Doi tineri din comuna Urdari au fost trimiși în judecată, joi, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Cei doi sunt acuzați că, pe 10 august, în timp ce se aflau pe DJ 674, pe raza comunei Urdari, în satul Urdari, pe fondul unui conflict spontan, au lovit un localnic, cu pumnii și cu picioarele, cu o intensitate deosebită în zona feţei şi a corpului, producându-i multiple leziuni. Victima a ajuns la spital în stare gravă, având colonul rupt. ,,S-a reţinut că, în seara zilei de 10.08.2025, în jurul orelor 23.00, în timp ce se aflau pe DJ 674, pe raza comunei Urdari, satul Urdari, județul Gorj, în dreptul unui imobil, pe fondul unui conflict spontan, inculpaţii F.A.D. şi P.C. au agresat fizic persoana vătămată, pe care au lovit-o în mod repetat cu pumnii și cu picioarele, cu o intensitate deosebită în zona feţei şi a corpului, producându-i multiple leziuni, la nivelul buzei superioare, membrelor superioare şi inferioare, hemitorace stâng, precum şi la nivelul colonului transvers (ruptură), care au impus intervenţia chirurgicală în data de 11.08.2025, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, aşa cum rezultă din concluziile emise de medicul legist din cadrul SML Gorj. Leziunile au necesitat de la producere 35-40 zile îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa victimei, fără intervenţia chirurgicală ar fi condus la deces. În aceleaşi împrejurări, prin actele de violenţă fizică exercitate asupra persoanei vătămate în public, inculpaţii au creat o stare de temere şi indignare persoanelor prezente, tulburând ordinea şi liniştea publică”, se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Prima decizie după trimiterea în judecată
Pe 13 august, procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, a dispus reţinerea inculpaţilor, după care a formulat propunere de arestare preventivă, care a fost admisă de un judecător de la Tribunalul Gorj, măsura fiind prelungită ulterior. Vineri, cei doi bărbați au fost prezentați în fața magistraților, pentru verificarea măsurilor preventive. Instanța a decis ca inculpații să rămână în arest în timpul procesului. Decizia nu este definitivă. ,,Constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor. Menţine măsura arestării preventive a inculpaţilor, Cu drept de contestație în termen de 48 de ore”, au stabilit judecătorii.
L.F.







































