Un minister se reorganizează. Dispar peste 200 de funcții de conducere

41

Guvernul a aprobat, marți, ordonanța privind reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și a instituțiilor din subordinea acestuia.

Măsura prevede, printre altele, desființarea a 216 funcții de conducere, potrivit unui comunicat transmis de minister.

Reprezentanții MADR precizează că reorganizarea nu este un demers administrativ intern, ci o măsură menită să vină în sprijinul fermierilor, beneficiarii direcți ai politicilor agricole.

Printre principalele schimbări se numără reducerea numărului de ordonatori de credite cu 73, de la 166 în prezent, ceea ce ar urma să ducă la o coordonare mai eficientă a instituțiilor aflate în subordinea ministerului.

Potrivit documentului, eliminarea celor 216 funcții de conducere are ca scop reducerea nivelurilor ierarhice și simplificarea circuitului decizional.

Autoritățile susțin că reorganizarea va contribui la diminuarea birocrației și a suprapunerilor instituționale, la simplificarea traseului documentelor și la scurtarea termenelor de soluționare a cererilor și dosarelor depuse de fermieri.

De asemenea, eficientizarea structurilor teritoriale va duce la scăderea cheltuielilor cu salariile cu cel puțin 10% la nivelul instituțiilor reorganizate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.