Trei accidente spectaculoase, petrecute la câteva ore distanță, s-au soldat cu șase răniți, în județul Gorj, în a doua zi de Paște. Primul eveniment rutier a avut loc în comuna Berlești.
Doi minori au ajuns la spital, în noaptea de duminică spre luni, în urma accidentului care a avut loc în satul Pârâu Viu. Adolescenții erau pasageri într-un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, care a intrat cu mașina într-un pod de fier, într-o curbă. „La data de 21 aprilie 2025, polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au fost sesizați, prin apel 112, de un tânăr, de 15 ani, din comuna Logrești, cu privire la faptul că în localitatea Berlești a avut loc un eveniment rutier cu victime. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 20 de ani, din comuna Bustuchin, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 675 A Berlești, pe raza satului Pârâu Viu, într-o curbă la dreapta semnalizată corespunzător, ar fi pierdut controlul volanului și a intrat cu autoturismul într-un pod din fier de pe marginea părții carosabile. În urma impactului, a rezultat rănirea a doi pasageri din autoturism, în vârstă de 15 și 17 ani, aceștia fiind preluați de ambulanță și transportați la Spitalul Târgu-Cărbunești pentru a le fi acordate îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, urmând să îi fie recoltate probe biologice de sânge”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.
Accident pe Varianta Ocolitoare Târgu-Jiu: Șoferul unei maşini a intrat pe contrasens
Luni, în jurul orei 14.00, un alt accident a avut loc pe Varianta Ocolitoare 66 Târgu-Jiu. O femeie a fost rănită. Aceasta era pasageră într-un autoturism condus de un șofer începător, care a intrat pe contrasens. „Din primele verificări efectuate de polițiștii Biroului Rutier a reieșit faptul că un tânăr de 19 ani, din județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism pe sensul opus de mers, pe Varianta Ocolitoare 66-Târgu-Jiu, din direcția orașului Petroșani către Târgu-Jiu, ar fi intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, condus regulamentar de un bărbat de 23 de ani, din Rovinari. În urma impactului a rezultat rănirea unei femei de 31 de ani, pasageră în primul autoturism. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, potrivit reprezentanților IPJ Gorj.
Trei răniţi, după ce maşina în care se aflau a lovit un cap de pod
A doua zi de Paște s-a încheiat cu un alt accident, în comuna Plopșoru. Trei persoane au fost rănite, după ce maşina în care se aflau a lovit un cap de pod. Accidentul a avut loc în jurul orei 21.00, pe DN 66, în localitatea Broșteni.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 20 de ani, din Ionești, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Plopșoru, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ieșind în afara părții carosabile și acroșând un cap de pod. „În urma impactului a rezultat rănirea conducatorului auto în vârstă de 20 de ani și a altor doi pasageri, un bărbat de 20 de ani și o tânără de 15 ani, cu toții fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, au mai precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.
L.F.







































