Existența locului în plaiul Novăcenilor este de netegăduit, atâta timp cât este cunoscut de către locuitorii de pe str. Valea Gilortului. Mai mult, unii dintre locuitori au proprietăți în zona Vermeghea.
Ce înseamnă Vermeghe(a), denumirea nu este prea clară: provincie, comitat, județ, ținut în vechiul regat al Ungariei. Unitate teritorial adminstrativă în care intrau mai multe localități sau locul în care se găseau reprezentanții unei vermeghii, putere militară. De altfel, am descoperit că o asemenea denumire există și în cazul comunei Jina, județul Sibiu. Spre exemplu, în secolele XVI-XVIII, Jina avea o apartenență dublă, fiind împărțită între Comitatul Alba de Jos (Vermeghia Bălgradului, Unter Weisenburger, Feher Varmegie) și Scaunul Sibiului (Szeben Varmeghie). Termenul de VERMEGHE este cunoscut nu doar la Novaci, ci și în multe alte localități din Transilvania.
Aș îndrăzni să spun că este vorba de niște hotare; în timpul Imperiului Austro-Ungar, granița cu Imperiul trecând probabil și prin acest punct, Vermeghea, mai ales dacă avem în vedere faptul că în casa prof. univ. dr. Nicolae Vințanu, din Plăieț, pe la 1891 era Vama Novaci și un alt punct vamal pe str. Mioarelor, actuală str. Gen. Medic Virgiliu Răduțescu. Apoi este cunoscut locul ,,La Cazărmi’’ de la limita dintre munții Cerbu și Plopu, iar la intrarea în Novaci dinspre munte, în punctul ,,La Gurguleu”’ era poligonul de tragere, iar mai jos, unde începea atunci ,,Drumul Finanților’’ sau ,,Calea Lată’’ (dispărute azi), era pichetul de grăniceri.
Este vorba de perioada de după 1683 când turcii au fost învinși de austrieci la Viena, iar în 1687, împărații Vienei au ocupat militărește Transilvania, iar în 10 mai 1688 Dieta Transilvaniei a proclamat anexarea ei la Imperiul Habsburgic, recunoscută de turci abia prin Pacea de la Carlovitz din 1699.
Informații deosebit de utile ne aduce și Petrișor Ciocan în cartea Novaci-Gorj. Date. Datări. Interepretări. De la începuturi la România Mare, Editura MĂIASTRA, Târgu-Jiu, 2022.
Astfel, din carte aflăm că între 1872-1877, la Novaci a fost dislocată o companie grănicerească, iar la 1904 este semnalat Punctul vamal Sălanele din comuna Novaci. În 1910, în casa închiriată de la Vasile Stoian din Novaci era instalat un pluton de grăniceri, iar la 9 septembrie 1914, Ion Gh. Ciorogaru a închiriat Corpului de grăniceri casele lui din Novaci. Avem suficiente date care ne arată că Novaciul a fost zonă de frontieră și că Transilvania a rămas anexată la Imperiul Habsburgic până în 1918 când a avut loc Marea Unire.
Revenind la Vermeghea, poate fi vorba de o cetate regală de apărare împotriva invadatorilor, o construcție înconjurată cu ziduri din piatră și șanț exterior. În jurul acestei cetăți fortificate, localnicii practicau agricultura, mai ales creșterea animalelor. Deci locul Vermeghea în Novaci a existat și există și astăzi. De altfel, într-o foaie de zestre de la 29 noiembrie 1853, se spune: ,,Dinu sân Ion Anghel Diaconescu din Novaci Români, împreună cu soția sa Ștefania, dau la mâna fiicei lor Bălașa, la căsătoria acesteia cu Pătru Lupul Mazilu din același sat, între alte bunuri se dau și 5 (cinci) stânjeni din VERMEGHI’’.
Lucrurile sunt foarte neclare și greu de elucidat. Locul există, dar lipsa unor documente face totuși imposibilă găsirea unor explicații corecte.
Frontiera dintre Transilvania și Țara Românească a fost fixată de mai multe ori începând cu anul 1520, regalitatea maghiară luând munții din apropiere în posesia ei, incluzându-i ca Pământ regesc ,,Fundus regius’’ sau ,,Pământ Crăiesc’’.
În ce privește însemnările lui Bogdan Petriceicu Hașdeu din Etimologicum Magnum Romaniae cum că în partea de nord a fostului sat Novaci-Români, în Plaiul Novăcenilor, pe plaiul numit Vermeghe ar fi existat o cetate întărită care se presupune a fi fost locul de înscăunare a lui Litovoi-Vodă, potrivit unor informații ale profesorului de desen, Witold Rola Piekarski, un polonez venit la Novaci în 1902 din motive de sănătate, informațiile se bazează pe presupuneri. Am susținut și eu o asemenea idee în Monografia Orașului Novaci, dar astăzi încep să am multe semne de întrebare.
Dincolo de informațiile, adevărate sau mai puțin adevărate, pe care le deținem, un lucru mi se pare esențial: pământul Transilvaniei, pământ românesc, a trezit pofta unor imperii de tristă amintire. Nu trebuie să uităm că prin munții noștri, care nu i-au despărțit niciodată pe români, a fost trasată o graniță despărțitoare între frați. Poate că și Vermeghea este una dintre invențiile imperiului de tristă amintire.
Istoria adevărată trebuie cunoscută de către noi toți și nu trebuie să ne mai ferim să spunem adevărul.
Constantin DÂRVĂREANU
