UN MONUMENT, O INTENȚIE – realizate! – La Sfânta Înălțare, 29 mai 2025, au fost sărbătoriți eroii comunei și, totodată, a fost sfințit MONUMENTUL închinat ȘCOLII LOGREȘTENE

341

Cel puțin două sunt ideile care ar fi să rămână după parcurgrea rândurilor ce urmează: 1) comemorarea celor 100 de ani de școală logreșteană; 2) o pledoarie pentru salvarea/valorificarea în actualitate modernă a valorosului monument: vechea școală tip „Spiru Haret”
Aşadar: în zi de mare praznic, Sfânta Înălțare-29 mai 2025, s-au sărbătorit eroii comunei și totodată a fost sfințit MONUMENTUL închinat ȘCOLII LOGREȘTENE la cei 100 de ani-vechea școală- și 50 de ani-școala„nouă”, adică școala actuală.
Cu realizarea sfântului ritual de pomenire și sfințire a MONUMENTULUI comemorativ, împlinite de 3 preoți: Emil Popescu (parohia Măru), Dragoș Popescu (parohia Frunza), Laurențiu Tudorescu, parohia Tg. Logrești, ziua Sfintei Înălțări, sărbătoarea și-a atins în mare parte scopul său.
Au fost pomeniți directorii duși la Domnul în răstimpul a 100 de ani de școală în Tg. Logrești, din care doi FONDATORI și responsabili ai construirii clădirilor. E vorba de Preot Ion D Popescu în 1923 și peste 50 de ani pentru actuala clădire a școlii, în 1973, Profesor Grigore Croitoru.
Directorii pomeniți sunt:
1923 – Preot ION D POPESCU- director fondator;
1947 – Prof. ION BERLESCU;
1963 – Prof. GRIGORE CROITORU- director fondator al școlii actuale, a cărei clădire a fost dată în folosință în 1973, prin responsabilitatea și sub direcția acestui director;
1975 – Prof. ION GÂLCESCU;
1990 – Prof. DUMITRU COLȚESCU.
Gândul tuturor s-a îndreptat spre toți slujitorii școlii în acești 100 de ani, profesori, învățători, personal administrativ, oameni de serviciu, rechemați în amintire, fără de care pe parcursul anilor, nimic nu s-ar fi desfășurat în bune condiții.
Fie-le POMENIREA VEȘNICĂ! O PLACHETĂ A DIRECTORILOR! DA! ERA BINEVENITĂ! Pe un perete al holului Școlii! Sau oriunde s-a considerat că e bine…AȘADAR, ceea ce ne trezește regretul- deși niciodată nu e prea târziu și oricând poate fi realizat acest gest nobil, generos și firesc- este faptul că nu s-a putut realiza O PLACHETĂ conținând aceste nume ale directorilor Școlii din Tg. Logrești, în perioada celor 100 de ani.
În mod inspirat, în această Zi Sfântă, eroii din Tg. Logrești, pieriti în războaie, AU FOST POMENIȚI alături de acești slujitori (CU TOȚII!) ai școlii logreștene! Ba mai mult! Propunem, ca în lipsa unui monument închinat eroilor din acest sat, în fiecare an, la ÎNĂLȚARE, LA ACEST MONUMENT SĂ SE SĂRBĂTOREASCĂ POMENIREA EROILOR!
Comemorările centenară și semicentenară, s-au produs cu o întârziere de doi ani, dar totul este/a fost bine primit… Monumentul s-a putut face prin marea generozitate:muncă, talent/artă, material-marmura ale meșterului pietrar DAN ALEXANDRU, FOST ELEV AL ȘCOLII, al cărui atelier este în Vădeni-Tg.Jiu. Acest om generos, a așezat coloana-monument pe piedestalul ei, în urmă cu un an, de Sf. Înălțare a anului 2024.
După un an, acum, s-a putut desăvârși placarea cu marmură a acestui piedestal, prin bunăvoința primăriei, care a achitat plăcile de marmură cu care s-a acoperit acest suport al coloanei, piedestalul. Primăria a asigurat și meșterul, care a efectuat placarea cu marmura adusă. Meșterul este Adi Anghel, angajat al primăriei.
Mulțumim de asemenea „băieților” care au asigurat transportul plăcilor de marmură: Dumitru Golescu, Alin Dumitru și Laurențiu Ciucă.
MULȚUMIM, totodată, AUTORITĂȚILOR, doamnei primar Ţană Adela Elena, domnului jurist Ion Ciocea, primarul Comunei Bustuchin, doamnei director şcolar, Dana Popescu, dar, și elevilor, publicului participant, mulți foști elevi ai instituției.
Nu putem încheia aceste informații sumare, înainte de a aminti autorităților despre marea datorie ce o au față de VECHEA ȘCOALĂ construită 1923, după modelul „SPIRU HARET”, providențialul Ministru al învățământului românesc, sub domnia lui Carol I. Vechea școală, un ansamblu arhitectonic tipic, căci era alcătuit din clădirea propriu-zisă a școlii, plus casa-locuință a învățătorului, alăturate, gândite astfel prentru încurajarea învățământului sătesc.
Să-l pomenim, cu mulțumiri pentru aportul său, pe BOIERUL SĂVOIU, care a cedat pământul pe care se află curtea școlii ca și parcela lotului agricol, cu înțelepciune atribuită şi valorificată la o școală sătească, pe când Școala avea un internat…
Păstrând proporțiile cuvenite, ca și modestia firească, acest ansamblu arhitectonic sătesc, VECHEA ȘCOALĂ, fac parte din SELECTA FAMILIE ARHITECTONICĂ A CELOR DOUĂ EDIFICII DIN TG. JIU, CU CARE ÎNVĂȚĂMÂNTUL GORJEAN, PATRIMONIUL ARHITECTURAL AL JUDEȚULUI, SE MÂNDRESC. Vorbim aici de: LICEUL „SPIRU HARET” ȘI LICEUL „TUDOR”. La inaugurarea acestuia în 1894, Ministrul Spiru Haret, însuși, a participat.
Personal am învățat în vechea școală, iar părinții mei : Învățătoarea Margareta Croitoru și Profesor Grigore Croitoru, i-au fost slujbași credincioși , dedicați.
Rodica CROITORU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.