4.4 C
Târgu Jiu
joi, 26 februarie 2026

Vasilică, sincer înainte de debutul oficial la Gilortul: ,,Dacă fac o listă cu probleme este interminabilă”

3

Dan Vasilică a preluat-o pe Gilortul Târgu Cărbunești în această iarnă și se încăpățânează să creadă că trupa gorjeană poate rămâne în Seria 6 a Ligii 3 de fotbal.
Cu o echipă încropită în câteva săptămâni, cu foarte puțini jucători experimentați, cu doar două meciuri de verificare și fără antrenamente pe teren ,,mare”, tehnicianul speră să rezolve din mers dificultățile.
,,Dacă era bine și echipa ar fi fost pe primul loc, ar fi avut un buget mare, un lot foarte bine structurat, cu siguranță nu era postul liber. Am acceptat pentru că e o echipă din zonă și nu pot să mă separ de fotbal.
A venit o discuție cu președintele Sandu, care a fost foarte concret, sincer și entuziasmat de continuarea proiectului și imediat mi-a transmis sentimentul că putem face treabă. Dacă vom salva echipa de la retrogradare, chiar va fi o performanță.
Nu e doar o problemă, sunt foarte multe. Dacă îi scoatem din context pe Gîlcescu și Avrămescu, care au o vârstă mai înaintată și au rămas, în rest, ceilalți jucători, și cei care au venit, au o medie, cred că undeva sub optsprezece ani. Cred că este cea mai tânără echipă din Liga a 3-a. Sunt jucători din Târgu Jiu, din Severin, din Craiova.
Este o echipă nou-formată, unde jucătorii abia acum se cunosc pe nume. Am început și foarte târziu, cred că am fost ultima echipă care s-a reunit. Dacă fac o listă cu probleme, este interminabilă. Nu ne antrenăm pe teren mare deloc, nici nu o să ne antrenăm până la ora primului meci.
Am făcut doar două amicale, cu o echipă de juniori de la LPS și cu o echipă de Liga a IV-a. Am jucat pe sintetic, dar nu problemele mă sperie pe mine, ci provocarea obiectivului. Ne-am reunit târziu, toate echipele aveau antamate deja meciuri de verificare, însă, până la urmă, sunt convins că, la final, o să avem un sentiment de bucurie, că am făcut ce trebuie și că ieșim cu fruntea sus”, a spus Vasilică.
Primul meci al Gilortului are loc la Mediaș, vineri, 27 februarie, de la ora 14.00. Gazdele de la ACS sunt pe loc de play-off, cu 28 de puncte, în timp ce Gilortul a acumulat doar 8 puncte după 17 runde.
Vasilică promite că echipa sa nu va face doar act de prezență în Ardeal, deși jocul are o favorită clară. ,,Poate este mai bine că avem primele două etape cu echipe din fruntea clasamentului, care își doresc calificarea în play-off și să se lupte la promovare. Pentru că noi avem doar trei săptămâni de pregătire împreună.
E mai bine să dăm de echipe cu care nu suntem în luptă directă și de unde e greu să iei puncte. Și după aceea, când jucăm cu echipele cu care ne luptăm direct pentru retrogradare, să fim puțin mai legați.
Asta nu înseamnă că ne ducem la Mediaș, chiar dacă plecăm în dimineața meciului, să ne predăm sau să facem doar act de prezență. Deși întâlnim o echipă mult mai puternică, mult mai solidă decât noi, ne ducem să încercăm să ne întoarcem cu punct sau puncte de acolo, să încercăm să punem în practică ce lucrăm zi de zi la antrenament, chiar dacă o facem, repet, în sală sau pe teren de minifotbal, dar încercăm să ne întoarcem cu ceva pozitiv din deplasarea la Mediaș”, a spus antrenorul.
Gilortul mai joacă în sezonul regulat acasă cu Jiul Petroșani și ACS Muscelul, și în deplasare cu Păușești-Otăsău și CSM Târgu Jiu.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.