În Duminica a 2-a din Post (a Sf. Ier. Grigorie Palama); Ap. Evrei 1, 10-14; 2, 1-3; al Ierarhului: Evrei 7, 26-28; 8, 1-2; Ev. Marcu 2, 1-12 (Vindecarea paraliticului din Capernaum); a Ierarhului: Ioan 10, 9-16 (Iisus – Păstorul cel bun); glas 5, voscr. 5, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, textul Sfintei Evanghelii constituie un prilej de a rememora adevăratul sens al vieții noastre în această lume, deoarece viaţa, gândirea şi scrierile Sfântului Grigore Palama stau la baza întregii spiritualităţi creştine şi ne arată că dreapta credință îl readuce pe credinciosul ortodox la lumină și la viață veșnică. Iar, pentru că această lumină este Harul Domnului nostru Iisus Hristos cel necreat și veșnic prezent în oameni, Evanghelia Duminicii a 2-a a Marelui Post ne arată puterea vindecătoare a Mântuitorului Iisus Hristos! Astfel, Domnul vindecă un paralizat zicându-i: „Fiule, iertate îți sunt păcatele tale!” (Marcu 2, 5), pentru a ne arăta că El este Om și Dumnezeu și a venit ca să-i mântuiască pe oameni de păcatele ştiute şi neştiute, dar și de moarte. De asemenea, Sfânta Evanghelie ne mai arată legătura dintre păcat și boală, şi în pofida faptului că nu toate bolile sunt urmare a păcatelor, unele dintre boli sunt îngăduite de către Dumnezeu pentru a ne feri de păcate și pentru a nu ne pune nădejdea în sănătatea noastră trupească mai mult decât în ajutorul lui Dumnezeu. Desigur, nu știm ce păcate a săvârșit acest paralitic, însă, vedem că Domnul este Dumnezeu adevărat care nu divulgă păcatele ascunse ale celui ce vine la El pentru vindecare, deoarece Iisus îl vindecă pe cel bolnav, dar nu îl judecă, Hristos tămăduiește, fără să osândească, iartă păcatele și tace fiindcă păcătosul iertat devine din rob al păcatului un fiu al iubirii părintești. Și văzând, Iisus, credința prietenilor paraliticului, l-a vindecat pe acesta! Astfel, vedem cât de folositoare pentru vindecare este și credința altora, nu numai a noastră personală, pentru că Biserica se roagă pentru cei prezenți la rugăciune, pentru cei suferinzi, pentru cei robiți, pentru întemnițați, pentru călători, pentru cei ce au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, pentru pacea a toată lumea și pentru mântuirea tuturor oamenilor. Iar, pentru că Mântuitorul Iisus Hristos este şi Păstorul cel bun, să redăm spusele Sf. Ev. Ioan care ne relatează textul: «Zis-a Domnul: ,,Eu sunt uşa: De va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla. Furul nu vine decât ca să fure, să înjunghie şi să piardă. Eu am venit ca oile Mele viaţă să aibă şi din belşug să aibă. Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile Sale. Iar cel plătit, care nu este păstor şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge; iar lupul le răpeşte şi le risipeşte. Cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu are grijă de oi. Eu sunt Păstorul cel bun şi cunosc oile Mele şi ale Mele Mă cunosc pe Mine. Precum Mă cunoaşte Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl. Şi sufletul îmi pun pentru oi. Am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc; ele vor asculta de glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor». Din toate acestea, putem înţelege că noi, oamenii, nu trăim în loc pustiu, ci într-o anumită comunitate de oameni şi în fiecare zi ne întâlnim cu aproapele nostru! Deci, în fiecare zi suntem chemaţi să ne ostenim, să ne luptăm, să împlinim porunca Domnului: ,,Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22, 39), ca fiind singurul mod de a ne apropia de Domnul şi de a ne umple viaţa noastră cu binecuvântarea Sa. Tocmai acest lucru trebuie să-l înţelegem, că Iisus Hristos vrea să ne ostenim de dragul Său, pentru ca să aibă prilejul să ne răsplătească, deoarece, fără osteneală nu există răsplată! Când stai toată ziua fără să faci ceva, nu poţi să ceri şi răsplată, deoarece ai stat degeaba, prin urmare, devine de neînţeles ca să ceri răsplată de la preamilostivul Iisus Hristos, atunci când în viaţa ta n-ai făcut nimic decât să mănânci, să dormi şi să te bucuri de bucuriile trecătoare ale acestei lumi, mai ales că Dumnezeu cinsteşte sfinţii pentru credința lor puternică și pentru multa lor rugăciune, prin care gustă din viața aceasta lumina Împărăției Cerurilor şi viaţa cea veșnică!
,,Luminător al dreptei credinţe, sprijinul Bisericii şi învăţătorule…”!
La smerita ascultare a Sfintei Evanghelii din Duminica a 2-a din Postul Mare, vom dezvolta ceva din miezul învăţăturii teologice a Sfântului Grigorie Palama, deoarece suntem chemaţi la sfânta Biserică pentru a mărturisi Ortodoxia şi să urmăm modelul Sfântului Grigorie Palama de apărare a dreptei credinţe, cinstindu-l prin cuvintele imnografului inspirat: «Luminător al dreptei credinţe, sprijinul Bisericii şi învăţătorule, podoaba monahilor, apărătorule cel nebiruit al teologilor; făcătorule de minuni, Grigorie, lauda Tesalonicului, propovăduitorule al harului, roagă-te pururea să se mântuiască sufletele noastre», ceea ce denotă faptul că Biserica Ortodoxă, evocându-l ca «propovăduitor al harului, cuvântător dumnezeiesc al Teologiei şi vestitor al Luminii necreate» (Sf. Grigorie Palama, «Omilii», vol. I, Edit. «Anastasia», Bucureşti, 2000, p. XII), putem realiza faptul că Sfântul ierarh s-a ocupat în principal cu problema posibilităţii omului de a-L cunoaşte pe Dumnezeu și de a se împărtăşi de Dumnezeu. De aceea, teologia Sf. Grigorie Palama este centrată pe argumentarea capacităţii omului de a se uni cu Dumnezeu Cel necreat, prin energiile sau lucrările dumnezeieşti, iar, această sfântă comuniune este reală, deoarece energiile divine sunt necreate, izvorând chiar din Dumnezeu, deci dumnezeieşti şi îndumnezeitoare. Desigur, Sf. Grigorie Palama a sintetizat gândirea patristică într-o teologie a slavei lui Dumnezeu şi mereu concentrate asupra «luminii taborice», el susține deosebirea esenţială dintre Ființa Dumnezeiască absolut transcendentă şi de necunoscut, şi harul necreat, prin energiile sau manifestările dumnezeieşti, imanente şi îndumnezeitoare, de care omul se poate împărtăși! În deplină cosubstanţialitate cu sfintele scripturi şi cu sfânta tradiţie a Ortodoxiei, Sf. Grigorie Palama evidenţiază faptul că lumina harului divin este necreată, fiind energie dumnezeiască, iar cei îndumnezeiţi văd această lumină, pe care, nu numai că o văd, ci se văd pe ei înşişi înveşmântaţi în căldura ei! Deci, aceasta este slava lui Dumnezeu, strălucirea Lui, lumina taborică, a Învierii lui Hristos şi a Cincizecimii. Cu aceasta, întreaga Biserică, în trei mari Sinoade ţinute la Constantinopol, a dat dreptate Sf. Grigorie Palama şi a propovăduit că viaţa în HRISTOS nu se rezumă la zidirea omului moral, ci, are ca țintă îndumnezeirea lui prin harul Sfântului 
Duh, ceea ce înseamnă vederea lui Dumnezeu. În concluzie, harul divin se comunică treptat făpturilor într-un urcuş continuu pe «scara» văzută de Iacov, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingând cerul (Facerea 28, 12). Ca urmare, acest «foc al harului» este viaţa însăşi a virtuţilor, este prezenţa lui Dumnezeu cel Viu, lucrător în viața noastră! De aici, putem înţelege că întreaga operă teologică a Sf. Grigorie Palama constituie o apărare a vederii proniatoare a lui Dumnezeu, iar distincţia între fiinţă şi energie este mai mult decât o certitudine prin faptul că SLAVA LUI DUMNEZEU este un lucru cu atât mai important, întrucât SCOPUL VIEŢII OMULUI ESTE ÎNDUMNEZEIREA REALIZATĂ PRIN HARUL DUHULUI SFÂNT, prin unirea reală cu Dumnezeu, săvârşită în Biserică! Acesta este un fapt posibil numai prin întruparea Domnului şi Iubirea Sfintei Fecioare Maria, care a asumat liber negrăita naștere a Mântuitorului Iisus Hristos, pentru că Dumnezeu cinsteşte întotdeauna sfinţii pentru credința lor puternică și pentru multa lor rugăciune, prin care gustă din viața aceasta lumina Împărăției Cerurilor şi viaţa cea veșnică!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
