Verdict iminent în cazul bărbatului din Bâlteni acuzat că a atins indecent două fetițe

175

Judecătoria Târgu Jiu a stabilit data de 3 septembrie 2025 pentru pronunțarea sentinței în dosarul lui Ion Pilică, un bărbat de 55 de ani din comuna Bâlteni, judecat pentru fapte extrem de grave: agresiune sexuală asupra unor minore, furt calificat și violare de domiciliu.

La termenul din 4 august 2025, instanța a decis amânarea deliberării, redactării și pronunțării hotărârii, conform Codului de procedură penală, soluția urmând să fie comunicată părților la începutul lunii septembrie.
De altfel, pe 7 august 2025, judecătorii au analizat măsura controlului judiciar impusă inculpatului și au hotărât menținerea acesteia, considerând-o legală și temeinică. În acest interval, Ion Pilică este obligat: să se prezinte periodic la Postul de Poliție Bâlteni, conform programului; să nu părăsească județul Gorj fără aprobarea instanței; să păstreze o distanță de cel puțin 100 de metri față de victime și familiile acestora; să nu comunice, direct sau indirect, cu victimele sau martorii; să nu dețină sau poarte arme și să nu participe la adunări publice. Instanța l-a avertizat că încălcarea cu rea-credință a acestor obligații poate duce la înlocuirea măsurii cu arest la domiciliu sau arest preventiv.
Cazul datează din august 2024, când un bărbat de 54 de ani din satul Peșteana Jiu, comuna Bâlteni, a fost reținut preventiv pentru 30 de zile după ce a fost surprins în curtea unei femei din localitate cu pantalonii coborâți, în fața fiicei acesteia, o copilă de doar 6 ani. În aceeași zi, o altă fetiță de 5 ani ar fi fost atinsă în zonele intime de același individ. În plus, după ce a intrat fără drept în curte, acesta a furat 15 lei de pe o masă.
Incidentul a fost sesizat la 112 de mama uneia dintre victime, iar polițiștii au intervenit imediat. „La data de 16 august 2024, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari au fost sesizați prin apelul 112 de către o femeie, de 25 de ani, din Peșteana Jiu, cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 6 ani, ar fi fost agresată sexual. Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, un bărbat, de 54 de ani, din comuna Bâlteni, sat Peșteana Jiu, ar fi fost găsit în curtea locuinței femeii, având pantalonii coborâți la nivelul gleznelor, iar fiica acesteia, în vârstă de 6 ani se afla în fața bărbatului și prezenta o stare de neliniște. În continuarea verificărilor, s-a stabilit faptul că, în curtea aceluiași imobil, bărbatul ar fi agresat și o altă minoră, de 5 ani, atingând-o în zone intime, fără a se putea stabili cu exactitate intențiile acestuia. Totodată, bărbatul în cauză a sustras suma de 15 lei, bani pe care minora de 6 ani i-ar fi lăsat pe o masă aflată în curtea locuinței. În cauză s-a întocmit un dosar penal, iar la data de 17 august 2024, polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au continuat urmărirea penală faţă de bărbatul de 54 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor, furt calificat și violare de domiciliu, față de acesta fiind luată măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore și introducerii în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj, la scurt timp după comiterea faptelor.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.