Candidatul care a cerut suspendarea concursului pentru șefia Postului de Poliție Dănești a primit o veste bună, la Tribunalul Gorj. Acesta va putea să participe la concurs, după ce inițial i-a fost invalidat dosarul de recrutare.
,,Admite acţiunea. Obligă IPJ Gorj să valideze dosarul de recrutare depus de reclamant în vederea participării la concursul organizat pentru ocuparea funcţiei de şef de post I, Post Poliţie Dăneşti. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj”, a stabilit instanța. Surse susțin că bărbatul este polițist în București.
Concursul pentru șefia Postului de Poliție Dănești, organizat de IPJ Gorj, a fost suspendat, întrucât acest candidat a contestat în instanță rezultatul validării, respectiv invalidării dosarelor de recrutare depuse în vederea participării. Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne au anunțat că ,,se suspendă procedura de desfășurare a concursului până la soluționarea definitivă a cauzei de către instanța de judecată”. Interviul structurat pe subiecte profesionale urma să aibă loc pe 24 iulie, iar pe 29 iulie ar fi fost anunțate rezultatele finale ale examenului. În total, zece dintre cele 13 dosare depuse la concursul pentru șefia Postului de Poliție Dănești au fost validate. Unul dintre candidați, deși avea un aviz psihologic valabil, nu a îndeplinit, potrivit organizatorilor, una dintre condiții: ,,să nu se afle sub efectul unei sancţiuni disciplinare sau faţă de acesta să nu fi fost pusă în mişcare acţiunea penală”. Un alt dosar a fost invalidat, pentru că lipsea din el foaia matricolă. Al treilea dosar a fost invalidat pentru că a fost depus un CV necorespunzător modelului din anunț. Nemulțumit de această situație, unul dintre cei care nu au mai putut participa la interviu a solicitat la Tribunalul Gorj suspendarea efectelor procesului verbal ,,privind verificarea îndeplinirii de către candidaţi a condiţiilor de participare la concurs şi a anunţului din data de 06.06.2025 privind tabelul publicat cu rezultatul validării/invalidării dosarelor de recrutare depuse în vederea participării la concursul organizat de IPJ Gorj în data de 12.06.2025”, iar instanța i-a admis cererea, hotărârea fiind executorie. Însă nici reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Gorj nu s-au lăsat mai prejos și au format recurs.
Recursul IPJ Gorj, respins ca ,,nefondat”
Recursul formulat de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, după ce unul dintre candidații la concursul pentru șefia Postului de Poliție Dănești a obținut suspendarea efectelor procesului verbal privind verificarea îndeplinirii condiţiilor de participare, a fost respins. Decizia definitivă a fost stabilită la Curtea de Apel Craiova. “Respinge recursul ca nefondat. Definitivă”, au decis judecătorii din Craiova. Postul de Poliție Dănești este arondat Secţiei 1 Poliţie Rurală Târgu-Jiu. Examenul care constă în susținerea interviului este organizat de Inspectoratul De Poliție Județean Gorj.
L.F.









































