Un cadou de Moș Nicolae pentru scriitorul gorjean Florian Văideianu

3

Sâmbătă, 6 decembrie 2025, de ziua Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, scriitorul gorjean Florian Văideianu a împlinit vârsta de 75 de ani, iar Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni «Al. D. Șerban» Târgu Jiu, prin președintele ei, dr. Victor Troacă, i-a dăruit un cadou minunat și anume cartea „Scriitorul gorjean Florian Văideianu. Aniversare – 75”.

Florian Văideianu este membru activ al Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni «Al. D. Șerban» Târgu Jiu din anul 2013, și pentru câțiva ani, membru al colectivului de redacție al revistei de literatură, arte și istorie culturală „Spicon”, editată de aceasta.
La acest moment aniversar, când omul, juristul și scriitorul gorjean Florian Văideianu împlinește frumoasa vârstă de 75 de ani, ca semn de apreciere, considerație și prețuire față de activitatea profesională, literară și culturală desfășurată de-a lungul anilor, am apreciat ca fiind necesară și oportună elaborarea acestei lucrări documentare despre viața și activitatea sa”, a motivat autorul editarea acestei interesante lucrări dedicate scriitorului gorjean Florian Văideianu, stabilit de câțiva ani în București.
Lucrarea începe cu o scurtă biografie a sărbătoritului, născut la 6 decembrie 1950 în localitatea Cornești, județul Gorj. De-a lungul anilor a lucrat la Cooperativa meșteșugărească „Arta Casnică” Tismana, județul Gorj, apoi la Întreprinderea de Transporturi Auto Gorj, unde a ajuns șeful autobazei de călători. După 1990 a urmat cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. După pensionare a lucrat în mediu privat apucându-se și de scris, descoperindu-și un talent deosebit în scrierea romanelor, biografice sau autobiografice, devenind astfel un scriitor prolific și apreciat de mediu cultural gorjean și nu numai. Stilul și tematicile abordate de Florian Văideianu i-au impresionat pe oamenii de condei din Gorj, atât pentru calitatea și creativitatea lor, cât și prin capacitatea sa de muncă și șlefuirea textului, până la ritmul alert de apariție a volumelor sale, ajungând să publice peste 20 de volume, marea majoritate ca autor. De-a lungul anilor scriitorul Florian Văideianu a colaborat și a publicat numeroase articole și eseuri în Gorjeanul, Semănătorul, Spicon, Tradiții Bustuchiniene” și altele. El a fost inclus și în „Dicționarul scriitorilor gorjeni” realizat de scriitorul gorjean Ion Popescu-Brădiceni.
Această lucrare prezintă câteva referințe critice asupra operei scriitorului Florian Văideanu, găzduite de câteva publicați, în special „Gorjeanul” și „Semănătorul”, premii și distincții primite de acesta și fotocopii după coperțile câtorva romane ale scriitorului sau picturi realizate în anul 2022.
Un capitol aparte este destinat opiniilor mai multor oameni de litere, personalități ale culturii gorjene și nu numai, dintre care amintesc: Adamescu Cezarina, Brânzan Nicolae, Bușe Gheorghe, Fometescu V. Doru, Mocioi Ion, Morariu Iuliu-Marius, Popescu Emanoil, Popescu-Brădiceni Ion, Titu Pânișoară, Stolojan-Munteanu Victoria,  Șișiroi Constantin, Tomoniu N. Nicolae, Troacă Victor, Ungureanu M. Ion și Țene Florin Alexandru.
Redau câteva referințe sumare despre opera scriitorul gorjean Florian Văideianu: „Experiența elaborării unor microromane, scriitorul gorjean Florian Văideianu reușește să dea literaturii noastre un roman de excepție, un demers artistic extins asupra satului din societățile în schimbare ale secolului XX din România”, scria profesor doctor Ion Mocioi despre volumul „Văduvele și agronomul”.
Gestul spiritual-altruist, dincolo de profesie, al lui Florian Văideanu, izbuc de lumină, va răzbate peste ziduri reci, cotidiene, desferecând erori și înstrăinări de Ființa primordială”, spunea și poetul Doru V. Fometescu.
Fiu al Cetății sale tismănene, s-a putut afirma ca un povestitor autentic și ca un biograf romanțator aplicat. Condeiul îi e riguros, de felul său e altruist.  Florian Văideianu mă bucură cu prezența-i cathartică, pentru că are răbdare, e olimpian, de neclintit în atitudini și opinii”, afirma profesor doctor, scriitor, critic literar și jurnalist, Ion Popescu-Brădiceni.
Cartea lui Florian Văideanu, intitulată simptomatic Din cenușa vremii, și având prefața semnată de cunoscutul medic-scriitor Doru V. Fometescu și o postfață de profesorul Grigore Haidău, din orașul de pe Jiu, în undele căruia se oglindește Coloana Infinitului, este o oglindă ce este curățată de autor, din când în când, pentru a distinge amintirile unei vieți rămase în memorie. Fiecare povestire în parte, pare s fi o fotografie sepia în care distingem personaje din satul oltenesc, cu obiceiuri, tradiții și întâmplări. Instinctul de prozator al autorului acestei cărți este o calitate ce se reflectă în toate povestirile volumului”, afirma scriitorul Alexandru Florin Țene.
Volumul ce se constituie într-o lucrare monografică dedicată, în acest an al Centenarului Marii Uniri, învățătorului Nicolae Slivilescu, dar care reflectă în fapt periplul și condiția școlii românești, a tuturor slujitorilor săi din mediul rural, din anii respectivi, ceea ce apreciez că este o realizare scriitoricească deosebit de valoroasă, acum dar mai ales peste un anumit timp”, spunea scriitorul Victor Troacă despre volumul „Dascălul Nicolae Slivilescu” lansat în anul 2018 la Tismana, iar despre romanul „Sindromul inimii frânte” publicat în anul 2021, același scriitor spunea: „Iată că Florian Văideianu este un scriitor cu reale calități narative, care știe să îmbine raționalul cu sentimentalismul, calități care derivă poate și din abilitățile sale de cercetător și documentarist, calitate în care a scris mai multe volume”.
Lucrarea se încheie cu imagini fotografice ale domnului Florian Văideianu la diverse evenimente.
Domnul Florian Văideanu  s-a mutat de câțiva ani din Târgu Jiu la București, alături de băiat, unde are o bogat activitate scriitoricească și unde deprinde și își dezvoltă abilitățile de pictor. De asemenea, el este și un bunic fericit, mai ales când îl plimbă pe nepotul său Darius-Cosmin Văideanu, la locurile de joacă din București, sau când se conversează cu nepoata sa din Italia, Luciana Dumitrescu, absolventă în acest an, 2025, a Universității „Gulielmo Marconi” din Roma.
Folosesc și acest prilej pentru a-i adresa distinsului scriitor și jurnalist, Florian Văideianu, multă sănătate și viață lungă, putere de creație pentru a-și îndeplini proiectele și visele scriitoricești ale sale. La mulți ani frumoși și rodnici! Respect și prețuire!
Gigi BUȘE, Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj-Mehedinți a UZPR 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.