Începând de luni, elevii gorjeni vor intra oficial în vacanța de primăvară, ultima din acest an școlar. Aceștia se vor întoarce la școala după...
În perioada 23-25 aprilie, la Sala de Sport a Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, se va desfășura cea de-a IX-a ediție a...
Pandurii - Dinamo își va consuma al șaselea episod din acest sezon. După două meciuri din sezonul regulat, câte unul în Cupa României și...
La prima evaluare a peste 350 de instituţii din aparatul executiv central şi local demarat în urma aprobării Memorandumului “Creşterea transparenţei şi standardizarea afişării...
În această duminică prăznuim unul dintre cele mai mari evenimente din viața pământească a Domnului nostru Iisus Hristos – intrarea Lui sărbătorească în Ierusalim....
Investigatii
Se află doar în dificultate! Ministrul Grigorescu a dat asigurări că CEO nu e în insolvență
Echipa Gorjeanul -
Complexul Energetic Oltenia (CEO) va finaliza, în curând, o nouă organigramă, care prevede inclusiv reducerea unor posturi de conducere, astfel încât procesul decizional să...
Echipa de handbal a Energiei a reușit ceea ce și-a propus, a învins la Vaslui și s-a asigurat că nu va termina sezonul mai...
Investigatii
Acuzații de evaziune fiscală la adresa fiului unui consilier local din Bumbești-Jiu
Echipa Gorjeanul -
Acțiunile de amploare desfășurate de polițiști la magazinele de carne din municipiul Târgu-Jiu s-au încheiat, ieri, cu primul dosar penal. Agenții economici care au...
Omul, specialistul, primarul şi scriitorul Titu Pânişoară nu a mai avut vreme să mângâie arbuştii de zmeur din grădina primăverii, cum îi plăcea să...
Cele două femei de afaceri trimise în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție Craiova, în luna iunie a anului trecut, pentru comiterea infracțiunii de...
Elevi ai Colegiului Național ”Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu au intrat, ieri, pentru câteva ceasuri bune, în pielea unor librari care i-au ajutat cu sfaturi...
Trei gorjeni trimiși în judecată de procurori și acuzați de comiterea unei infracțiuni mai rar întâlnite, cea de “influențare a declarațiilor”, și-au primit acum...
În conformitate cu prevederile Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, Camera Agricolă Judeţeană Gorj eliberează...
Cultura
Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – “Trebuie să dorim, aşadar, ca focul Învierii Mântuitorului Iisus Hristos să intre în viaţa noastră”
Echipa Gorjeanul -
- Rep. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, dr. Irineu, începem să ne încălzim la focul Învierii, pentru că mâine, iată, îl sărbătorim pe Sfântul Mare Mc....
Judecătorii de la Tribunalul Gorj au stabilit, aseară, ca patru din cei șapte inculpați din dosarul supranumit ”Lotul Avi Instant” să rămână sub control...
O echipă formată din elevi ai Colegiului Național ”Spiru Haret” Târgu-Jiu se numără printre finaliștii celei de-a IX-a ediții a Festivalului Național de Scurtmetraj...
Societate
Romii-cine sunt, de unde vin şi care este locul şi rolul lor în habitatul comun, cu alte populaţii şi entităţi statale
Echipa Gorjeanul -
Într-o eră a globalizării începutului de mileniu III, deosebit de complicată privind mobilitatea şi adaptarea entităţilor statale la noul mers al omenirii, impus fără...
Deoarece nu au un loc de muncă, obţin lunar venituri scăzute sau provin din familii dezorganizate, peste 100 de persoane din municipiul Târgu-Jiu apelează...
Ultima Ora
Tenismen gorjean, în sferturile probei de dublu la BRD Năstase Țiriac Trophy
alexandra cruceru -
Tenismenii români Florin Mergea și Horia Tecău, principalii favoriți ai probei de dublu din cadrul turneului BRD Năstase Țiriac Trophy, dotat cu premii totale...
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, astăzi, cererea procurorilor DNA de prelungire a arestului preventiv cu 30 de zile în cazul deputatului...
Inspectori Antifrauda sunt prezenti la aceasta ora la societatea candidatului PSD la Primaria Balteni, Pompiliu Paunescu. Verificarile au inceput inca de la orele pranzului....
85 de kilograme de carne de rață, puse la vânzare într-un magazin de pe digul Jiului din spatele stadionului, a fost confiscată de polițiști....
Matei Nădrag, plecat din PNL în vara lui 2014 după o ceartă cu Dian Popescu care îl pusese atunci să-l mazilească din partid pe...
La sediul Sucursalei Electrocentrale Turceni a avut loc o vizită a delegației Ambasadei Japoniei în România și a Agenției Japoneze de Cooperare Internațională.
”Membrii delegației...
Poliția Locală a Municipiului Târgu Jiu organizează astăzi, 21.04.2016,
o acțiune informativă în rândul elevilor, în cadrul proiectului "Școala
Altfel". Vor fi prezentate aspecte referitoare la...
După ce au fost confiscate sute de kilograme de carne de la mai multe magazine din municipiul Târgu-Jiu, întrucât agenții economici nu au prezentat...
Filiala Târgu-Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în parteneriat cu Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu și Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin...
Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, organizează în data de 21 aprilie 2016, cea de-a doua ediție a spectacolului...
Actualitate
Incomozii, trimiși acasă! La Minprest se schimbă denumirea serviciilor pentru a se desființa posturile TESA
Echipa Gorjeanul -
După ce a trimis acasă, luna trecută, peste 300 de angajați ai Minprest Serv Rovinari, ei având contracte pe perioadă determinată, directorul unității Gabriel...
Pe data de 19 aprilie, deputatul Mihai Weber, având calitatea de membru al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, a participat la...
Mai mulți arbori au fost puși la pământ, în Defileul Jiului, din cauza vântului puternic. Reprezentanții Secției Drumuri Naționale (SDN) Târgu-Jiu s-au deplasat la...
Actualitate
Motivul pentru care Pavel renunță la primărie: ”Nu mai candidez, pentru că aș câștiga iar”
Echipa Gorjeanul -
După al treilea mandat de primar al comunei Peștișani, Florin Pavel a luat decizia de a se retrage complet, din viața publică și politică....
Actualitate
Sindicaliștii de la „Sănătatea” protestează alături de membrii SANITAS
Echipa Gorjeanul -
Miercuri, 20 aprilie 2016, Prefectura Gorj a fost pichetată de SANITAS și „Sănătatea”, acesta fiind primul protest la care cele două sindicate au participat...
Două organizații non-guvernamentale implicate în lupta pentru protecția mediului, Greenpeace și Bankwatch România, au reușit să obțină în instanță anularea unui aviz de mediu...
Actualitate
Deputata Khraibani a primit aprobarea Ministerului Sănătăţii pentru computerul tomograf necesar Spitalului Motru
Echipa Gorjeanul -
Medicul Camelia Khraibani, deputat independent, a reuşit să convingă, ieri, la vârful Ministerului Sănătăţii, că Spitalul Motru are nevoie urgentă de un computer tomograf....
În perioada următoare vor fi extinse câteva școli ca urmare a creșterii numărului de elevi
Primăria Târgu Jiu s-a preocupat mereu de creșterea de la...
În cadrul programului „Școala Altfel”, elevi de la mai multe unități de învățământ, între care Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu, Școala Generală „Constantin Săvoiu”...
Societatea de transport în comun de la nivelul municipiului Târgu-Jiu şi-a stabilit un program de circulaţie special pentru perioada Sărbătorilor Pascale.
Astfel, joia şi vinerea...
Zeci de profesori sunt așteptați, vineri, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Gorj, unde se va desfășura ședința publică pentru soluționarea cererilor de pretransfer consimțit...
Reprezentanţii Direcţiei Publice de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu au prezentat, ieri, situaţia finală cu beneficiarii subvenţiilor la încălzire pentru sezonul de iarnă noiembrie 2015...
Investigatii
Fost șef din Poliția Gorj, obligat de judecători să nu plece din România
Echipa Gorjeanul -
Fostul șef al Poliției Urdari, Nicu Pasăre, care a fost implicat la sfârșitul anului trecut într-un scandal sexual, a decis să iasă la pensie,...
Sport
Gigi Becali duce războaie pe toate planurile / “DNA-ul stă cu lupa și înregistrează totul!”
Echipa Gorjeanul -
Patronul Stelei se luptă cu toată lumea și vede dușmani și conspirații oriunde se joacă meciuri care pot afecta și echipa sa. Gigi Becali...
Sport
Primarul Florin Cârciumaru anunță decizia lui Edi Iordănescu / Rămâne la Pandurii!
Echipa Gorjeanul -
Nu mereu a curs lapte și miere în relația dintre Edi Iordănescu și primarul Florin Cârciumaru, ba chiar au fost și momente în care...
Magistrații Curții de Apel Craiova au nevoie de încă două săptămâni pentru a pronunța verdictul în care fostul sindicalist Cristea Fluerătoru și alți șefi...
65 de polițiști locali se vor afla începând de săptămâna viitoare în zonele cele mai aglomerate din municipiul Târgu-Jiu pentru a preîntâmpina eventualele probleme...
Pulsul Zilei
Premii speciale pentru elevii gorjeni la Olimpiada de Limba română și OLAV
Echipa Gorjeanul -
Trei dintre elevii care au reprezentat județul Gorj la Olimpiada Națională de Limba română și Olimpiada Lectura ca abilitate de viață s-au întors acasă...
Societate
S-a reînființat Colegiul Naţional Militar ,,Tudor Vladimirescu” din Craiova
Echipa Gorjeanul -
Vești bune pentru cei care doresc să urmeze o carieră militară. Colegiul Naţional Militar ,,Tudor Vladimirescu” din Craiova a fost reînființat. Prin reînfiinţarea acestei...
Pulsul Zilei
Concurs interjudețean de pictură și desen ”Icoana – fereastră spre Cer”
Echipa Gorjeanul -
Elevii din clasele I – XII din Oltenia, dar și din alte județe ale țării, sunt invitați să se înscrie la cea de-a X-a...
La concurs pot participa persoanele cu studii superioare și trei ani vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului.
Dosarele de concurs, ce vor fi depuse...
Gorjenii sunt așteptați, în această seară, la amfiteatrul din centrul municipiului Târgu-Jiu, unde se va desfășura un spectacol de muzică bluegrass susținut de trupa...
Elevii gorjeni s-au întors cu patru medalii de la Olimpiada Națională de Informatică – secțiunea liceu, trei de bronz și una de aur. Din...
Cercetările efectuate de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu după scandalul care a avut loc, în luna februarie, într-un club din...
Echipa de baschet a Energiei ar putea fi resuscitată printr-o implicare a unor investitori străini, în ultima vreme echipa fiind studiu de caz pe...
Șapte elevi gorjeni au îmbogățit palmaresul județului cu noi medalii și mențiuni în urma participării la Olimpiada Națională de Fizică de la Timișoara.
Etapa națională...
Editorial
Ca la noi, la nimeni – „Săracul” ministru al Muncii nu crede flămânzilor bugetari!
Echipa Gorjeanul -
Într-o ţară ca a noastră, aflată sub cod roşu de sărăcie, nu merge nimic. Mai ales de când a încăput pe mâinile tehnocraţilor incompetenţi...
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante de auditor, clasa I, gradul profesional principal...
Cultura
Adio, Titu Pânişoară – primar şi cărturar, Omului de aleasă omenie, ca pâinea caldă!
Echipa Gorjeanul -
Vestea cea tristă mi-a dat-o Dr. Ion Mocioi, apoi au confirmat-o scriitorii Col(r) Ion C. Gociu şi fostul procuror Florin Văideianu, cu toţii buni...
În aceste zile, zona Litovoi din municipiul Târgu-Jiu, unde vor fi sacrificaţi mii de miei pentru masa de Paşte a gorjenilor, este pregătită pentru...
Investigatii
Boxer din Târgu-Jiu, judecat pentru constituirea unui grup infracţional organizat
Echipa Gorjeanul -
Toți cei trei tineri din Târgu-Jiu și Hunedoara, acuzați de trafic de droguri de risc, printre care se află și boxerul Iulian Alexandru Ghișe,...
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naționale şi Cercetării Ştiinţifice și cu Fundația Konrad...
50 de familii din Târgu-Jiu cu condiţii financiare precare vor primi în perioada următoare, din partea municipalităţii, pachete cu alimente specifice Paştelui.
Valoarea fiecărui pachet...
Elevii care iubesc literatura și doresc să participe la ediția 2016 a concursului național “Tinere Condeie” mai au aproximativ o săptămână la dispoziție pentru...
Handbaliștii gorjeni au bifat o victorie nouă. Energia Târgu Jiu s-a impus în deplasare împotriva celor HC Vaslui, scor 28-29. La pauză tabela indica...
Asociaţia Clubul Sportiv Energia Târgu-Jiu a încheiat, astăzi, cu societatea KSK Pharma Helenique SRL, reprezentată prin dl. Krokos Nicolaos, administrator şi asociat unic, un...
Elevul din Bumbeşti-Jiu a fost găsit, după mai multe ore de căutări. Minorul a fost observat pe stradă de un cunoscut din localitate şi...
În data de 20 aprilie 2016, ministrul Energiei a fost prezent la sediul CE Oltenia, unde au fost purtate discuţii tehnice cu conducerea companiei,...
Poliţia din Gorj e în alertă, după ce un copil în vârstă de 11 ani, din Bumbeşti-Jiu, a dispărut în Parcul Central din Târgu-Jiu....
Constantin Semen este primul candidat, care s-a înscris în cursa electorală la Biroul de Circumscripţie Târgu-Jiu. Semen şi-a depus candidatura la Consiliul Municipal ca...
Ultima Ora
BEx: Primari PSD, pe lista de candidaţi la CJ Gorj! Doi consilieri nu apar pe listă
Anamaria Stoica -
Biroul Executiv al PSD Gorj a validat astăzi, în ordine alfabetică, candidaţii partidului la Consiliul Judeţean. Validaţi au fost aproape toţi consilierii judeţeni ai...
Ieri, 19 aprilie, deputatul Mihai Weber, avand calitatea de membru al Comisiei pentru Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala, a participat la o intalnire...
Una din promisiunile deputatului Camelia Khraibani, făcute electoratului, a fost aceea de atragere de fonduri pentru achiziționarea de aparatură de specialitate pentru Spitalul Motru,...
Astăzi, filialele gorjene ale SANITAS și Sănătatea pichetează Prefectura Gorj. Acțiuni de acest gen se derulează în toate județele, în intervalul orar 11:00 -...
Ultima Ora
Vezi concluziile ministrului Energiei, după întâlnirea cu Directoratul CEO
alexandra cruceru -
În această dimineață, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a ajuns la Târgu-Jiu. După discuțiile purtate cu managerul CEO, Laurențiu Ciobotărică, Grigorescu a tras primele concluzii:...
Filimon Tiriplică, unul dintre cei patru juriști ai Min prest Serv, a intrat azi în greva foamei, numele acestuia fiind trecut de managerul societății...
Poliţiştii din Turceni au depistat, ieri, un bărbat de 43 de ani, din comuna Ioneşti, care avea o plasă plină cu peşte, pentru care...
Fostul șef al postului de poliție din Urdari, Nicu Pasăre, nu scapă de măsura controlului judiciar nici de Paște, la mai bine de o...
Târgul de miei din zona Litovoi a municipiului Târgu-Jiu se va deschide începând de luni. La Târgu-Jiu, vor fi prezenţi în jur de 20-30...
50 de familii din Târgu-Jiu cu situaţii materiale dificile ori ai căror membri au o sănătate precară vor primi în această perioadă din partea...
Ultima Ora
Ministrul Energiei, despre vizita la CEO: ”Am venit pentru a face lucrurile să se întâmple”
Loredana Fîciu -
Ministrul Energiei a ajuns, în această dimineață, la Târgu-Jiu, la sediul Complexului Energetic Oltenia. Acesta a fost întâmpinat de aproximativ 100 de angajați, care...
Cunoscutul interpret de muzică populară, Petrică Mîțu Stoian, trece prin cele mai grele momente, după ce mama sa a încetat din viață, la vârsta...
Aristică Bejinaru, fostul lăcătuş mecanic de la Cariera Roşiuța, a făcut, ieri, primele declarații după sentința de la Tribunalul Gorj. Bărbatul a luat o...
Cetățeanul pakistanez, implicat la sfârșitul săptămânii trecute în răpirea copilului său de la fosta soție, o gorjeancă dintr-un sat de lângă Motru, nu va...
Actualitate
PSD a definitivat listele de candidați pentru CJ Gorj și CL Târgu-Jiu
Echipa Gorjeanul -
În cadrul unei şedinţe lărgite a Comitetului Executiv Judeţean, care va avea loc astăzi, social-democrații gorjeni vor discuta și aproba listele cu propunerile pentru...
Actualitate
Călinoiu: “Adevărul a ieşit la lumină, ordinul a fost ilegal şi este suspendat”
Echipa Gorjeanul -
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Gorj, Ion Călinoiu, a declarat, marţi, odată cu revenirea la serviciu, că sentinţa dată, luni, de instanţă “a scos în...
Actualitate
Deputații PMP de Gorj și senatorul ALDE, victorie în Senat pe Legea Energiei
Echipa Gorjeanul -
Reprezentanții Complexului Energetic Oltenia, dar și cei trei parlamentari de Gorj, care au semnat propunerea legislativă privind modificarea unor prevederi din Legea Energiei, în...
Candidatura lui Vasile Moșoiu, primarul suspendat de Drăguțești, a fost validată, săptămâna trecută, de colegii de la PNL Gorj, deși edilul nu a fost...
Actualitate
Medicii recomandă achiziționarea mieilor cu greutate de peste 10 kilograme
Echipa Gorjeanul -
Pentru că gospodinele deja au început să se aprovizionaze cu carne de miel pentru masa de Paşte, specialiştii vin cu o serie de recomandări....
După o serie de cinci jocuri în care nu au mai cunoscut gustul victoriei, dar în care au pierdut o singură dată, Pandurii a...




















































































































