Tribunalul Gorj a suspendat desființarea Poliției Locale Bălești

418

Tribunalul Gorj a suspendat hotărârea Consiliului Local Bălești de desființare a Poliției Locale, ca urmare a contestației depuse de Sindicatul Național Meridian, care reprezintă mii de polițiști locali.

Cei patru polițiști locali puși pe liber s-au adresat justiției, iar Tribunalul Gorj a dispus suspendarea executării hotărârii, până la pronunțarea instanței de fond. „Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii (…) prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Funcţionarilor Meridian, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Bălești. Dispune suspendarea executării Hotărârii Consiliului Local al Comunei Bălești nr. 20 din 28.02.2025 în tot ceea ce privește măsura de desființare a Compartimentului Poliţia Locală din Aparatul de specialitate al Primarului Comunei Bălești și a funcțiilor publice și de natură contractuală din cadrul acestui compartiment, până la pronunţarea instanţei de fond. Obligă pârâtul la plata sumei de 1.800 lei către reclamanți cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Tribunalul Gorj, Secția Contencios administrativ şi fiscal”, se arată în sentința din 4 aprilie a Tribunalului Gorj.
Primarul comunei Bălești, Mădălin Ungureanu, a justificat decizia de desființare a Poliției Locale prin lipsa de implicare a personalului și vandalizarea unor obiective din comună, fără a fi luate măsuri eficiente. De asemenea, presiunea financiară și insuficiența fondurilor alocate au fost factori determinanți în adoptarea acestei măsuri.
Voinea Negoiță, președintele Sindicatului Național al Polițistilor și Funcționarilor Meridian, a precizat că desființarea Poliției Locale este parte dintr-un fenomen mai larg, în care autoritățile locale aleg să desființeze acest serviciu public, atunci când sunt restricții cu privire la resursele bugetare.
„Mai mult decât atât, este singurul serviciu public care se desființează, la celelalte reducându-se doar numărul de angajați, cetățenii fiind privați în acest fel de facilitățile acestuia, având în vedere că unele atribuții sunt repartizate prin legislație exclusiv Poliției Locale. Toate acestea s-au făcut și cu concursul autorităților statului, care au permis acest lucru prin menținerea legii de funcționare a Poliției Locale în forma inițială, aceasta nefiind actualizată și adaptată la situația curentă. Circumstanțele de această natură au încurajat desființarea și restructurarea instituției, ori de câte ori au vrut primarii și alte instituții sau persoane interesate”, a anunțat Negoiță.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.