În Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci; Ap. Galateni 6, 11-18; Ev. Ioan 3, 13-17 (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim); glas 4, voscr. 2, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, textul Sfintei Evanghelii ne readuce în memorie o întâlnire cu totul deosebită dintre Mântuitorul Iisus Hristos şi Nicodim, un fariseu care avea să-I urmeze Mântuitorului şi să-I devină ucenic, astfel că această pericopă evanghelică este desprinsă din discuţia avută de Hristos, la două luni după botezul Său! Nicodim era un fariseu bine intenţionat, membru al Marelui Sinedriu. La vremea aceea, Iisus Hristos Se găsea în Ierusalim pentru sărbătoarea Paştelui în primul an al vieţii Sale publice, iar, lumea cunoscuse deja minunile Sale şi mulţi credeau în El (v. Ioan 2,23). Aşadar, fariseul Nicodim voia să-L vadă de aproape pe Domnul Iisus, însă, duşmanii Lui, fariseii şi ceilalţi, dăduseră poruncă hotărâtă ca oricine crede în El sau vorbeşte public despre El să fie exclus din sinagogă. De aceea şi Nicodim L-a întâlnit pe Hristos pe ascuns, în taină, noaptea, probabil în casa Salomeei, mama lui Ioan, pentru că în întuneric, la lumina lumânărilor, el a văzut Lumina Adevărului şi a spus: ,,Rabi, ştim că de la Dumnezeu ai venit învăţător, fiindcă aceste minuni pe care le faci Tu nimeni nu le poate face dacă Dumnezeu nu este cu el” (Ioan 3, 2), mai ales că Nicodim Îl vedea pe Hristos ca pe un om care pur şi simplu îl avea pe Dumnezeu cu el, şi nu ca pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu, adică, Dumnezeu adevărat! Iar Iisus Domnul trebuia să-i arate că era Fiul lui Dumnezeu prin faptul că minunile toate le făcea de unul singur. Dar, ca să nu-l preseze şi să-l facă să se gândească singur, I-a vorbit Domnului ca la o persoană respectabilă, Care spunea: ,,De nu se va naşte cineva de Sus nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3, 3). Iar, Nicodim cel pământesc, atunci când a auzit despre naştere, s-a mirat şi ca un om obişnuit ce era, nu putea face urcuşuri duhovniceşti, motiv pentru care uimit fiind, L-a întrebat pe Hristos: Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare poate el să intre a doua oară în pântecele mamei sale şi să se nască? (Ioan 3, 4). Iar, Hristos a încercat să-l convingă, folosindu-se de logica dumnezeiască pentru a spune: ,,Dacă pe cele pământeşti vi le-am spus şi nu credeţi, cum veţi crede de vi le voi spune pe cele cereşti? (Ioan 3, 12). Cum vei crede că M-a născut Dumnezeu-Tatăl? Şi a continuat: Nimeni nu s-a suit la cer decât Cel Care S-a coborât din cer: Fiul Omului (Ioan 3,13). Şi, de vreme ce a coborât din cer, ne-a adus o veste nouă despre cer şi despre viaţa veşnică, pentru că Dumnezeu a iubit lumea întratât de mult, încât pe Însuşi Fiul Său Cel Unul-Născut şi Iubit, L-a dat, pentru ca tot cel ce crede Întrânsul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică!
,,De nu se va naşte cineva de Sus nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu”!
Aşadar, în Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, textul Evangheliei ne arată următoarele: «Şi era un om dintre farisei, care se numea Nicodim şi care era fruntaş al iudeilor. Acesta a venit noaptea la Iisus şi I-a zis: Rabi, ştim că de la Dumnezeu ai venit Învăţător; că nimeni nu poate face aceste minuni, pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: ,,Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu”! Iar Nicodim a zis către El: Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare, poate să intre a doua oară în pântecele mamei sale şi să se nască? Iisus a răspuns: ,,Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este. Nu te mira că ţi-am zis: Trebuie să vă naşteţi de sus. Vântul suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Duhul”! A răspuns Nicodim şi i-a zis: Cum pot să fie acestea? Iisus a răspuns şi i-a zis: ,,Tu eşti învăţătorul lui Israel şi nu cunoşti acestea? Adevărat, adevărat zic ţie, că noi ceea ce ştim vorbim şi ce am văzut mărturisim, dar mărturia noastră nu o primiţi. Dacă v-am spus cele pământeşti şi nu credeţi, cum veţi crede cele cereşti? Şi nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea”» (Ioan 3,1-17), iar, Dumnezeu a iubit lumea întratât de mult, încât pe Însuşi Fiul Său Cel Unul-Născut şi Iubit, L-a dat, pentru ca tot cel ce crede Întrânsul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică!
«Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi Sfânta Învierea Ta o lăudăm şi o mărim»!
Dacă facem referire la semnificaţia Crucii, ea este simbolul de căpătâi al Creştinismului, reprezentând patima, moartea şi învierea Domnului, fiind identificată ca fiind «semnul Fiului Omului», deci, crucea ne arată calea urmării lui Hristos şi toţi mucenicii şi martirii au ochii aţintiţi asupra lui Iisus Hristos, Care «a suferit crucea», mărturisind că nu există experienţă a împărăţiei Lui Dumnezeu fără cruce. În evlavia şi credinţa ortodoxă, venerarea Sfintei Cruci este nedespărţită de lauda Învierii: «Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi Sfânta Învierea Ta o lăudăm şi o mărim», pentru că în ultima instanţă, Sfânta Cruce, ca un Altar de jertfă al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, are trei semnificații majore: obiect sfânt, semn de închinare și cale sau misiune de urmat. De aceea, creştinismul se prezintă în fața lumii, de douăzeci de veacuri, cu cel mai simplu, dar și cel mai mare dintre semnele sale emblematice: Sfânta Cruce. Prin comparație, niciunul dintre celelalte simboluri teologice n-a reprezentat mai bine un fapt, un adevăr, o realitate. Pentru că Sfânta Cruce nu este numai un simbol mitologic, o idee, un obiect magic ori artistic, ci Altar, pe care Iisus Hristos S-a jertfit, ca să ne mântuiască! Iar, Sfinţii Părinți ai Bisericii ne învață că Sfânta Cruce are trei semnificații: obiect sfânt, semn de închinare și cale de urmat, misiune sfântă. În pofida faptului că s-a vorbit și s-a scris enorm despre ea, că știm, așadar, foarte multe lucruri, Sfânta Cruce rămâne, în esență, o mare Taină, sau Taina tainelor, așa cum de-a pururi taine rămân Sfânta Treime, Întruparea Mântuitorului, Euharistia etc., pe care le primim și le înțelegem numai prin credință. Merită să concluzionăm prin faptul că în ierarhia liturgică Sfânta Cruce se situează imediat după Maica Domnului și înaintea sfinților. Să ne amintim că la încheierea unor slujbe imporante se rostește: «Hristos – Adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, cu puterea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci și cu ale tuturor sfinților, să ne miluiască și să ne mântuiască!», pentru că numai în acest fel înțelegem că Iisus Hristos ne mântuiește cu puterea Sfintei Cruci! Şi ca să încheiem cu întâlnirea de taină şi cu ceea ce a însemnat Convobirea Lui Iisus cu fariseul Nicodim, adică, unul dintre aceia care nu Îl vedeau cu ochi buni pe Iisus şi care nu dorea să fie văzut că vorbeşte cu Acel Învăţător atât de iubit de mulţimile de oameni care Îl urmau peste tot, să înţelegem că Nicodim dorea să vorbească cu Domnul în linişte, netulburat de îmbulzelile curioşilor, deci, Nicodim este cel care L-a căutat pe Domnul şi a fost dorinţa lui sinceră să-L cunoască pe Iisus, să-I vorbească, să-I fie aproape, mai ales că auzise despre cuvintele, învăţăturile Domnului şi avea multe să-L întrebe. De aceea, a venit la El în timpul nopţii, iar Mântuitorul Iisus este Lumina lumii, Calea, Adevărul şi Viaţa, prin Dumnezeu Care a iubit lumea întratât de mult, încât pe Însuşi Fiul Său Cel Unul-Născut şi Iubit, L-a dat, pentru ca tot cel ce crede Întrânsul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică!
Profesor Vasile GOGONEA
