(†) Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
În Duminica a 3-a după Rusalii; Ap. Romani 5, 1-10; al Sfinţilor; 2 Corinteni 11, 21 – 12, 9; Ev. Matei 6, 22-33 (Despre grijile vieţii); a Sfinţilor; Matei 16, 13-19; glas 2, voscr. 3, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, textul Sfintei Evanghelii ne relatează modul în care Mântuitorul spune că de foarte multe ori, omul se rătăceşte pe drumul spre Dumnezeu din cauza unor probleme pe care le consideră mai importante decât scopul vieţii sale. Din păcate, prea mult alergăm după lucruri nefolositoare, care pier odată cu noi, lăsând deoparte pe cele care ne hrănesc, ne îmbracă şi ne înfrumuseţează cu adevărat sufletul. Astfel, cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos, care sunt desprinse din «Predica de pe Munte», ne cheamă la mai multă luare aminte asupra importanţei sufletului şi a mântuirii sale, decât la cele materiale şi exterioare omului, pe care trebuie să le considerăm doar nişte mijloace de mântuire, de vieţuire pământească vremelnică, nu scopuri în sine, în timp ce valenţele şi bucuriile sufletului sunt valorizate de Însuşi Preaînaltul Dumnezeu. Chiar lipsa de griji, nu se confundă cu nepăsarea, ci, mai curând cu ceea ce înseamnă echilibrul în folos duhovnicesc. Cele materiale, care ne sunt date numai cu Voia Lui Dumnezeu, sunt folosite atât cât sunt necesare, fără a deveni o preocupare în sine pentru acumularea de bogăţie şi pentru o eventual utilizare necugetată! Desigur, modele vii ale acestui comportament duhovnicesc faţă de cele materiale sunt sfinţii, care au depăşit limitele nevoilor materiale, care au înţeles pe deplin sensul proniator al bunurilor oferite de către Dumnezeu, adesea înduhovnicindu-le pe acestea! De aceea făceau minuni asupra materiei, pentru că vedeau şi înţelegeau duhul din esenţa lucrurilor materiale! Tocmai acestora le promite Mântuitorul Hristos că vor primi mai mult decât au pierdut despărţindu-se de cele materiale, mai ales că Mântuitorul Iisus Hristos le promite Apostolilor că vor fi alături de El la judecata lumii, iar, dacă sfinţii au avut modele de întărire şi de vieţuire pe cei de dinaintea lor, Apostolii nu au ştiut de la început în ceea ce cred, nu ştiau nici cum să o facă, dar nici ce răsplată vor primi la Judecata de apoi, mai ales că Dumnezeu îndeamnă omul ca să-şi pună mai întîi nădejdea în viaţa spirituală şi apoi în bunurile materiale, pentru că numai atunci, se luminează cu adevărat sufletul!
,,Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat”!
Aşadar, Evanghelia acestei Duminici a treia după Rusalii face parte din «Predica de pe Munte» a Mântuitorului Hristos (Matei, cap. 5-7), mai ales că în partea a doua a acestei Predici (cap. 6), după ce arată că «faptele dreptăţii», cum sunt: milostenia, rugăciunea şi postul, trebuie săvârşite în mare taină, iar nu pentru a căuta slava deşartă (v. 1-18), iar, ca urmare, Domnul ne îndeamnă să nu ne adunăm comori pe pământ, ci în cer (v. 1 9-21), să ne păstrăm curat ochiul inimii, căci altfel, lipsiţi de lumina «care este în noi», întreaga noastră existenţă nu va fi altceva decât o rătăcire în întuneric (v. 22-23)! Prin urmare, să nu ne facem slujitori ai lui «Mamona», adică ai banilor şi ai bogăţiilor lumeşti, căci «nimeni nu poate să slujească la doi domni» (v. 24); ci, în ceea ce priveşte necesităţile vieţii pământeşti, să ne punem cu toată puterea încrederea în Tatăl Ceresc, fiindcă El poartă de grijă întregii creaţii şi cu atât mai mult omului, încununare a Creaţiei Sale, care trebuie să căute mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui (v, 25-34).
Constatăm că trei dintre temele acestei a doua părţi a «Predicii de pe Munte» sunt îngemănate şi le putem intitula: «Comoara în cer», «Dumnezeu şi Mamona» şi «Încrederea în Pronia divină», ca să nu omitem şi ochiul lăuntric, deoarece, numai dacă acest ochi ne este «curat», vom avea clarviziunea necesară pentru a alege să ne adunăm comori în cer, pentru a-L sluji pe Dumnezeu, iar nu pe «Mamona, tocmai pentru a ne pune toată încrederea în Puterea Dumnezeiască, pentru că numai şi numai Dumnezeu îndeamnă omul ca să-şi pună mai întîi nădejdea în viaţa spirituală şi apoi în bunurile materiale, pentru că numai atunci, se luminează cu adevărat sufletul!
,,Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea se vor adăuga vouă”!
Secularismul şi consumismul societăţii actuale sunt păcatele cele mai mari şi mai îngrozitoare ale omenirii, iar, o astfel de situaţie paradoxală se vrea nu numai statuată şi legiferată, dar şi acceptată ca fiind normală, când anormalitatea corupţiei şi a dezmăţului este strigătoare la cer. De aceea, fiind lipsiţi de un «ochi curat», oamenii de azi şi, în primul rând, factorii de decizie ai comunităţilor umane, refuză să califice încălcarea legii ca o abatere de la normalitate, aşa cum refuză să vadă consecinţele dezastruoase şi absolut evidente ale acestei situaţii atât pe planul vieţii personale, cât şi pe planul vieţii popoarelor şi a lumii, în general. Din păcate, multe din aşa-zisele religii ale înnoirii, se dezic flagrant, ca urmare a secularizării lor, adică a faptului că s-au făcut la fel ca lumea anormală, devenite astfel ele însele pradă ale aceleiaşi îngrijorări care nu ţine seama de Puterea dumnezeiască şi preferă tăcerea asupra acestui păcat al descompunerii condiţiei umane, al destrămării familiei, sau chiar, în unele cazuri, participă direct la o aşa-zisă «paternitate iresponsabilă», de fapt, la programul neomalthusianist al insuficienţei resurselor în raport cu nevoile de viaţă! Căci, «Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău!», cum spune profetul Isaia. În final, ca să revenim la termenul de «Mamona», un cuvânt aramaic ce înseamnă «bani», «profit», acesta apare personificat ca o putere căreia omul este ispitit să i se aservească, să i se înrobească, mai ales pentru cheltuieli militare, dar, care nu este decât un vrăjmaş al lui Dumnezeu. Pentru omul preocupat de cele lumeşti, «Mamona» devine un idol şi o stavilă în calea slujirii lui Dumnezeu, iar, ispita de a deveni slujitorul lui «Mamona»” trebuie înfrântă prin încrederea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu! Să ne bucurăm că această purtare de grijă a Tatălui Ceresc faţă de făpturile Sale se numeşte «Pronie», un cuvânt preluat din limba greacă sau «Providenţă», un cuvânt preluat din latină, iar, în sufletul nostru, sesizăm în această pericopă evanghelică faptul că Iisus Hristos vorbeşte despre grijiile vieţii, arătând că trebuie cu bună rânduială să avem grijă şi de trup, acesta fiind «templul Duhului Sfânt» (I Corinteni, 6,19), dar, mai ales de suflet, deoarece, «comoara mai presus de orice este sufletul» ( Sf. Ioan Gură de Aur). Pentru că sesizăm în societatea noastră diferite situaţii, când oamenii sunt copleşiţi de grijile vieţii şi nu înţeleg de ce nu au linişte, pace şi bucuria de a trăi o viaţă normală, o viaţă obişnuită, să înţelegem că întotdeauna, Dumnezeu îndeamnă omul ca să-şi pună mai întîi nădejdea în viaţa spirituală şi apoi în bunurile materiale, pentru că numai atunci, se luminează cu adevărat sufletul!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
