Comuna Lelești a marcat, sâmbătă, 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române printr-un eveniment dedicat împlinirii a 167 de ani de la momentul care a pus bazele statului român modern.
Manifestarea a reunit tradiția, emoția și spiritul de solidaritate, într-un cadru festiv apreciat de participanți.
În cadrul evenimentului, cursanții Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, de la disciplina dans popular, au urcat pe scenă cu un moment artistic ce a pus în valoare jocul tradițional românesc.
Tinerii dansatori au evoluat sub coordonarea Anei Prodănoiu, beneficiind de acompaniamentul oferit de Vasile Țapotă Lătărețu, transmițând publicului bucurie și respect pentru valorile autentice românești.
De asemenea, atmosfera a fost completată de lucrările de grafică și pictură realizate de cursanții școlii, coordonați de Bogdan Epure.
Acestea au fost expuse cu ocazia evenimentului și au adus un plus de emoție și profunzime întregii manifestări.











































