1.6 C
Târgu Jiu
duminică, 21 decembrie 2025
Conducerea clubului Dinamo Bucureşti a renunţat la plângerea pe care a făcut-o față de cei cinci fotbaliști ai celor de la CS U Craiova,...
Un bărbat de 37 de ani, din comuna Plopșoru, a fost reținut, duminică seara de polițiști, pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui...
Cadrele didactice care vor să facă parte din grupurile de lucru ce vor evalua proiectele de manuale şcolare pentru clasa a V-a, valabile din...
Cupa Old Boys Dolce Vita, ediția a IV-a, și-a desemnat semifinalistele. După disputarea fazei grupelor, Peppy Dolce Vita, Karma Târgu Jiu, Minprest Rovinari şi...
Potrivit Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj, peste o mie de copii din judeţul Gorj trăiesc fără unul sau ambii...
Zeci de copii cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani s-au întrecut săptămâna trecută în cadrul Concursului Județean de Muzică Ușoară și Muzică...
Rezistenţa la antibiotice este una dintre cele mai importante ameninţări pentru siguranţa cetăţenilor. Medicii îi sfătuiesc pe pacienţii lor să evite administrarea de antibiotice...
După cele trei runde disputate în 2017, podiumul de la judeţ rămâne neschimbat. Favoritele din Liga a 4-a s-au impus şi în această etapă,...
Mai întâi efectuați lucrările rămase restante din luna martie și apoi În sectorul vegetal: În cultura plantelor de câmp: a)– ierbicidarea cerealelor păioase - este extrem de...
Tânărul de 22 de ani, din comuna Runcu, reținut sâmbătă, sub acuzațiile de violență în familie, tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte...
Inspectorii sanitar-veterinari gorjeni au demarat controalele pentru protejarea sănătăţii şi respectarea intereselor cetăţenilor, conform programului de lucru de dinaintea Sărbătorilor Pascale. În săptămâna premergătoare...
Gorjeanca Mădălina Anuța s-a întors cu un Premiu Special de la cea de-a XXIX-a ediție a Festivalului-concurs național de muzică populară pentru copii și...
Instanțele de judecată au pronunțat o a doua sentință definitivă pentru Dumitru Lăpădat, șef al unei organizații care susținea că luptă împotriva corupției pe...
Spitalul Orăşenesc de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcției contractuale de execuție, temporar vacante de infirmieră debutantă: 1 post...
Naţionala României nu a reuşit decât un egal fără goluri cu Danemarca şi are şanse minime să mai prindă un loc la Mondialul din...
O angajată de la SE Rovinari a fost accidentată chiar pe trecerea de pietoni din fața termocentralei. Femeia a fost transportată la spital pentru...
Grupul nr. 4 de la Rovinari a fost oprit nu din cauza unei probleme tehnice, ci ca urmare a cererii scăzute de energie din...
Două autoturisme Volkswagen s-au ciocnit, în urmă cu puțin timp, la sensul giratoriu din apropierea Unității de Primiri Urgențe din Târgu-Jiu. Polițiștii susțin că...
Bătrânii din Rovinari beneficiază de astăzi de un club al vârstnicilor. Spațiul a fost inaugurat, în cursul acestei zile. ”Astăzi am inaugurat "Clubul Vârstnicilor Rovinari"....
Un bărbat de 37 de ani, din comuna Plopșoru, a fost reținut aseară de polițiști, pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul sub...
IȘJ Gorj a anunțat că etapa județeană a Olimpiadei de Tehnologia Informației se va desfășura în data de 8 aprilie 2017, la Colegiul Tehnic...
Potrivit ANM, în Oltenia, procesul de încălzire a vremii va determina o medie regională a temperaturilor maxime de 20 de grade pe 29 și...
Caravana Docuart revine la Târgu-Jiu pentru două zile de proiecţii de film documentar, aducând cinefililor titluri prezente şi premiate la festivalul documentarului românesc Bucureşti...
Poliţiștii din Stoina au depistat ieri, în trafic, un bărbat de 38 de ani, din comuna Bustuchin, în timp ce conducea un autoturism pe...
Cadrele didactice din județul Gorj care vor să participe la etapa de pretransfer consimțit între unitățile de învățământ preuniversitar de anul acesta au termen...
O femeie de 73 de ani, din comuna Jupânești, a fost rănită, după ce butelia de la aragaz a explodat, în urma acumulării de...
GORJ • Între orele 9.00 – 17.00, Stoina PTA Ciorari – sat Ciorari, PTA Toiaga – sat Toiaga, PTA Stoina nr. 2, PTAB Stoina nr....
Ziua mondială a teatrului se aniversează la 27 martie. Inițiată pentru prima dată la Viena, în 1961, de Institutul Internațional de Teatru, Ziua mondială...
Un cutremur cu magnitudinea de 4 grade pe scara Richter s-au produs duminică aproape de miezul nopții, respectiv la ora locală 23:38, în județul...
Distrigaz Sud Reţele anunţă sistarea alimentării cu gaze naturale la consumatorii casnici şi non-casnici pentru modernizarea reţelei de distribuţie pentru judetul GORJ.pentru data de...
Comisia de Negociere a viitorului Contract Colectiv de Muncă pentru Minprest SA Rovinari s-a întrunit, vineri, pentru prima dată, la discuții participând administrația reprezentată...
Un bătrân din Dănești a avut parte de un sfârșit cumplit, după ce a ars într-un incendiu de vegetație pe care chiar el l-a...
Începând de astăzi, se dă startul concursului pentru acordarea gradațiilor de merit. Prima etapă a concursului se desfășoară pe parcursul acestei săptămâni și constă,...
Doar cinci candidați au trecut de prima etapă a concursului pentru postul de director al Direcției Publice Motru, Marian Urucu, fost condamnat cu suspendare,...
Elevii școlilor din oraș, angajații Primăriei Rovinari, salariații unui SRL, membrii Asociației Pentru Rovinari și ai Clubului Sportiv Jiul Rovinari au strâns, la finalul...
Un tânăr de 22 de ani, din Runcu, a fost reținut, sâmbătă, sub acuzația de violență în familie și tulburarea ordinii și liniștii publice....
Superiorii polițiștilor care, în luna ianuarie a acestui an, au încercat să-l imobilizeze pe administratorul firmei Plutanul Trans SRL au verificat modul în care...
Dumitru Mirel Fistogeanu, tânărul de 30 de ani, din comuna Creţeni, a județului Vâlcea, condamnat definitiv, în septembrie 2014, la patru ani şi şase...
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Dolj a depus un proiect în valoare de 434,6 milioane euro pentru continuarea Masterplanului de apă şi apă uzată al...
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat, miercuri, două decizii privind preţul medicamentelor. Cel pentru medicamentele inovative ieşite de sub patent va scădea cu 35%,...
Mii de persoane din judeţul nostru se regăsesc în statisticile Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), având o formă de cancer. Numai pe parcursul anului...
Ansamblul Artistic Folcloric Profesionist “Doina Gorjului” din Târgu-Jiu organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale de execuţie, vacante de inspector de...
În cursul săptămânii trecute, echipele Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj a executat lucrări de întreţinere la dig pârâu Câlnic la Câlnic, dig...
Liceul de Arte ”Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu a găzduit vineri, 24 martie, etapa zonală a olimpiadei instrumentale a claselor III-VIII. 16 concurenți au obținut...
În politică şi în fotbal este posibil orice. Ne-am exprimat la modul general, deocamdată. Deşi ne referim la lumea politică şi la lumea fotbalistică....
Fair Play Arena Târgu Jiu va fi gazda unei competiţii inedite de minifotbal. În zilele de 1 şi 2 aprilie, pe baza sportivă din...
Lupta pentru salvarea de la retrogradare se duce pe mai multe fronturi. Pandurii aşteaptă, sfârşitul lunii, pentru a vedea dăcă planul de reorganizare va...
Lucian Viorel Falcoe, zis Șfalț, a fost condamnat definitiv de judecătorii de la Curtea de Apel Craiova, pentru comiterea infracțiunii de ultraj. Instanța din...
De la an la an, numărul persoanelor diagnosticate cu diabet zaharat crește într-un ritm alarmant. Potrivit statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, pe...
Bolile profesionale fac anual zeci de victime la nivelul judeţului Gorj. Potrivit ultimei informări pe această temă furnizată de conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă...
Nouă elevi, majoritatea de la unități de învățământ din Târgu-Jiu, s-au calificat, anul acesta, la etapa națională a Olimpiadei de Matematică, ce se va...
Un pensionar din satul Roșia Jiu a avut parte de o surpriză de proporții la câteva luni după ce a plecat de acasă. Omul...
ISB Media Holding și partenerii au stabilit programul etapei a 6-a a sezonului play off / out în Liga 1 Orange. Partidele vor fi...
Doi tineri din județul Vâlcea și unul din comuna Baia de Fier, în vârstă de 22, 35, respectiv 37 de ani, au fost reținuți,...
1 aprilie este data la care „Legea cashback” (Legea 209/2016) va intra în vigoare. Conform prevederilor, toate persoanele juridice cu o cifră anuală de...
Deoarece nu au un loc de muncă, obţin lunar venituri scăzute sau provin din familii dezorganizate, peste 100 de persoane din municipiul Târgu-Jiu apelează...
Radu Căliman, preşedintele PES Activists Gorj, a organizat o dezbatere pe teme europene, la Târgu-Jiu. Evenimentul a avut loc sâmbătă, 25 martie 2017, şi...
Inspectoratul Școlar Județean Gorj a stabilit componența loturilor ce vor reprezenta județul nostru la etapele naționale ale Olimpiadelor de Fizică, Chimie și Biologie. În...
Interpreţi: Ilie Cealîcu (vioară) - Florin Berculescu (pian) Titlul acestei cronici muzicale nu este nici idiosincrasie şi nici exagerare. Fantezia pentru pian Effusio Musica op....
Legenda vie a Universităţii Craiova, Ilie Balaci, şi-ar dori ca echipa antrenată de Gheorghe Mulţescu să prindă cupele europene. Balaci a declarat că aşteaptă...
Tot mai multe copile din judeţul nostru trec direct de la legănatul păpuşilor la îngrijitul propriilor copii. Pe parcursul anului trecut, la nivelul județului...
Şomerii gorjeni ori cei care vor să aibă un salariu mai bun şi care doresc să muncească în străinătate pot consulta oferta Suediei, publicată...
Tenismenul gorjean Florin Mergea a revenit alături de partenerul său de la începutul anului, Dominic Inglot. Din nefericire pentru cei doi, perechea nu a...
Copiii minori cu vârsta până la trei ani pot fi exceptaţi de la calculul cheltuielilor de întreţinere şi de la cel al cheltuielilor asociaţiei...
Astăzi, 27 martie 2017, se împlinesc 32 ani de la dispariția celui care a fost profesor universitar, critic și istoric literar POMPILIU MARCEA. Redau...
Superiorii polițiștilor care, în luna ianuarie a acestui an, au încercat să-l imobilizeze pe administratorul firmei Plutanul Trans SRL au verificat modul în care...
Lucian Viorel Falcoe, zis Șfalț, a fost condamnat definitiv de judecătorii de la Curtea de Apel Craiova, pentru comiterea infracțiunii de ultraj. Instanța din...
Doi tineri din județul Vâlcea și unul din comuna Baia de Fier, în vârstă de 22, 35, respectiv 37 de ani, au fost reținuți, aseară,...
Un tânăr de 22 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, a fost reținut aseară, sub acuzația de violență în familie și tulburarea ordinii și liniștii...
În intervalul 26 martie, orele 08.00 - 20.00 în Carpaţii Orientali şi în cei Meridionali vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, local însemnate...
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a precizat că este în legătură cu oficialii austrieci pe tema transplantului pulmonar. Pacienţii români vor putea continua tratamentul la...
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a solicitat Ministerului Sănătății să dispună o anchetă la Spitalul Județean de Urgențe din Târgu Jiu...
Poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale au depistat, în această dimineață, pe Autostrada A1, București – Râmnicu Vâlcea, la kilometrul 58, un bărbat de...
Pandurii II Târgu Jiu va juca, astăzi,  de la ora 15.00, în deplasare cu Gloria Lunca Teuz Cermei în etapa a 17-a a Ligii...
Oficialii CS Universitatea Craiova au anunțat, astăzi, întreruperea colaborării cu mijlocaşul Madson Henrique Nascimento Santos. Închizătorului brazilian îi expira pe 30 iunie contractul cu...
Potrivit datelor furnizate de agenții economici privind locurile de muncă vacante, în evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 23.540...
Un tânăr în vârstă de 19 ani, originar din comuna Teleşti, a murit pe un șantier din Timișoara. Bărbatul era angajat la o firmă...
Meciul Simonei Halep, ocupanta locului 5 în clasamentul WTA, cu Naomi Osaka (Japonia, 49 WTA), din turul secund al turneului de la Miami (SUA),...
Cătălin Marinescu şi-a înaintat demisia din funcţia de Preşedinte al Autoritaţii Naţionale de Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). În calitatea de preşedinte, Cătălin...
Buna Vestire, cunoscută şi sub numele de Blagoveştenie sau Ziua Cucului, se sărbătoreşte pe data de 25 martie a fiecărui an şi este o...
Luni, 27 martie, directorul general al operatorului Aparegio Gorj, Traian Pătrăcoiu, va fi prezent în cadrul Comisiei lunare de Dialog Social ce se va...
La data de 23 martie a.c., poliţiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați de  un tânăr de 24 de ani, din comuna...
La data de 23 martie a.c., poliţiști din cadrul Postului de Politie Arcani au depistat în trafic un bărbat de 48 de ani, din...
"CFR Călători informează că începând cu data de 26 martie 2017, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară,...
Sâmbătă, 25 martie 2017, la ora 20.30, omenirea va sărbători Ora Pământului (Earth Hour), eveniment prin care se doreşte conştientizarea globală despre impactul negativ...
Cea de-a doua etapă a înscrierilor în învăţământul primar începe astăzi şi se va finaliza pe 30 martie. Rezultatele finale vor afişate în unităţile...
Ortodoxe Înainte-prăznuirea Bunei Vestiri; Sf. Ier. Artemon, episcopul Seleuciei; Sf. Cuv. Zaharia Greco-catolice Sf. cuv. Zaharia Romano-catolice Sf. Ecaterina a Suediei, călug. (I.M.)
Ziua mondială de luptă împotriva tuberculozei (TBC), marcată la 24 martie, evidențiază momentul din 1882, când Robert Koch a informat oficial comunitatea științifică internațională...
Târgul de nunți Wedding Days ia startul de astăzi, în parcarea Shopping City Târgu Jiu, evenimentul derulându-se până pe 26 martie. Viitoarele mirese pot...
O colecție specială de costume populare de la Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" a fost prezentată joi seara la Romanian Fashion Philosophy, care...
Două cutremure cu magnitudinea 3,3, respectiv 3 pe scara Richter au avut loc, în noaptea de joi spre vineri, în Buzău, potrivit Institutului Naţional...
Procesul dintre Nicolae Mănescu, motreanul care cu două săptămâni în urmă a blocat Cariera Lupoaia, pe motiv că este proprietar al unei suprafețe de...
Avocatul Poporului s-a sesizat, din oficiu, cu privire la situaţia de la Căminul de bătrâni din localitatea Suseni, după ce a fost semnalat faptul...
Aproximativ 200 de elevi ai Şcolii Postliceale “Ion Mincu” din municipiul Târgu-Jiu sunt nemulţumiţi de creşterea bruscă a taxei de şcolarizare pentru anul curent,...
Situație disperată pentru părinții unui băiat de 16 ani din Plopșoru, aceștia trebuind să strângă în următoarele săptămâni aproape 20.000 euro pentru a-i salva...
Zona centrală a municipiului Motru, din județul Gorj, nu mai este iluminată public, pe timpul nopții, de o săptămână. Măsura a fost luată de...
Deputatul PNL, Dan Vîlceanu, este de părere că Primăria Târgu-Jiu trebuie presată pentru a rezolva problema câinilor fără stăpân din oraș. Acesta solicită, în...
Incident grav la Turceni, ieri după-amiază, fostul director al spitalului din oraș fiind preluat de urgență de un elicopter SMURD, după ce și-a tăiat...