1.7 C
Târgu Jiu
joi, 12 februarie 2026

Verdict final în procesul dintre Olguța Berbec și Niculina Stoican!

11

Un proces pornit acum cinci ani între două artiste supercunoscute din nordul Mehedințiului și cu mulți admiratori în toată țara, inclusiv în Gorj, a ajuns acum la final. Olguța Berbec și Niculina Stoican interpretau la un moment dat piesa „Dragoste veche și nouă”, iar prima susținea că piesa i-ar aparține.

Acuzațiile de plagiat au fost respinse de Niculina Stoican, care a menționat că piesa este o creație populară, culeasă din folclor, la fel ca multe altele. Instanța a obligat-o pe Olguța Berbec să plătească peste 12.000 de lei cheltuieli de judecată, artista fiind plecată în vacanță în străinătate și, deocamdată, nu a comentat verdictul magistraților. A făcut acest lucru însă Niculina Stoican, care a respins mereu acuzațiile ce i-au fost aduse, dovadă fiind și decizia de acum a judecătorilor. „Am încercat , încă de la început , prin intermediul avocatei mele CRISTINA VULTUR (căreia îi mulțumesc pentru tot acest parcurs) să avem un dialog cu reclamanta (OB), să găsim soluții onorabile, fără implicarea unui proces! NU am primit niciun răspuns, în afară de acuzele și jignirile din spațiul public, pe care, reclamanta (OB), le-a reiterat ori de câte ori a avut ocazia! După 3 instanțe de judecată, Tribunalul București, Curtea de Apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, AM CÂȘTIGAT! Fiecare instanță în parte, i-a respins reclamantei (OB) ACȚIUNEA de dare în judecată ca fiind NEFONDATĂ ȘI NEÎNTEMEIATĂ! Eu, în toți acești ani, am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca de o viață, fără să răspund în vreun fel răutăților, jignirilor și ironiilor!
Concluzia : unii oameni, sunt sortiți prin tot ce fac , să rămână DEFINITIV și IREVOCABIL (ca și pronunțarea primită de la instanță) MICI, PUȚINI și NEÎNSEMNAȚI”, a transmis Niculina Stoican.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.