Având în vedere faptul că atât premergător, dar mai ales în data de 15 august în unitățile de cult vor avea loc manifestări religioase...
Minorul de 16 ani, zis ”Riki”, din comuna Scoarța, a fost eliberat miercuri, după o noapte petrecută în arestul Poliției Gorj. Acesta a fost...
Conducerea APAREGIO Gorj aduce la cunoștința cetățenilor din Municipiul Târgu Jiu că vineri, 12 august 2016, între orele 09.00-11.00, se va sista furnizarea apei...
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj a primit câteva mii de doze de vaccinuri pentru bebeluşii din judeţul nostru. Potrivit purtătorului de cuvânt al...
Editorial
Ca la noi, la nimeni – Solidaritate şi ipocrizie la despărţirea de Regina Ana!
Echipa Gorjeanul -
În faţa morţii, toţi suntem egali. Ne naştem pe rând şi murim pe sărite, cum se spune în popor. Aşa a vrut Dumnezeu şi...
Cultura
Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – “Mântuitorul Iisus Hristos este o stare reală, ceea ce înseamnă că El este Dumnezeu adevărat, lumină din lumină”
Echipa Gorjeanul -
În Duminica a 8-a după Rusalii sau a Înmulţirii pâinilor (Ev. Matei, 14, 14-22), când se face şi Înainteprăznuirea Adormirii Maicii Domnului, se va...
Şcoala Gimnazială Nr. 1 „George Uscătescu” din Târgu-Cărbuneşti angajează bucătar cu jumătate de normă. Concursul pentru ocuparea funcției postului respectiv se va desfășura la...
Ministerul Economiei a lansat luna trecută, prin Direcţia Generală Politici Antreprenoriale, aplicaţia de înscriere în programul naţional multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor...
Mai zilele trecute având drum prin zonă am tras o tură şi pe valea Şuşiţei Verzi pentru a vedea cum s-au mişcat lucrurile, după...
Un tânăr în vârstă de 32 de ani, din comuna Fărcășești, a fost depistat, miercuri, de polițiștii din Rovinari, în timp ce transporta cu...
Săptămâna viitoare se va da startul celei de-a doua etape de admitere în învățământul profesional cu durata de trei ani. Înscrierile se vor desfășura...
Cultura
Cronica de carte – De partea cealaltă a ploii e mitul, e sacrul, e ludicul? E limbajul ca o sărbătoare (cel poetic categoric)! – un comentariu de Ion Popescu-Brădiceni...
Echipa Gorjeanul -
Viorel Surdoiu încearcă prin această a treia carte de versuri libere, dar şi ri(t)mate să ne comunice anumite lucruri pe care numai el le-a...
Nici în acest sezon, inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj nu au aplicat nicio sancţiune la ştrandurile şi piscinele din judeţul nostru. Vestea...
Mijlocul lunii august vine cu un weekend prelungit, dată fiind ziua liberă de Sf. Maria. Astfel, cei mai mulți dintre gorjeni, dar nu numai,...
Pandurii a suferit prima dezamăgire “internă” la Chiajna, într-un meci spectaculos, decis la loviturile de departajare. Partida le-a pus faţă în faţă pe finalistele...
Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, a aprobat prin ordinul nr. 4.472 din 10 august 2016, Statutul Elevului, document ce reglementează drepturile...
Societate
Viziunea electricienilor din Țara lui Andrei -Târgu-Jiu, oraș sustenabil în viitor
Echipa Gorjeanul -
50 de elevi și 10 profesori din Gorj au avut parte de prima experiență din Tabăra Meseriașilor din Țara lui Andrei. Viitorii electricieni au...
Deoarece nu au un loc de muncă, obţin lunar venituri scăzute sau provin din familii dezorganizate, aproximativ 100 de persoane din municipiul Târgu-Jiu apelează...
Polițiștii din Negomir și Rovinari au organizat, miercuri, o acțiune pe raza celor două localități, pentru depistarea șoferilor care transportă ilegal persoane. Doi șoferi...
Doi gorjeni plecați pe munte să strângă fructe de pădure și ciuperci au primit amenzi din partea polițiștilor din județul Sibiu și, în plus,...
Susţinătorii sportului din Gorj au din nou motive de îngrijorare. După dispariţia echipei de baschet şi “retrogradarea” formaţiei de handbal în liga secundă, lucrurile...
Reprezentanții județului Gorj s-au întors cu o Mențiune de la etapa națională a concursului de fizică și chimie pentru elevii din mediul rural ”Impuls...
Sport
Severin, fotbal din plin! Craiova a depus cerere pentru a juca pe arena din Mehedinţi
Echipa Gorjeanul -
Fără echipă de fotbal, oraşul Severin culege roadele renovării stadionului municipal. Arena din Mehedinţi, modernizată în 2009, pe care Pandurii Tg-Jiu evoluează în acest...
Cătălin Chiliban, angajatul CEO implicat într-un accident rutier, a decedat în această seară. Bărbatul în vârstă de 40 de ani a primit din partea colegilor...
Biroul Politic Județean al PNL Gorj a stabilit, în această seară, primele liste cu candidații la alegerile parlamentare. Pentru lista de candidați la Senat, propunerea...
Conducerea APAREGIO Gorj aduce la cunoștința cetățenilor din Municipiul Târgu Jiu că vineri, 12 august 2016, între orele 09.00-11.00, se va sista furnizarea...
Minorul de 16 ani, zis ”Riki”, din comuna Scoarța, a fost eliberat aseară, după o noapte petrecută în arestul Poliției Gorj. Acesta a fost...
Polițiștii din Negomir au organizat, ieri, o acțiune pe raza celor două localități, pentru depistarea șoferilor care transportă ilegal persoane. ”Pe raza localităţii Negomir...
Pandurii Târgu Jiu a fost eliminată din Cupa Ligii de Concordia Chiajna, după ce formația ilfoveană s-a dovedit mai bună la penalty-uri. Pentru Pandurii au...
În urmă cu puțin timp, au fost afișate rezultatele examenului de Definitivat. În Gorj, circa 60 dintre candidați au reușit să obțină cel puțin...
Doi bărbați în vârstă de 19, respectiv 37 de ani, au ajuns aseară în arest, în urma celor patru percheziții efectuate ieri dimineață, pe...
Actualitate
Conducta internațională de gaze BRUA, la 700 de metri de biserica monument istoric de la Schela
Echipa Gorjeanul -
Componenta locală a conductei internaționale, care va conecta sistemele de transport de gaze naturale ale României, Bulgariei, Ungariei și Austriei (BRUA), în lungime de...
Pandurii Târgu Jiu a fost eliminată din Cupa Ligii la penalty-uri de Concordia Chiajna. Gruparea lui Săndoi a deschis scorul grație reușitei lui Serediuc, la 13 minute...
Actualitate
Planurile de viitor ale elevelor de 10 – Adina Mergea, o viitoare traducătoare
Echipa Gorjeanul -
Adina Mergea este una dintre cele cinci eleve din Gorj care au promovat sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat cu media 10. Nu a...
Lucrările de modernizare și extindere a Stadionului Municipal din Târgu-Jiu avansează într-un ritm destul de bun. Reprezentanții Primăriei Târgu-Jiu spun că, până la sfârșitul...
Actualitate
Gunoaiele de pe traseul Novaci – Rânca, în atenția angajaților Consiliului Județean
Echipa Gorjeanul -
O echipă din cadrul Serviciului Județean de Gestionare a Deșeurilor și a Activităților de Salubrizare (SJGDAS) Gorj a identificat, la sfârșitul săptămânii trecute, mormane...
Poliţiştii din Târgu-Cărbunești au efectuat, ieri dimineață,patru percheziţii, dintre care trei în case din Săulești și una în municipiul Târgu-Jiu, la persoane acuzate de...
Actualitate
Pe varianta de ocolire a municipiului, Material unicat, folosit la podul de peste Jiu din zona CET
Echipa Gorjeanul -
Varianta de ocolire a municipiului Târgu-Jiu este realizată într-un procent de aproximativ 20%. Se lucrează intens, după cum confirmă reprezentanții Secției Drumuri Naționale (SDN)...
La sediul Jandarmeriei Gorj s-a prezentat, marți, o familie din Baia Mare. Unul dintre vizitatori a prezentat documentele și a mărturisit că este ”fratele...
Societate
Prevenirea incendiilor la asociaţiile de proprietari – o prioritate pe agenda administrației locale
Echipa Gorjeanul -
O serie de evenimente nedorite culminând cu cel din zona Griviţei, unde neatenţia unor muncitori ce efectuau lucrări pe acoperişul unui imobil a declanşat...
Spitalul Orăşenesc de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a 11 funcții contractuale de execuție, vacante, de infirmier debutant....
Poliţiştii din Rovinari au depistat, marți, în trafic, un tânăr de 21 de ani, din Hunedoara, care conducea un autoturism pe raza comunei Bâlteni,...
Investigatii
Avram Iancu încă nu știe când va încerca să traverseze Canalul Mânecii!
Echipa Gorjeanul -
„Agonia” se prelungește pentru Avram Iancu, sportivul din Valea Jiului care e în așteptare de circa o lună pe malul englez al Canalului Mânecii...
Cultura
Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Inspectorul Școlar General, prof. Ioan Ișfan, face dezvăluiri despre familia sa minunată: “Familia e o «minune» cu care Dumnezeu ne dăruiește, iar copiii sunt...
Echipa Gorjeanul -
- Rep. Domnule Inspector general, după cum sunteți de ocupat, pot spune că mă simt un privilegiat, reținându-vă atenția pentru ceva timp, în biroul...
Fostul golgheter al Pandurilor, Mihai Roman, a fost împrumutat de către NEC Nijmegen la formaţia Maccabi Petah Tikva.
Jucătorul de 24 de ani va merge...
Un bărbat de 42 de ani, din oraşul Rovinari, a ajuns, marți seara, în arestul Poliției Gorj, sub acuzația de lovire sau alte violenţe....
Realitatea Gorjeana
Gorjul, în topul județelor la reciclarea deșeurilor electrice
Echipa Gorjeanul -
Gorjul este unul dintre cele opt județe din țară care au mari șanse la premiile naționale acordate de programul ”Patrula de reciclare”. Dacă se...
2 – Planta de leac
Ca plantă de ghiveci lavanda nu se ține în camere, ci se plasează ghivecele la intrarea în case sau sub...
Realitatea Gorjeana
„Transalpina, un drum de poveste”, emisiune de mărci poștale disponibilă în mai multe orașe din țară
Echipa Gorjeanul -
Începând de vineri, emisiunea de mărci poştale „Transalpina, un drum de poveste” este disponibilă în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi şi...
Un minor recidivist, în vârstă de 16 ani, din comuna Scoarța, a ajuns, marți, în arestul Poliției Gorj, sub acuzația de furt. Din cercetările...
După meciurile disputate în ultima zi a săptămânii împotriva echipelor Astra Giurgiu şi CFR Cluj, Pandurii Tg-Jiu a fost programată tot în ziua de...
Clubul Pandurii Tg-Jiu a intrat din nou în vizorul Comisiei de Disciplină a FRF.
Întrunită miercuri, 10 august, Comisia a decis ca echipa din oraşul...
Pulsul Zilei
Buget de 1.130.000 de lei pentru programul ”Fructe în școli” în Gorj
Echipa Gorjeanul -
Județului Gorj i-a fost alocată suma de 1.130.000 de lei pentru implementarea Programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli în anul...
Un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Târgu-Jiu este cercetat de polițiști, după ce trei persoane cu vârste cuprinse între 17 și 41 de ani,...
Investigatii
Tânăr din Gorj, acuzat că i-a mințit pe polițiștii sibieni după tamponare
Echipa Gorjeanul -
Un tânăr de 27 de ani, din județul Gorj, s-a ales cu dosar penal, în timp ce se afla la Sibiu. Acesta este cercetat...
Înaintea şedinţei de rectificare a bugetului, stabilită ieri, am avut norocul consultării site-ului www.economica.net şi am aflat roadele proastei guvernări a Cabinetului Cioloş. Pe...
Numai două zile au la dispoziţie cadrele didactice din judeţ care doresc pensionarea să îşi depună dosarele de pensionare la sediul Casei Judeţene de...
Cultura
Accente polikratice – Magia comunicării – 1. Explorarea structurii şi înţelesului limbajului – un comentariu de Ion Popescu-Brădiceni pe înţelesul tuturor –
Echipa Gorjeanul -
Inaugurez azi o nouă rubrică de ziar, în care intenţionez să mă adresez tuturor cititorilor, de orice vârstă. E oare nevoie a ne ţine...
Primăria Comunei Negomir organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată funcției contractuale de execuție, vacante, de asistent medical comunitar. Termenul limită pentru depunerea dosarelor...
Indiferent de rezultatul partidei din semifinale, gorjeanul Florin Mergea şi constănţeanul Horia Tecău vor evolua cu medaliile pe masă la Rio. Fie pentru bronz,...
Ajuns la vârsta înţelepciunii, poetul constată: „E mult mai dumnezeiesc filonul vieţii/ Decât eternitatea strivitoare-a morţii.../ Chiar dacă viaţa-i ticăloasă şi absurdă, uneori,/ Râmnim...
Sport
Craiova ţinteşte Cupa Ligii: “Tratăm competiţia cu foarte mare seriozitate”
Echipa Gorjeanul -
CS Universitatea Craiova a fost eliminată anul trecut încă din primele tururi ale competiţiilor knock-out. Oltenii vor să aibă un parcurs diferit în acest...
Pulsul Zilei
Ministerul Educației promite manuale pentru toți elevii în septembrie
Echipa Gorjeanul -
Toți elevii, inclusiv cei din clasele a XI-a și XII-a, vor avea manuale la începutul anului școlar. Promisiunea vine din partea Ministerului Educației Naționale...
Dan Nistor, aflat în litigiu cu Pandurii Tg-Jiu, a fost declarat liber de contract de către LPF. Fotbalistul şi-a exprimat, în mai multe rânduri,...
Societate
Spectacol de excepție al Doinei Gorjului, Sava Negrean Brudașcu și Dumitru Fărcaș, invitați de onoare la Transalpina Fest
Echipa Gorjeanul -
Cea de-a doua ediție a festivalului Transalpina Fest debutează cu o seară dedicată folclorului. Iubitorii acestui gen de muzică sunt așteptați la Rânca, vineri,...
Joi, 11 august, în vestul, centrul şi nordul teritoriului vremea va fi instabilă şi se va răci. Vor fi averse, ce vor avea şi...
Comisia de Disciplină din cadrul FRF a amendat Clubul Pandurii Târgu Jiu cu 9.000 de lei.
”Da Silva Wellington vs. CS Pandurii Tg. Jiu –...
Ultima Ora
Minor reținut pentru cinci furturi: A fost trimis deja în judecată pentru alte șapte infracțiuni
Loredana Fîciu -
Un minor recidivist, în vârstă de 16 ani, din comuna Scoarța, a ajuns aseară în arestul Poliției Gorj, sub acuzația de furt. Din cercetările efectuate...
În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Târgu-Cărbunești au efectuat patru percheziţii, dintre care trei în case din Săulești și una în municipiul Târgu-Jiu, la...
Un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Târgu-Jiu este cercetat de polițiști, după ce trei persoane cu vârste cuprinse între 17 și 41 de ani,...
Un tânăr de 27 de ani, din județul Gorj, s-a ales ieri cu dosar penal, în timp ce se afla la Sibiu. Acesta este...
Tenismenul gorjean Florin Mergea şi Horia Tecău au învins perechea formată din brazilienii Marcelo Melo şi Bruno Soares şi s-au calificat în semifinalele turneului...
Poliţiştii din Rovinari au depistat aseară, în trafic, un tânăr de 21 de ani, din Hunedoara, care conducea un autoturism pe raza comunei Bâlteni, fără...
Un bărbat de 42 de ani, din oraşul Rovinari, a ajuns aseară în arestul Poliției Gorj sub acuzația de lovire sau alte violenţe. Din primele cercetări efectuate...
Reprezentanții a două dintre sindicatele din Minprest Serv SA Rovinari l-au reclamat, recent, pe directorul Gabriel Giorgi, în scris, ministrului Energiei, Victor Grigorescu, pe...
Un bărbat din Dâmbovița, care se afla în vizită, la socrii săi din Târgu-Jiu, şi-a găsit maşina distrusă de tencuiala căzută de pe blocul...
Constantin Ninel Potârcă și fratele său Tănase încearcă să obțină o pedeapsă mai mică pentru acuzațiile de evaziune fiscală, ce le-au fost aduse și...
Actualitate
Transalpina Fest – eveniment de importanță maximă pentru salvamontiștii gorjeni
Echipa Gorjeanul -
În perioada 19-21 august are loc Transalpina Fest, festival ajuns la cea de-a doua ediție. Mii de persoane sunt așteptate la eveniment. Pentru a...
Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au decis, aseară, menţinerea măsurii controlului judiciar faţă de cei trei directori din cadrul Complexului Energetic Oltenia,...
Actualitate
Popa (SANITAS): ,,Dacă nu obținem ce ne-am propus, strângem semnături pentru declanșarea conflictului de muncă!”
Echipa Gorjeanul -
Valentin Popa, președintele Sindicatului SANITAS Gorj, participă, astăzi, la ședința Biroului Executiv al Federației SANITAS. Acesta susține plata gărzilor medicilor la salariul de bază...
Birou Zamfir, mecanic locomotivă, angajat al ELCFU Turceni a fost dus, marți dimineața, cu un echipaj SMURD la Spitalul Craiova, după ce a fost...
În primăvara acestui an relatam faptul că de-a lungul drumului ce traversează perimetrul Teleşti – Şomăneşti de mai mulţi încoace după cum îmi povesteau...
Potrivit datelor furnizate de agenții economici privind locurile de muncă vacante, în evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 20.150...
În această perioadă, la Mangalia, se desfășoară o nouă ediţie a Festivalului Tinereţii, eveniment dedicat copiilor şi tinerilor cu vârste cuprinse între 6 şi...
În perioada 12-14 august, la Complexul Turistic Peștera Muierilor din Baia de Fier (județul Gorj), la intrarea Nordică în Cheile Galbenei se va organiza...
Peste 100 de cadre didactice din județul Gorj așteaptă cu nerăbdare ziua de joi, 11 august. Asta deoarece atunci vor fi afișate primele rezultate...
Antrenorul Universităţii Craiova, Gheorghe Mulţescu, are nelămuriri în ceea ce priveşte regula jucătorului U21. Echipele din Liga I sunt obligate să aibă un jucător...
Profesorul doctor, Dumitru Gherghina, este absolvent al Şcolii Pedagogice de Băieţi din Râmnicu-Vâlcea, ca şef de promoţie, şi al Facultăţii de Filologie a Universităţii...
Realitatea Gorjeana
Spitalul „Sfântul Ștefan” angajează fizician pentru Laboratorul de Radiologie
Echipa Gorjeanul -
Spitalul Orășenesc „Sfântul Ștefan” Rovinari organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a unui post de fizician medical la Laboratorul de Radiologie și Imagistică....
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova organizează concurs de promovare în funcția de prim grefier la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj,...
Persoanele fizice pot opta pentru comunicarea prin mijloace electronice de transmitere la distanţă a actelor administrative fiscale emise în formă electronică de către organele...
12 concurenți din mai multe județe ale țării s-au înscris deja la Festivalul Național de Folk și Baladă ”Poarta Sărutului”, ce se va desfășura...
V-aţi întrebat cumva de ce preşedintele Klaus Werner Iohannis nu-i suflă-n ciorbă niciodată primului ministru al „Guvernului meu” Dacian Julien Cioloş? Deşi pretinde Plăvanul...
După trimiterea în judecată, tânărul de 25 de ani, din comuna Vladimir, acuzat că pe 19 iunie, l-ar fi agresat pe șeful Postului de...
(Fragment din volumul inedit Amintiri despre oameni și neoameni, în curs de apariție, sub îngrijirea lui Sorin Popescu)
Cam des vine vorba despre inimă și...






























































































































