Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apă (UATAA) Motru a fost debranșată ieri de la sistemul energetic național. Uzina asigura căldura şi apa caldă populaţiei din municipiul Motru, iar, din anul 2008, producea energie electrică în cogenerare pe bază de cărbune.
Agentul termic și apa caldă au fost sistate în municipiu încă de la sfârșitul lunii ianuarie, după ce uzina acumulase datorii de peste 8 milioane de lei. În consecință, aproximativ 4.000 de apartamente au rămas fără încălzire, iar 3.000 de elevi au făcut școală online timp de săptămâni întregi. Grădinițele și creșa din municipiu au fost, de asemenea, afectate, iar locuitorii au fost nevoiți să găsească soluții alternative pentru încălzire.
Dintre cei 130 de angajați ai uzinei, peste 90 sunt în șomaj tehnic. „Dureros este faptul că, în perioada următoare, aceste persoane vor trebui să treacă în șomaj. În prezent au rămas circa 40 de angajați pentru a asigura continuitatea și siguranța instalațiilor și pentru a răspunde solicitărilor furnizorilor, având în vedere datoriile la păcură, cărbune și energie electrică și procesele pe rol”, a precizat primarul Cosmin Morega, pentru Agerpres.
Municipalitatea pregătește acum instalarea de centrale pe gaz pentru școli și grădinițe. „Populația a luat deja măsuri: în ultima lună s-au montat 200-300 de centrale de apartament. Există mai multe firme care lucrează pe raza municipiului Motru, iar rețeaua de gaze acoperă aproximativ 85-90% din localitate”, a mai adăugat primarul.
Datoriile asociațiilor de proprietari către uzină se ridică la aproximativ 15 milioane de lei.
I.I.







































