A trecut mai bine de un an de la moartea tragică a lui Andrei Marius Drăgan, un adolescent de 16 ani din comuna gorjeană Scoarța, care și-a găsit sfârșitul pe un pat al Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Târgu Jiu.
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a organizat vineri, 28 noiembrie, un protest în fața Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu și la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Târgu Jiu.
În cadrul acestui demers, FACIAS a solicitat demisia chirurgului care a refuzat intervenția salvatoare pentru Andrei, precum și soluționarea urgentă a dosarului penal, aflat de un an pe masa procurorilor.
„Deși la 11 noiembrie s-a împlinit un an de la abuzurile și deciziile iresponsabile ale medicilor care au dus la moartea lui Andrei pe patul de spital, în dosarul penal abia s-au audiat persoanele implicate. FACIAS a solicitat demisia medicului chirurg de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu. Situația este revoltătoare întrucât medicul care a refuzat să îl opereze pe Andrei, invocând lipsa competențelor pediatrice în ciuda urgenței vitale, deși avea obligația legală să intervină, rămâne în prima linie a sistemului sanitar. Sancțiunile administrative aplicate medicului chirurg de autoritățile de control au fost derizorii raportat la consecința ireversibilă a deciziei sale care s-a soldat cu pierderea unei vieți umane”, a transmis FACIAS, care solicită dreptate pentru Andrei și cere ca persoanele responsabile de tragedie să fie trimise în judecată, pentru a răspunde în fața legii.
I.I.






































