În Duminica a 7-a după Paşti (a Sf.Părinţi de la Sinodul I Ecumenic); Ap. Fapte 20, 16-18, 28-36; Ev. Ioan 17, 1-13; glas 6, voscr.10, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, citirea textului Sfintei Evanghelii ne aată că după Sfintele Paşti, Sfinţilor Părinţi, când li se face pomenire specială, ca-n fiecare an, între praznicul Înălţării Domnului şi cel al Pogorârii Sfântului Duh, ne străduim ca să vorbim despre calea dreaptă, corectă, care duce la cunoaşterea lui Dumnezeu iar, temeiul alegerii acestui subiect a izvorât din versetul al 3-lea al Pericopei Evanghelice care menţionează astfel: „Aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis!”. Tocmai această nevoie de a-L cunoaşte ca singur Dumnezeu adevărat, are darul să alunge spusele secularştilor, deoarece, ne spune Mântuitorul (Ioan 5, 39), că: ,,Socotiţi că în Scripturi aveţi viaţă veşnică. Şi acelea mărturisesc despre Mine”! Se face referire, desigur, la Scripturile Vechiului Testament, mai ales la profeţiile mesianice. Desigur, la vremea când Mântuitorul a rostit aceste cuvinte, încă nu erau scrise cărţile Noului Testament, dar cănd expresia «cercetaţi Scripturile» este valabilă şi pentru aceste scrieri şi nimeni nu trebuie să creadă fără discernământ, mai ales că Însuşi Mântuitorul a spus, într-un alt context: „Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla” (Matei, 7, 7). Cercetarea Sfintei Scripturi, pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeul Cel Adevărat, nu se poate face la întâmplare, iar, tainele Scripturii pot fi pătrunse doar de omul cel duhovnicesc, fiindcă prin spusele Sale, Domnul Iisus Hristos este nedespărţit de Tatăl Său, cum, nedespărţiţi au dorit să fie ucenicii Săi în această lume, ca la Sinodul I Ecumenic al Sfinţilor Părinţi participanţi!
,,Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine”!
Biserica dreptmăritoare a avut mult de luptat şi încă mai are cu ereziile şi ereticii care le susţin, pentru că de aceea se face pomenire în calendar la 1700 de ani, de Sinodul I Ecumenic şi de Sfinţii Părinţi participanţi, de râvna acestor bărbaţi aleşi ai Bisericii, nu numai de la acest sinod, ci şi de la celelalte şase, căci, în total, Biserica Ortodoxă recunoaşte 7 sinoade ecumenice. Prin urmare, nu le-a fost uşor, celor 318 Sfinţii Părinţi de la Sinodul I, ca să înfrunte argumentele, în aparenţă valabile, ale ereticilor, în frunte cu Arie, preot în Alexandria, unul care se dovedise un bun predicator, din nefericire pentru el, căzut în patima mândriei, care a îndrăznit să nesocotească tainele dumnezeirii la o simplă măsură omenească. Iar, dacă dezbinarea dintre oamenii simpli, dintre creştinii laici constituie pentru un ateu motivul pentru a rămâne lipit de necredinţa lui, să ne gândim, cât de păgubos este motivul, atunci când această dezbinare îi stăpâneşte pe clerici. Cât de mare este răul pe care-l fac conştiinţei confruntările publice dintre arhierei, dintre preoţi sau dintre arhierei şi preoţi. E valabil şi contrariul: dacă dragostea dintre creştini este pentru un ateu motiv pentru a se problematiza şi a se despărţi de necredinţa sa, cu cât mai mare este motivul pentru el, atunci când iubirea şi unitatea stăpânesc peste slujitorii Domnului. Cu cât mai mare este acest motiv când între toţi, între toate adunările Bisericii, şi laici şi clerici stăpânesc dragostea, unitatea şi armonia. Acest fapt l-a determinat pe împăratul Constantin cel Mare, care dorea pace în Biserică, să convoace întâiul Sinod Ecumenic, la Niceea, în anul 325, iar, amănuntele discuţiilor ce s-au desfăşurat atunci, pot fi cunoscute de către cei interesaţi, din cărţile de istorie bisericească. Printre aceste discuţii aprinse, una dintre cele mai importante este a lui Eusebiu de Cezareea (volumul 14 din colecţia Părinţi şi scriitori bisericeşti), ca să nu trecem şi peste faptul că la acest sinod s-au formulat primele 7 articole din Crez, pe care le rostim la fiecare Sfântă Liturghie, ca mărturisire dreaptă despre dumnezeirea Tatălui şi a Fiului. Erezia fundamentală a lui Arie şi cea a susţinătorilor săi, era că prin negarea dumnezeirii Fiului, nega puterea Lui de mântuire a omenirii, căci, dacă Fiul era creat, nu putea mântui creatura, deci, numai ca Dumnezeu, Fiul este şi Mântuitor şi numai o minte luminată, înduhovnicită, se poate apropia să cunoască, fără a greşi, cele despre Dumnezeu, ca să înţelegem că Domnul Iisus Hristos este nedespărţit de Tatăl Său, cum, nedespărţiţi au dorit să fie ucenicii Săi în această lume, ca la Sinodul I Ecumenic al Sfinţilor Părinţi participanţi!
«Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul»!
Prin Rugăciunea lui Iisus, noi cunoaştem şi mărturisim puterea lui Hristos («Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu») şi propria noastră rugăminte («miluieşte-mă pe mine păcătosul»), pentru că în Evanghelia Duminicii a 7-a după Paşti – a Sfinţilor Părinti de la Sinodul I Ecumenic, facem referire la Sf. Ev. Ioan 17, 1-13 care ne spune: «Acestea a vorbit Iisus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: ,,Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească. Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit! Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt! Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi! Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei”! Cunoscută și ca rugăciunea inimii, este o rugăciune scurtă, întâlnită mai ales în spiritualitatea ortodoxă și în catolicism. Trebuie să avem şi o rugăciune spoveditoare, să facem o rugăciune către Maica Domnului, către Domnul Iisus Hristos sau către alți Sfinți la care avem evlavie: „Doamne, ajută-mă pe mine!” sau „Maica Domnului ajută-mă pe mine, luminează-mi întunericul, ajută-mă să mă rog ție, să mă rog Fiului Tău!” Deci, este o rugăciune spoveditoare, care înmoaie inima, încălzește inima și pregătește inima, iar, căldura dată de această rugăciune spoveditoare, în care putem să ne mărturisim și păcatele în fața Lui Dumnezeu, pentru a conchide că «Rugăciunea lui Iisus este menită să ne ajute, zi de zi, să ne îndrepte privirea către iubirea fierbinte a lui Dumnezeu Cel Preaînalt şi Atotputernic, cea care ne va mântui!
HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
