Postul de bibliotecar al Bibliotecii Centrale din Iași a rămas vacant, după ce fostul titular, Samson Bodnărăscu (prieten al lui Eminescu), a trecut pe postul de director al Școlii Normle de la Biserica Trei Ierarhi din Iași. Proaspătul ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice, Titu Maiorescu, îi propune lui Eminescu să candideze pentru acest post.
Funcționarea bibliotecilor era reglementată de Regulamentul nr. 1450, din 28 octombrie 1864. La acea vreme existau doar două biblioteci centrale universitare – una la Iași și a doua la București. Înafara acestora mai funcționau biblioteci didactice speciale, și comunale.
Provizoriu, Mihai Eminescu este numit, prin jurnalul Consiliului de Miniștri nr. 21 din 23 august 1874, pe postul de bibliotecar al Bibliotecii Centrale din Iași, cu începere de la 1 septembrie 1874, urmând ca, după întoarcerea regelui Carol în țară, numirea să fie definitivată prin decret domnesc. Urmare Raportului nr. 9250 din 3 octombrie 1874, Domnitorul Carol confirmă această numire prin Decretul Domnesc nr. 1748 din 16 octombrie 1874.
Numirea provizorie îi fusese comunicată lui Eminescu de Diviziunea Școlilor din Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, cu adresa nr. 7816 din 24 august 1874, prin care este invitat ,,să intre în atribuțiunea postului la 1 septembrie 1874 de când va începe onorariul cuvenit după buget”.
La 30 august 1874, Eminescu depune jurământul în fața rectorului Ștefan Micle, când se leagă ”de a-și îndeplini cu sfințenie datoria ce-i impune funcția, fără pasiune, fără ură, fără favoruri, fără considerațiuni de persoană, fără nici un interes direct sau indirect”.
Însă, nu s-a îndeplinit, conform legii și indicațiilor ministerului, predarea-primirea inventarului bibliotecii, de la Samson Bodnărăscu. Nu s-a încheiat un proces verbal de predare-primire. Așa cum a rezultat din declarațiile, date doi ani mai târziu, în fața organelor de anchetă penală, ale lui Samson Bodnărăscu și Mihai Eminescu, ambii au căzut de acord ca predarea-primirea să se facă global, urmând ca în timp să se facă verificarea volum cu volum, prin confruntarea între inventarul scriptic și cel faptic. Această operațiune trebuia făcută după întocmirea unui catalog general unic ce urma a fi făcut de către Mihai Eminescu.
Predarea s-a făcut numai pe număr total de volume, care au fost numărate de trei ori, la fel ca și celelalte efecte ale bibliotecii, dar fără a se întocmi proces verbal de predare primire. Cauza care a împiedicat verificarea operativă a fondului de carte a constituit-o defectuozitatea modului de catalogare anterioară a fondului bibliotecii.
Eminescu a trecut, în mod asiduu, la întocmirea catalogului general unic, cum rezultă și din scrisoarea din 19 septembrie 1874, trimisă lui Ion Al Samurcaș, prin care se scuza de întârzierea răspunsului, motivând că are de numărat 30.000. de volume, ceea ce este un lucru ,,răpitor de vreme”.
Este neîndoios că Eminescu a vrut să pună ordine în inventarul Bibliotecii Centrale din Iași, ca o îndatorire profesională, mai ales după ce frecventase marile biblioteci din Viena și Berlin, bine puse la punct, după regulile biblioteconomiei moderne. A parcurs integral catalogul existent, defectuos întocmit anterior, și a notat cu creionul roșu cărțile lipsă, iar pe măsură ce cărțile astfel notate, erau găsite, a șters mențiunea din catalog. Operațiunea aceasta i-a permis să-și formuleze o apărare utilă, sigură, în fața organelor de anchetă penală, ce a urmat, apărare ce a a contribuit, printre altele, la formarea convingerii intime a judecătorului de instrucție despre nevinovăția sa, fiind exclusă răspunderea penală.
Încă din adolescență, Eminescu dovedise pasiunea lui pentru cărți, când în casa lui Aron Pumnul a ținut evidența celor circa 300 de cărți, care formau ,,biblioteca învățăceilor români gimnaziali cernăuțeni”.
După cum se cunoaște, la 1 iulie 1875, Mihai Eminescu este însărcinat de către Ministerul Cultelor și Învățământului Public, cu revizoratul școlar al județelor Iași și Vaslui. În prealabil, la 14 iunie 1875, D.D. Agura, fost revizor școlar al celor două județe amintite mai înainte, a fost numit profesor de istorie universală la Școala Centrală din Bolgrad, postul rămânând vacant. De aceea, a doua zi, Titu Maiorescu îi scrie de la București, lui Mihai Eminescu la Iași, cerându-i acordul pentru numirea în postul de revizor școlar, devenit vacant, cu un salariu mai mare decât cel de bibliotecar. Eminescu îi răspunde la 18 iunie 1875 că primește ,,bucuros” funcția oferită, dar nu pentru ,,a-mi adăuga ceva la bunăstarea mea materială, ci pentru că punctul meu de vedere este că aș intra în contact cu populația rurală, singura care mă interesează îndeosebi. Cred a fi în stare a vă da relații asupra stării și traiului ei, precum și asupra marginilor între care ar fi cu putiință a se lărgi sau a se adânci învățământul primar”. Eminescu credea că trecerea la noul post va fi la 1 ianuarie 1876 și va avea timp să definitiveze catalogarea bibliotecii, cum menționa în aceiași scrisoare, mai lesne întocmită în perioada vacanței – iulie-august, când nu sunt împrumuturi de cărți la domiciliu.
Dar, primind consimțământul lui Eminescu, chiar pe raportul de numire a lui D.D. Agura ca profesor la Bolgrad, Titu Maiorescu va adăuga: ,,iar în locul d-sale se va însărcina cu revizoratul celor două districte d. Mihai Eminescu, însărcinându-se cu bibliotecariatul d. Dumitru Petrino”.
Invocând îndeplinirea obligației prevăzută de art. 22 din Regulamentul pentru bibliotecile publice, nr. 1450 din 28 octombrie 1864, bibliotecarul Dimitrie Petrino, trimite ministrului Învățământului Public și Cultelor, la 18 martie 1876, raportul nr. 14 asupra stării bibliotecii din Iași, cu mențiunea că este destinat ,,pentru Înalta Curte de Conturi și pentru onorat minister”. În acel raport face mențiuni acuzatoare la adresa lui M Eminescu și Samson Bodnărăscu pentru unele cărți(99 de opuri în 173 de volume) și obiecte de inventar lipsă din bibliotecă, deși nu se încheiase un act de predare-primire. La acea dată, ministru era junimistul P.P. Carp. Raportul respectiv nu a vut o urmare imediată, însă urmare unei scrisori deschise publicată în ,,Românul”, D Petrino este desărcinat din funcție(dar nu datorită raportului, la data 21 martie 1876.
După venirea la putere a liberalilor, noul ministru Gh. Chițu a consemnat pe raportul amintit mai sus, următoarea rezoluție: ,,Lista cărților și obiectelor ce se arată că lipsesc se vor înainta d-lui Petrino, care este rechemat în postul de bibliotecar, invitându-l a stărui și urmări pentru restituirea lor bibliotecii, mulțumindu-i și totodată atât d.sale, cât și comitetului care s-a ocupat de această detaliere”. Acest ordin rezolutiv a fost comunicat bibliotecii cu nr, 3980 din 12 mai 1876, după care, cu adresa nr. 25 din 20 mai 1876, Petrino îl somează pe Eminescu să restituie cărțile pe care le reține fără cauțiune , precum și dulapul aparținând bibliotecii care se află la locuința sa ,,fără cuvânt justificator, tot așa cum ați restituit celelalte mobile pe care le-ați reținut până deunăzi”. Îi mai cerea ca în înțelegere cu Bodnărăscu, pe care l-a anunțat verbal, ,,să procedeze la restituirea celor 155 volume care s-au pierdut în perioada cât cei doi erau bibliotecari precum și cele care le-au împrumutat cetitorilor contra regulamentului”.
Petrino a manifestat ostilitate față de Eminescu, după cum reiese dintr-o scrisoare a sa din 3 iulie 1874, în care arăta că Eminescu și Bodnărăscu sunt preferații lui Maiorescu la Junimea. Apoi, Petrino a trecut în tabăra liberalilor(năravuri românești eterne nn).
Așa se explică subiectivismul lui Petrino și tonul acuzator la adresa poetului național, reluat și în Raportul nr. 29 din 22 iunie 1876, după ce fusese ,,definitivat” pe postul de bibliotecar de către liberali, raport care a fost aprobat de către Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, cu următoarea precizare: „Se va răspunde directorului a proceda îndată la urmărirea prin procurorul statului a tuturor celor care n-au restituit cărțile bibliotecii. Se va invita și dl procuror pentru aceasta ”.
La 16 iulie 1877, ministrul Gh. Chițu, cu adresa nr. 65-67 sesizează pe primul procuror al Tribunalului Iași, cerând ca ,,în conformitate cu legea se va proceda de îndată la urmărirea tuturor celor care n-au restituit bibliotecii statului cărțile ce lipsesc precum și a celor ce le-au dat contra prescripțiilor regulamentului, spre a putea statul intra cât mai curând în posesia lor, binevoind a comunica de urgență rezultatul„. Adresa respectivă avea anexat și raportul nr. 29 din 22 iunie 1876, al lui D. Petrino. Primul procuror pune pe adresă prima rezoluție: ,,se va proceda la lucrare la 26 iulie 1876”. La 3 septembrie 1876 are loc primul act al anchetei penale, care constă într-o cercetare penală la fața locului, când primul procuror Mândru se deplasează la Biblioteca Centrală din Iași, unde în prezența lui D. Petrino și T. Aruneanu(subbibliotecar), procedează la cercetarea lipsurilor. Se consemnează lipsa unui număr de volume și că mobila luată în iulie 1875 a fost restituit de Eminescu în luna aprilie 1876. Dar această constatare a primului procuror conține multe inadvertențe, știind că acestea s-au făcut după relatările lui Petrino. A rezultat, totuși, că unele cărți lipseau din perioada când bibliotecar a fost Cezar Cătănescu, înaintea lui Samson Bodnărăscu.
Primul procuror îl va interoga pe M. Eminescu la 13 septembrie 1876.
Voi reveni ulterior cu precizări, referitoare la interogatoriu.
Ion M. Ungureanu – Țicleni
