UIMITOR! Cine este târgujianul arestat după percheziții

174

Bărbatul încătușat, ieri, după perchezițiile efectuate în Târgu-Jiu și în comuna Bălești, se afla deja în arest la domiciliu, în momentul descinderilor, măsura fiind dispusă recent, în altă cauză. Săptămâna trecută, acesta și fosta lui iubită au fost reținuți, în urma unui scandal care a avut loc într-o sală de jocuri de noroc din municipiu. În urma audierilor, tânăra de 26 de ani, din comuna Bălești, acuzată că și-a înțepat fostul iubit cu un cuțit, a fost pusă sub control judiciar, iar bărbatul a fost arestat la domiciliu, după ce ar fi încălcat ordinul de protecție, prin care nu avea voie să se apropie de fosta concubină. În cazul perchezițiilor de ieri, acuzațiile sunt mult mai, grave.

Bărbatul este cercetat de Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Gorj, pentru trafic de persoane, proxenetism, trafic de droguri de risc și de mare risc, în formă continuată și conducere a unui vehicul fără permis de conducere, în formă continuată.

„Din probele administrate în cauză a rezultat faptul că, în cursul anului 2018, inculpatul, profitând de vulnerabilitatea și lipsa de experiență a unei persoane vătămate, în vârstă de 18 ani, a recrutat-o în scopul exploatării sexuale, prin inducerea în eroare cu promisiunea întemeierii unei relații de familie și a obținerii unui loc de muncă în Marea Britanie. Ulterior, inculpatul a transportat persoana vătămată în străinătate, respectiv, în Belgia, Marea Britanie, Olanda, Irlanda, Norvegia, Suedia și Danemarca, unde a determinat-o să practice prostituția, însușindu-și veniturile obținute din activitatea infracțională. În luna octombrie 2020, inculpatul s-a căsătorit cu persoana vătămată, continuând exploatarea acesteia, prin însușirea sumelor de bani obținute din activitatea de prostituție”, se precizează într-un comunicat al DIICOT Gorj.

Din cercetările efectuate a mai rezultat faptul că, în perioada 2017 – 2024, inculpatul a obținut foloase materiale de pe urma practicării prostituției în Olanda, Elveția și Belgia de către alte două persoane vătămate, fostele sale partenere.

„De asemenea, în perioada martie – aprilie 2025, inculpatul a înlesnit practicarea prostituției de către alte două persoane vătămate, cărora le-a pus la dispoziție, în acest scop, apartamentul pe care îl deținea în municipiul Târgu-Jiu.
S-a mai reţinut faptul că, în intervalul 2024 – aprilie 2025, inculpatul , în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a procurat, depozitat, porționat și comercializat droguri de risc (cannabis) și de mare risc (cocaină), către consumatori din județul Gorj. În luna mai 2024, inculpatul a achiziționat cantitatea de 40 de grame de cocaină, pe care a vândut-o ulterior cu suma de 100 euro/gram. Probele administrate au mai relevat că , în perioada februarie – aprilie 2025, deși avea permisul de conducere anulat, inculpatul a condus autoturismele pe care le deținea, pe raza municipiului Târgu Jiu și a localităților limitrofe, precum și pe autostrada A1 (pe ruta București – Pitești)”, se mai precizează în comunicatul DIICOT.

Ieri au fost efectuate cinci percheziții domiciliare pe raza județului Gorj, în municipiul Târgu-Jiu și comuna Bălești, fiind ridicate mai multe cantităţi de fragmente vegetale cu miros puternic înţepător, ţigarete confecţionate artizanal, parţial consumate, patru blistere cu comprimate tip steroizi și două recipiente din plastic conținând substanțe lichide de același tip, şapte telefoane mobile, o tabletă, o armă Airsoft, prevăzută cu bile din plastic şi mai multe înscrisuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.