Trupa Teen a Teatrului „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, selectată la Festivalul Internațional Shakespeare 2026

21

Trupa Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” – Teen din Târgu Jiu a fost selectată pentru a participa la Festivalul Internațional de Teatru Shakespeare 2026, care va avea loc la Craiova, în secțiunea dedicată trupelor de liceu.
„Este o recunoaștere a pasiunii, a muncii constante și a viselor puse pe scenă, o dovadă că talentul, curajul și dedicarea tinerilor artiști își găsesc drumul spre marile întâlniri ale teatrului. Coordonatori artistici, adevărați mentori și creatori de destine scenice: Pompiliu Ciochia și Tedi Popescu”, au transmis reprezentanții teatrului târgujian.
Din trupă fac parte: Ciprian Mladin (Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”), Răzvan Preda (Colegiul Economic „Virgil Madgearu”), Andreea Trăistaru (Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, profil actorie), Vlad Pană (Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, pian clasic), Briana Bertha (Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, canto clasic), David Negovan (Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu”) și Ioana Stana (Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, vioară).
„Vă dorim emoții frumoase, aplauze sincere și o experiență de neuitat! Suntem mândri de voi și vă ținem pumnii!”, au mai transmis reprezentanții teatrului.
Organizatorii festivalului au anunțat lista trupelor de liceu selectate și au precizat că au fost impresionați de diversitatea propunerilor și de reinterpretările curajoase ale lui Shakespeare de către noile generații. Trupa târgujiană va prezenta spectacolul „O ardem pe teatru”.
„Ne vedem la Craiova, într-o ediție care aduce împreună tineri creatori, artiști consacrați și Shakespeare, așa cum îl vede fiecare generație”, au menționat reprezentanții Teatrului Național Craiova.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.