Un minor de 17 ani, din localitatea Roșiuța, a fost prins în flagrant, în timp ce conducea un autoturism, fără să aibă permis și aflându-se sub influența alcoolului.
„La data de 25 octombrie 2025, în jurul orei 02.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Motru au depistat în flagrant un tânăr de 17 ani, din localitatea Roșiuța, în timp ce conducea un autoturism pe DC 46A , având o concentrație alcoolică de 0,56 mg/litru alcool pur în aerul expirat și fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Conducătorul auto a fost transportat la Spitalul Municipal Motru pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.









































