Handbalistele junioare 3 de la CSM Târgu Jiu încheie anul pe teren propriu. Vineri, 19 decembrie, de la ora 15.00, în Sala Sporturilor din municipiu are loc un duel important cu CSS Petroșani.
Meciul contează pentru etapa a 9-a din Seria L a Campionatului Național. Gazdele sunt pe primul loc cu 13 puncte, în timp ce echipa din Petroșani este pe locul 3, cu 12 puncte.
În tur, formația pregătită de Andrei Enache și Ionuț Mazilu s-a impus 32-18.
,,Va fi un meci în care trebuie să continuăm lucrurile bune pe care le-am arătat în ultimul timp. Este ultimul meci din acest an și vrem să încheiem cu o victorie.
Trebuie să confirmăm faptul că suntem echipa de pe locul 1 din această serie”, a declarat Enache.
CSM Târgu Jiu: Teodora Spînu, Ana Maria Pănoiu, Carla Logăscu, Raisa Ion, Sara Dungă, Loredana Cupă, Andra Avramescu, Ștefania Daia, Alexia Cioi, Miruna Popescu, Lidia Dumitru, Alexia Bobei, Daria Cosacu, Tiana Constantinescu, Gabriela Anuțoiu.
Cătălin Pasăre






































