Un nou consilier local validat la Bumbești-Jiu

202

Judecătoria Târgu Jiu a validat mandatul lui Valentin Mischiu în funcția de consilier local al orașului Bumbești-Jiu, acesta revenind în legislativul local după demisia fostului viceprimar George-Daniel Boar.
„Admite cererea. Dispune validarea mandatului supleantului Mischiu Valentin, din partea Partidului Social Democrat, pentru funcţia de consilier local în Consiliul Local al UAT Bumbeşti-Jiu. Prezenta încheiere se comunică de îndată Prefectului Judeţului Gorj şi Secretarului General al UAT Bumbeşti-Jiu pentru informarea consilierului local declarat ales, cu privire la validarea mandatului acestora. Executorie. Cu drept de apel, în termen de 3 zile de la comunicare”, a decis, pe 29 octombrie, Judecătoria Târgu Jiu.
Fostul viceprimar George-Daniel Boar a renunțat la mandatul de consilier local la începutul lunii august, anunțând public că va părăsi țara pentru a i se alătura soției sale, care lucrează la Beijing. Într-un mesaj adresat cetățenilor, acesta a transmis că a fost „o adevărată onoare” să reprezinte comunitatea și a subliniat că lasă administrația locală „în mâini capabile”.
„Au fost ani cu momente frumoase și provocări, cu reușite și dezamăgiri, dar întotdeauna cu dorința sinceră de a contribui la binele orașului nostru. Știu că sunt încă multe probleme care trebuie rezolvate, dar am încredere și sper ca administrația locală să facă demersurile necesare pentru a le transforma în soluții concrete și pentru a asigura o viață mai bună cetățenilor. Plec cu sentimentul că am făcut tot ce a ținut de mine și cu convingerea că las orașul în mâini capabile”, a precizat fostul viceprimar.
Consiliul Local Bumbești-Jiu este format din 15 consilieri, dintre care șapte reprezintă Partidul Social Democrat.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.