Primăria și Consiliul Local Polovragi invită toți iubitorii de folclor și tradiție la una dintre cele mai așteptate sărbători din zonă – Nedeia de Sfântul Ilie, eveniment ce va avea loc în perioada 18-20 iulie 2025.
Timp de trei zile, Polovragiul se va transforma într-un veritabil centru al portului popular autentic și al muzicii tradiționale românești. Vineri, 18 iulie, începând cu ora 20:00, va avea loc un spectacol de excepție susținut de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, alături de nume îndrăgite ale folclorului românesc precum Roberta Crintea, Victorița Lăcătușu, Ileana Lăceanu, Georgiana Bîrsac, Alexandra Bleaje, Adriana Soreanu și Nicoleta Lătărețu. Invitat special al serii este rapsodul Ion Crețeanu.
Sâmbătă, 19 iulie, de la ora 18:00, pe scenă vor urca membrii Ansamblului Folcloric „Cheile Oltețului”, alături de interpreții Simona Bîrdăcel, Anamaria Iorga, Alex Golfin, Elena Bălan și Ionela Guzic. Atmosfera muzicală va fi întreținută de formația Filon X Rm. Vâlcea. Duminică, 20 iulie, manifestările vor începe la ora 11:00, cu parada portului popular. De la ora 13:00, publicul este invitat la un amplu spectacol folcloric, la care vor participa formații artistice din întreaga țară.
„Trei zile pline de tradiție, dans, cântec și mândrie românească la poalele Munților Căpățânii! Vă așteptăm cu mic, cu mare, să sărbătorim împreună în inima Olteniei de sub munte! Nu rata magia tradiției, frumusețea costumelor populare și energia artiștilor de top! Adu-ți familia, prietenii și voia bună! Trăiește folclorul. Simte românește. La Polovragi!” au transmis organizatorii.
I.I.







































