Trei noi volume semnate Marian Nazat, prezentate la Târgu Jiu

153

Biblioteca Județeană „Christian Tell” din Târgu Jiu va găzdui luni, 24 noiembrie 2025, de la ora 17:00, o întâlnire specială cu fostul procuror, actualmente avocat, scriitor și publicist Marian Nazat, prilejuită de lansarea volumelor „Am fost cândva procuror” (vol. I și II) și „Spovedania unui avocat”.

Evenimentul este deschis publicului și promite o seară a dialogului și reflecției, în care cititorii vor putea descoperi povești și confesiuni ce poartă amprenta unei vieți trăite intens, cu sinceritate și luciditate. Cărțile lui Marian Nazat reunesc experiențe profesionale și umane puternice, mărturii despre justiție, vulnerabilitate, moralitate și asumare, oferind cititorului o perspectivă profund personală asupra unor momente definitorii din cariera autorului.

Lansarea se va desfășura la sediul din Târgu Jiu al Bibliotecii Județene, de pe Calea Eroilor nr. 23. Accesul este gratuit, organizatorii invitând publicul gorjean să participe la o seară în care emoția, confesiunea și literatura se împletesc într-un dialog deschis.

Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, a transmis, la rândul său, un mesaj de susținere pentru eveniment, subliniind importanța vocii literare a lui Marian Nazat: „Un autor cu o voce puternică vine în fața publicului gorjean. Marian Nazat împărtășește în acest clip câteva momente din viața sa și din paginile noilor sale volume. Un prilej de reflecție, adevăr și literatură autentică”.

Organizatorii îi așteaptă pe iubitorii de carte și credință în justiție la o seară care promite să lase urme adânci în sufletul participanților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.