În Duminica întâi din Post (a Ortodoxiei); Ap. Evrei 11, 24-26; 32-40; Ev.Ioan 1, 43-51(Chemarea lui Filip şi a lui Natanael); glas 4, voscr. 4, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, textul Sfintei Evanghelii scoate în evidenţă importanţa biruinței dreptei credințe asupra ereziilor, deoarece, amintește despre biruinţa Ortodoxiei asupra iconoclasmului, prin decizia Sinodului VII Ecumenic din anul 787, consfințită de Sinodul din anul 843, când s-a stabilit că «asemenea modelului cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, tot aşa să fie înălţate cinstitele şi sfintele icoane, fie din culori sau din mozaic sau din orice alt material potrivit, în sfintele lui Dumnezeu Biserici, pe sfintele vase, pe sfintele veşminte, pe ziduri şi pe lemn, în case şi lângă drumuri; şi anume icoana Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi a Preacuratei Stăpânei noastre, Sfintei Născătoare de Dumnezeu, cinstiţilor îngeri şi tuturor sfinţilor şi cuvioşilor bărbaţi», un astfel de eveniment fiind adoptat de către Biserică în secolul al XI-lea, deoarece, până atunci, această zi se numea «Duminica Prorocilor Moise, Aaron, David și Samuel» De aceea, în anumite practici de cult, există tradiția organizării unor slujbe cu icoane în jurul bisericii, în cadrul cărora se citește «Sinodiconul» Ortodoxiei. Totodată, în această zi, în toate bisericile și mănăstirile din toată țara se organizează strângeri de fonduri pentru «Fondul Central Misionar», înființat de către Patriarhul Justinian Marina, care este destinat nevoilor Bisericii Ortodoxe Române. De aici, putem înţelege foarte bine că Dumnezeu Însuşi a introdus icoanele în Legea nouă, în Biserica întemeiată de Fiul Său, cu icoana Mântuitorului Iisus Hristos şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu!
Dumnezeu Însuşi este Icoană, Care este cea mai simplă şi mai nemeşteşugită!
Aşadar, în Duminica întâi din Post, a Ortodoxiei sau a dreptei credinţe, în bisericile noastre se face amintirea acelei zile în care, cu aproape 1.200 de ani în urmă, Ortodoxia a biruit credinţa cea rătăcită a acelora care erau împotriva cinstirii Sfintelor Icoane şi care ziceau că cinstirea şi închinarea la sfintele icoane, ar fi o închinare la idoli, o închinare păgânească şi că icoanele, trebuie îndepărtate din bisericile creştine! Dar, creştinii ortodocşi le spuneau acestor eretici faptul că cinstind sfintele icoane, nu este cinstit nici lemnul, nici culoarea, ci sfântul care este în icoană! Totuşi, de la anul 725, în timpul împăratului bizantin Leon Isaurul, lupta a ţinut peste o sută de ani, până în zilele împărătesei bizantine Teodora şi ale fiului ei, Mihail al III-lea, până în anul 842, când s-a introdus din nou cinstirea Sfintelor Icoane, iar la Sinodul ţinut la Constantinopol, tot în acel an, sub patriarhul Metodie, s-a hotărât pentru totdeauna, ca amintirea acestei biruinţe a dreptei credinţe împotriva celei rătăcite, să fie serbată în fiecare an, la Duminica întâia a Marelui Post. Iată de ce, sfânta noastră Biserică serbează de aproape 1.200 de ani, neîntrerupt, această Duminică a Ortodoxiei, când ne arată însemnătatea sfintele icoane pentru viaţa noastră religioasă, pentru viaţa noastră de creştini. În icoană, Biserica dreptmăritoare vede nu una din laturile învăţăturii ortodoxe, ci expresia Ortodoxiei în ansamblul său, a Ortodoxiei în plenitudinea ei, fără de care nu se poate nici înţelege, nici explica imaginea sfântă! Prin urmare, icoana, nu poate fi concepută în afara Bisericii şi a vieţii ei, pentru că este o imagine sacră, una dintre formele Tradiţiei Bisericii, deopotrivă cu Tradiţia scrisă şi Tradiţia orală. Ca urmare, aşa cum am spus, cinstirea icoanelor, a Domnului nostru lisus Hristos, a Maicii Domnului, a îngerilor şi a sfinţilor este o dogmă a credinţei creştine, pentru că ea decurge din dogma fundamentală a Bisericii, prin mărturisirea că Dumnezeu S-a făcut om (Ioan 1, 14). Desigur, înainte de a începe pictorii bisericeşti ca să împodobească locaşurile sfinte cu icoane luate din Sfânta Scriptură şi din viaţa Bisericii sau a sfinţilor, icoane lucrate în culori, chiar şi înainte de a fi înălţate bisericile creştine, încă pe vremea când Sfinţii Apostoli petreceau pe pământ, Dumnezeu Însuşi a însemnat o Icoană, Care este cea mai simplă si mai nemeşteşugită, prin faptul că Dumnezeu Însuşi a introdus icoanele în Legea nouă, în Biserica întemeiată de Fiul Său, cu icoana Mântuitorului Iisus Hristos şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu!
,,Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului”!
Întotdeauna, vedem catapeteasma bisericilor plină de icoane sfinte de sus şi până jos, vedem şi pereţii bisericilor împodobiţi cu chipurile sfinţilor şi înţelegem că din diferitele motive care ne aduc aminte de cei ce sunt departe de noi, sau ne-au părăsit cu totul, plecând în lumea de dincolo, nimic nu ne emoţionează cu atâta profunzime ca imaginea lor! Prin icoanele bisericeşti, ne aducem aminte de sfinţi, pentru ca noi, privind la faptele din viaţa lor închipuite pe icoane, să ne aducem aminte de virtuţile lor, de sfinţenia vieţii lor faţă de credinţă şi să le acordăm, pentru toate acestea, laudă şi cinste, fiindcă prin laudă şi cinste, Îl preamărim pe Însuşi Dumnezeu care este «minunat întru Sfinţii Săi». În ultimă instanţă, sfintele icoane, deşi sunt lucruri fără viaţă şi fără putere de la sine, ele pot fi totuşi de un deosebit folos sufletesc pentru creştinul care le priveşte cu ochiul credinţei. Iată, deci, rostul icoanelor cu care se impodobeşte lăcaşul dumnezeiesc al Bisericii! Iată pentru ce, Biserica ne învaţă să le cinstim ca pe nişte lucruri sfinte care ne pot mijloci mari foloase sufleteşti, iată, de ce, înaintaşii noştri obişnuiau a împodobi sfintele icoane cu odoare scumpe, cu mărgăritare, cu salbe de aur şi iată de ce creştinii evlavioşi aprind în toate bisericile în faţa sfintelor icoane candele şi lumânări. De aici şi obiceiul vechi creştinesc de a sfinţi icoanele, înainte de a le aşeza la locul lor! În fine, creştinii, când intră şi ies din biserică, sărută sfintele icoane, pentru că cinstirea sfintelor icoane este strâns legată de viaţa noastră de creştini, de la naştere şi până la moarte. Pentru a pătrunde cu adevarat în duhul icoanei, trebuie să urmăm drumul pe care l-a străbătut practica Bisericii până astăzi, iar, creştinul trebuie să se situeze în universul religios şi liturgic în care se situează icoana, care este făcută pentru a-l ajuta pe om în desăvârşirea sa duhovnicească, îl ajută să primească harul chiar de la izvorul acestuia, mai ales că omul se concentrează în rugăciuni şi se foloseşte de icoană ca de o minune care îi îngăduie să-şi îndrepte rugăciunea către arhetipul care îl emoţionează, către persoana înfătişată în icoană! În final, merită să ne referim pe scurt la «Chemarea lui Filip şi a lui Natanael», pentru a reda textul Sf. Ev. Ioan 1, 43-51, capit. 1, în care se spune că Domnul Iisus Hristos: «A doua zi voia să plece în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis Iisus: ,,Urmează-Mi”! Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru. Filip l-a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi. Iisus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el: ,,Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug”! Natanael I-a zis: De unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: ,,Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin”! Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel! Răspuns-a Iisus şi i-a zis: ,,Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea”! Şi i-a zis: ,,Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului!”, ca o concluzionare a faptului că Dumnezeu Însuşi a însemnat o Icoană, Cea mai simplă si mai nemeşteşugită, prin faptul că a introdus icoanele în Legea nouă, în Biserica întemeiată de Fiul Său, cu icoana Mântuitorului Iisus Hristos şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
