiectul “Let’s Get Green!” şi invită elevii, profesorii şi părinţii din Gorj să se implice în...
Trăim o stare de anormalitate, o stare de haos parcă voit, parcă organizat. Când să zicem şi noi Bogda Prostea pentru că avem un...
Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu continuă seria angajărilor. Astfel, se organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcțiilor contractuale de...
Un tânăr de 20 de ani, din Târgu-Jiu, a fost reținut, vineri, de polițiști, sub acuzația de tâlhărie. Anchetatorii susțin că victima acestuia a...
Marin Arcuș, o torță care arde încontinuu pe strămoșeasca vatră rădineșteană, este un nume ce s-a făcut cunoscut în Gorj și nu numai, prin...
Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale de execuție vacante, de referent de...
Formaţia ACS Târgu Jiu a debutat cu stângul în noul sezon. Trupa gorjeană a fost învinsă la Mediaş, de către CSM, scor 83-75, în...
Universitatea Craiova a terminat cu 9 puncte seria de trei deplasări consecutive, iar oltenii au demonstrat, dacă mai era nevoie, că se bat cu...
Economie
Participare numeroasă la simpozionul “Locuri de muncă sănătoase pentru toate vârstele”
Izabella Molnar -
Săptămâna trecută, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj a organizat, în cadrul Campaniei Europene pentru locuri de muncă sigure şi sănătoase 2016-2017, simpozionul cu...
Spitalul Municipal Motru organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante de: îngrijitor curăţenie: două posturi (diplomă de bacalaureat,...
Directorul general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj, Laurenţiu Diaconescu, confirmă că a fost finalizat procesul de licenţiere a...
Cultura
Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu ne cere să mărturisim câte face El pentru noi!
Echipa Gorjeanul -
În Duminica a 23-a după Rusalii se va citi la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie Evanghelia despre «Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor» (Sf. Ev. Luca...
În această seară, a avut loc o nouă extragere a Loteriei Bonurilor Fiscale – emise în perioada 1-30 septembrie 2017 – în urma căreia...
O căruță nesemnalizată corespunzător a fost lovită de un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani, pe raza comunei Căpreni. Căruțaşul, un...
Potrivit meteorologilor, în intervalul 23 octombrie, ora 10.00 — 24 octombrie, ora 23.00, va fi în vigoare avertizarea Cod galben de ploi însemnate cantitativ...
În perioada 1 – 16 octombrie, Poliţia Târgu-Jiu a fost sesizată, prin apelul 112, de reprezentanții unor unități bancare de pe raza municipiului, despre...
Campania electorală pentru alegerile locale parțiale, care vor avea loc pe 5 noiembrie în localități din 13 județe, va începe duminică, urmând a se...
Premierul Mihai Tudose a declarat, astăzi, în Valea Jiului, că nu doreşte ca în anul 2018 “să importăm jumătate din stocurile de cărbune pentru...
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a participat, în această dimineață la evenimentele organizate cu ocazia aniversării celor 125 de la...
In accidentul produs in aceasta dimineata la Moi, au fost raniti doi tineri. Unul dintre acestia a fost transportat la Spitalul de Urgenta din...
Un accident de circulatie s-a petrecut in urma cu scurt timp pe raza satului Moi, din comuna Bilteni. Revenim cu detalii!
Pentru respectarea obligatiilor de conformare impuse de prevederile HG nr.780/2006, CE Oltenia a achizitionat peste 3,7 milioane certificate de CO2 aferente productiei de energie...
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat vineri că, în urma intrării în vigoare a Legii recursului compensatoriu, până joi la miezul nopții, au ieșit...
"Am avut o întâlnire cu reprezentanții unui fond de investiții interesat de oportunități de afaceri în Târgu Jiu. Le-am prezentat orașul, platforma Rostramo și...
Câţiva poliţişti gorjeni s-au deplasat în această dimineaţă la Centrul de Transfuzii Sanguine din Târgu Jiu pentru a dona sânge. Aceştia au luat decizia...
La data de 19 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de un bărbat, din comuna...
Vineri
Cerul va fi mai mult senin, însă dimineaţa şi în special noaptea, în zonele joase, mai ales din sudul, estul şi centrul ţării, pe...
GORJ
• Între orele 09.00 – 17.00 – Cărbuneşti – PTAM Centru de Recuperare, PTA Blahniţa de Jos – sat Blahniţa, PTA Colibaş – sat...
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj anunţă persoanele interesate (angajatori, absolvenţi şi alte persoane care sunt în căutarea unui loc de muncă)...
Actualitate
Firma nevestei fostului primar de Peștișani rămâne fără două mașini! ANAF-ul le scoate la licitație
Anamaria Stoica -
Serviciul Colectare și Executare Silită Persoane Juridice din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Gorj a scos, miercuri, la licitație două bunuri mobile ale...
Actualitate
Zamfiroiu Titus îi răspunde colegului Pătrașcu: “Îi propun doar să-și aducă aminte că a obținut nota 3,6 la titularizarea pe disciplina Istorie”!
Anamaria Stoica -
După atacul incorect, de joi, la adresa șefului său direct, muzeograful Muzeului Județean Gorj, Valentin Dumitru Pătrașcu, primește replica de la Titus Zamfiroiu, șeful...
Actualitate
PSD Gorj îl taxează pe primarul Romanescu în privința managerului public “Drăgușin”
Anamaria Stoica -
Primarul Municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, a scăpat porumbelul, spun social-democrații gorjeni prin intermediul unui comunicat de presă. “Într-o emisiune tv, la un post local...
Actualitate
Cu indicatorii tehnico-economici aprobaţi – Modernizarea Căii Eroilor, în linie dreaptă
Izabella Molnar -
Consilierii municipali au aprobat, miercuri după-amiaza, în cadrul ședinței extraordinare de Consiliu Local, mai multe hotărâri care vizau aprobarea indicatorilor tehnico-economici la o serie...



















































































































