Un băiețel de 10 ani din Târgu Jiu a cântat „Hristos a înviat” la vioară, în noaptea de Înviere

200

Emoție și bucurie în noaptea de Înviere la Biserica de la Paralela 45, unde un băiețel de doar 10 ani, elev în clasa a III-a la Școala Gimnazială „Pompiliu Marcea” din Târgu Jiu, a interpretat la vioară binecunoscutul cântec „Hristos a înviat”.

Sub privirile credincioșilor și cu emoție în glas, mama sa a spus: „A fost dorința lui cea mai mare, să cânte de Paști la biserică”.

Gestul a fost cu atât mai impresionant cu cât totul a pornit de la fosta învățătoare, Dumitra Groza, de la Școala Gimnazială „Pompiliu Marcea”, unde este elev în prezent Ianis Dobrescu

Cadrul didactic cântă la strană în această biserică. Aceasta a vorbit cu preotul paroh pentru ca micuțul să poată cânta în cadrul slujbei.

Ianis este la Școală Generală “Pompiliu Marcea” în clasa a III-a B, la doamna învățătoare Liliana Vasilescu.

Băiatul, care a început să studieze vioara la vârsta de 8 ani, este elevul profesorului Marius Florea și își desfășoară orele la Muzeul Județean “Alexandru Ștefulescu”. Face parte din Grupul „Cobilița”, iar familia îi susține cu dragoste pasiunea, achitând costurile pentru instrument „pe semestre”, după cum spun părinții.

“Nu am participat încă la concursuri, dar pentru că evoluează frumos, vom merge și acolo, cu siguranță, de anul viitor”, spune mama sa.

Talentul său este cu atât mai special cu cât este singurul din familie care a îmbrățișat această cale artistică. „Nimeni nu a avut astfel de pasiuni înainte”, adaugă ea.

Planurile de viitor ale micuțului artist sunt clare: vrea să urmeze Liceul și Facultatea de Teologie, dar spune hotărât că nu va renunța niciodată la vioară. „Își face mereu timp pentru ea”, mai spune mama lui, mândră de parcursul și dedicarea lui Ianis. Lavinia Dobrescu este și cea care merge mereu cu el peste tot.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.