Trei medici angajați la Spitalul Județean

83

Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu și-a completat echipa medicală cu trei noi specialiști în urma concursurilor organizate la sfârșitul anului 2025.

Doi dintre aceștia activează în specialitatea Anestezie și Terapie Intensivă: dr. George Lăbău, medic specialist ATI, și dr. Anca Vătau, medic rezident în ultimul an la ATI. Cei doi s-au format la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara și și-au efectuat rezidențiatul la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara, una dintre cele mai importante unități medicale universitare din țară.

În prezent, dr. Lăbău este doctorand în ultimul an la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara, cu o cercetare orientată pe implementarea unor pachete de măsuri cu scopul de a reduce incidența infecțiilor nosocomiale cu germeni cu rezistență multiplă în secțiile ATI.

Pe lângă activitatea clinică și academică, dr. George Lăbău este implicat ca medic voluntar în caravanele medicale „Împreună pentru viață”, organizate de Asociația pentru ATI „Aurel Mogoșanu” sub coordonarea prof dr. Dorel Săndesc.

„Îi adresez mulțumiri sincere domnului profesor dr. Dorel Săndesc și întregii sale echipe pentru îndrumarea, încrederea și exemplul oferite de-a lungul formării mele profesionale. Am învățat că fiecare dintre noi este o extensie a mentorului său și că avem responsabilitatea de a-i reflecta principiile în relația cu colegii și cu pacienții. Această școală de formare ne-a insuflat dorința de a ne implica activ în acțiuni de voluntariat, în sprijinul comunităților izolate și al tuturor celor care ne-au cerut ajutorul, cu sprijinul Asociației pentru ATI «Aurel Mogoșanu» și al partenerilor săi. Rămâne doar provocarea de a-i convinge să accepte și un salt cu parașuta – mai puține protocoale, dar aceeași doză de adrenalină ca în Anestezie și Terapie Intensivă”, a transmis dr. George Lăbău.

Alături de aceștia, echipa spitalului a fost completată de dr. Cristina Mihaela Ștefan, medic specialist Epidemiologie, absolventă a Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, cu rezidențiat la Spitalul Clinic Municipal Filantropia din Craiova.

„Într-un spital, epidemiologul supraveghează, previne și controlează infecțiile nosocomiale (dobândite în spital), analizează factorii care contribuie la apariția focarelor de boală, implementează programe de igienă, studiază datele de sănătate publică și comunică riscurile pentru a proteja atât pacienții, cât și personalul medical.

Epidemiologul este specialistul care se asigură că mediul spitalicesc este sigur și că se iau toate măsurile pentru a preveni bolile și a proteja sănătatea colectivității”, au precizat reprezentanții Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.

„Le urăm bun venit în colectivul spitalului și mult succes în activitatea profesională!”, a precizat Dumitru Vienescu, managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.