Scena politică românească traversează un nou episod de tensiune majoră în interiorul coaliției de guvernare, iar miza nu este una minoră: bugetul de stat pentru 2026 și direcția economică a României în următorii ani. În centrul disputei se află premierul Ilie Bolojan și Partidul Social Democrat (PSD), parteneri de guvernare, dar cu viziuni tot mai diferite asupra echilibrului dintre disciplină fiscală și protecția socială.
PSD a transmis un mesaj fără echivoc: nu va susține adoptarea bugetului dacă acesta nu include pachetul de „măsuri de solidaritate” propus de social-democrați. Practic, formațiunea condiționează votul din Parlament de introducerea unor prevederi clare care să ofere sprijin direct categoriilor vulnerabile. În logica PSD, reformele economice și ajustările bugetare nu pot fi făcute ignorând costurile sociale.
Concret, pachetul de solidaritate avansat de PSD include: sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri mici și medii; măsuri suplimentare pentru persoanele cu dizabilități și beneficiarii de venit minim de incluziune; facilități sau forme de sprijin pentru familiile cu copii; eliminarea sau compensarea CASS pentru anumite categorii vulnerabile; precum și alocări mai consistente către administrațiile locale prin mecanisme de transfer financiar, pentru susținerea investițiilor și a serviciilor publice.
De cealaltă parte, premierul Bolojan promovează un discurs al responsabilității fiscale și al reformelor structurale. Mesajul său este centrat pe reducerea deficitului, eficientizarea cheltuielilor și menținerea credibilității României în raport cu partenerii externi. Într-un context economic fragil, orice majorare de cheltuieli trebuie acoperită prin surse clare de finanțare.
Însă dincolo de disputa politică, există o realitate economică greu de ignorat: întârzierea aprobării bugetului produce deja efecte negative. Bugetul ar fi trebuit adoptat încă de anul trecut, iar funcționarea prelungită pe baza unor formule provizorii blochează investiții, amână proiecte publice și creează incertitudine în mediul privat. Autoritățile locale nu își pot planifica lucrările, companiile care depind de contracte publice își suspendă deciziile de investiții, iar absorbția fondurilor europene este afectată de lipsa cofinanțării clare.
Mai mult, indecizia coaliției transmite un semnal de instabilitate către piețele financiare. Costurile de împrumut pot crește, ratingul de țară poate intra sub presiune, iar încrederea investitorilor scade. Toate acestea înseamnă pierderi economice substanțiale, care anulează parțial chiar eforturile de consolidare fiscală invocate de Guvern.
În acest context apare și o contradicție profundă: cetățenii suportă deja costuri – prin înghețări de venituri, prin reducerea unor cheltuieli publice sau prin prudență fiscală accentuată – în numele reducerii deficitului. Însă dacă întârzierea deciziilor și incoerența guvernamentală generează cheltuieli suplimentare și pierderi economice, atunci sacrificiile devin inutile. Efectul de disciplină bugetară este erodat de propriul act de guvernare.
Această confruntare scoate la iveală o problemă mai profundă: lipsa unei viziuni comune și a unui calendar ferm. Fără un acord rapid, riscul nu este doar politic, ci și economic. România nu își permite ca disputa dintre austeritate și solidaritate să se transforme într-un blocaj prelungit.
Bugetul nu este doar un document contabil, ci fundamentul funcționării statului. Fie că soluția va fi un compromis între reformă și protecție socială, fie că va presupune concesii de ambele părți, un lucru devine clar: prelungirea incertitudinii costă. Iar costul este suportat, în ultimă instanță, de economie și de cetățeni.
Dragoș Ionică
