Consiliul Local al comunei Bumbești-Pițic are un nou membru. Este vorba despre Ion-Daniel Boștină, reprezentant al Partidului Social Democrat, al cărui mandat a fost validat de Judecătoria Novaci.
„Admite cererea de validare formulată de secretarul general al comunei Bumbești-Pițic pentru validare consilieri locali supleanţi la alegerile locale din data de 09.06.2024 şi în consecinţă: Validează mandatul consilierului local supleant pentru Consiliul Local al comunei Bumbești-Pițic, pentru numitul Boștină Ion-Daniel, membru în Partidul Social Democrat (PSD). Prezenta se comunică de îndată prefectului judeţului Gorj şi secretarului general al comunei Bumbești-Pițic. Cu drept de apel în termen de 3 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Novaci”, se arată în minuta Judecătoriei Novaci, din 11 noiembrie.
Partidul Social Democrat deține majoritatea în Consiliul Local Bumbești-Pițic, cu șase din cele 11 mandate. Partidul Național Liberal are trei consilieri, iar USR și AUR câte unul.
I.I.






































