În Duminica a 12-a după Rusalii; Ap. 1 Corinteni 15, 1-11; Ev. Matei 19, 16-26 (Tânărul bogat); glas 3, voscr. 1, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, textul Sfintei Evanghelii ne apare ca un pilej de meditaţie, când un tânăr dregător bogat vine la Mântuitorul Hristos şi-I pune o întrebare lăudabilă, o întrebare care ar trebui să ne frământe pe noi, oamenii, privitor la ceea ce trebuie să facem ca să moştenim viaţa de veci, numai că bogatul tânăr, deşi pune o întrebare îndreptăţită, dovedeşte o dublă ignoranţă prin felul în care o formulează, ceea ce şi duce la amplificarea şi complicarea dialogului cu Iisus Hristos. Greşeala de căpătâi a bogatului tânăr constă în faptul că acesta nu ştia cu Cine vorbeşte şi L-a numit pe Dumnezeu «Învăţătorule bun», dar îl considera un învăţător de lege oarecare. De aceea, Mântuitorul l-a întrebat: „De ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu”, iar tânărul nu a ştiut ce să răspundă, mai ales că nu înţelegea îndeajuns nici felul în care cere să moştenească viaţa de veci! E greu de înţeles dacă viaţa de veci însemna pentru tânărul bogat o dimensiune spirituală sau se gândea la un fel de prelungire a acelei stări bune pe care el o avea în momentul în care vorbea cu Mântuitorul Hristos, sau avea în vedere un bun pe care ar fi putut să-l adauge avuţiei sale, iar, această atitudine se dezvăluie prin reacţia tânărului bogat, atunci când Mântuitorul Hristos îi propune calea de a dobândi viaţa cea veşnică. De această dată, calea dobândirii vieţii veşnice nu mai era agonisirea de bogăţie, ci contrariul agonisirii, adică renunţarea la avuţia agonisită! Deci, paradoxul este şi mai mare, pentru viaţa veşnică înseamnă să te lepezi de tot ceea ce ai agonisit şi trebuie trebuie să renunţi la tot ce ai, trebuie să dai nu o parte din tot ce ai, ci toată avuţia trebuie să o dai, pentru că în felul acesta, logica omenească este surprinsă a fi contrară logicii dumnezeieşti. Cu alte cuvinte, tânărul bogat era consecvent filosofiei lumeşti, gândea în termenii omeneşti ai înţelepciunii şi ai culturii civilizaţiei umane din epoca sa, care nu s-a schimbat prea mult nici până astăzi, în timp ce Mântuitorul Hristos îi oferea perspectiva cerească, perspectiva împărăţiei cerurilor şi a vieţii fără de sfârşit, fiindcă Dumnezeu le arată oamenilor ceea ce înseamnă mântuirea comună şi obligatorie pe calea poruncilor, pentru cei care cred în El şi care doresc să moştenească viaţa veşnică!
,,Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie”!
Aşadar, în Duminica a 12-a după Rusalii, Sfântul Evanghelist Matei ne spune următoarele: «Şi L-a întrebat un dregător, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus i-a zis: ,,Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu. Ştii poruncile: Să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta”! Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinereţile mele. Auzind Iisus i-a zis: ,,Încă una îţi lipseşte: Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie”! Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat. Şi văzându-l întristat, Iisus a zis:,,Cât de greu vor intra cei ce au averi în împărăţia lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu”! Zis-au cei ce ascultau: Şi cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: ,,Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu”! (Matei 19, 16-26). Deci, păzirea poruncilor Legii, unită cu credinţa dreaptă în Hristos, înseamnă mântuirea omului, dar nu îl fac desăvîrşit, iar, de aici trebuie să înţelegem că alta este treapta celor ce intră în viaţă, adică se mântuiesc, şi alta este treapta celor ce voiesc să aibă şi mai multă viaţă, adică a celor care aspiră la viaţa cea veşnică! Prin călcarea poruncilor, omul a pierdut raiul, iar prin jertfa şi răscumpărarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, neamul omenesc a moştenit cerul! De aceea, în Sfînta Evanghelie, Mântuitorul a zis: ,,Fericiţi cei săraci cu duhul, că a acelora este Împărăţia Cerurilor”, ceea ce înseamnă că Dumnezeu le arată oamenilor ceea ce înseamnă mântuirea comună şi obligatorie pe calea poruncilor, pentru cei care cred în El şi care doresc să moştenească viaţa veşnică!
,,Cât de greu vor intra cei ce au averi în împărăţia lui Dumnezeu”!
Ca urmare, Evanghelia ne cere nu o îmbunătăţire a vieţii, ci o schimbare radicală a ei, însă, această provocare ne află mai pe toţi nepregătiţi, iar, tânărul bogat din Evanghelie ar fi acceptat probabil să-şi sacrifice parte din avuţie, dar nu pe toată, fiindcă renunţarea la toată avuţia îi afecta filosofia lui de viaţă! Noi, cei de astăzi, să credem în cuvântul Mântuitorului Hristos, Care spune că bogăţia este una dintre marile piedici, dacă nu chiar cea mai mare piedică în calea omului spre Dumnezeu, şi chiar în calea omului spre oameni! Aşadar, în calea omului spre viaţă, spre viaţa adevărată se află bogaţia materială! Iar, dacă viaţa înseamnă a trăi împreună cu ceilalţi, dacă viaţa înseamnă o relaţie de dragoste, bogăţia este o mare piedică în calea relaţiei de dragoste dintre oameni. Dacă s-ar face nişte statistici cu cei mai bogaţi oameni sau cu oamenii foarte bogaţi din istorie, s-ar constata acest lucru, că bogăţia a înăbuşit, oriunde a existat, dragostea dintre oameni, chiar şi dintre soţi, dintre părinţi şi copii! Poate că din punct de vedere social, sunt probleme între noi, sunt probleme în familie, sunt probleme între oameni şi din cauza sărăciei şi din alte cauze, pentru că aflăm lucrurile acestea din analizele sociologice. Acum este incriminată sărăcia, pentru că ea naşte lipsă de civilizaţie, naşte boli, naşte multe probleme şi credem că trăim într-o lume în care bogăţia este idealul! Dacă analizăm lucrurile din perspectiva teologică, adică, depăşim limitele lumii noastre, încercăm să-L luăm în calcul pe Dumnezeu, cu toate implicaţiile Lui pentru existenţa noastră, inclusiv oferta vieţii veşnice. Da, trăim într-o lume în care bogăţia materială devine idealul iluzoriu, dar, adevărata bogăţie este idealul mântuirii! Mântuitorul Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, ne spune că idealul bogăţiei materiale este o amăgire, o cumplită amăgire. Trebuie spus foarte clar, repetând cuvântul Mântuitorului Hristos, deşi cei din jurul nostru nu par să accepte acest lucru. Omul decade din civilizaţie, din cultură, dar, nu sărăcia ca atare este de vină, ci modul de a vedea sărăcia. Cei mai mulţi văd sărăcia numai ca o lipsă a bogăţiei, şi trăiesc nefericiţi pentru faptul că nu sunt bogaţi, dar visează să fie! Trăiesc, în fond, tot cu filosofia avuţiei materiale şi vremelnice. Este şi mai trist şi mai dramatic, pentru că aceştia pierd pentru că sunt lipsiţi şi suferă din pricina lipsei şi mai ales pentru că trăiesc cu mentalitatea bogatului tânăr din Evanghelie. Şi pentru ei bogăţia sau avuţia este esenţială, cu singura diferenţă că unii o au, iar ceilalţi râvnesc sau visează la ea, dar, Dumnezeu le arată oamenilor ceea ce înseamnă mântuirea comună şi obligatorie pe calea poruncilor, pentru cei care cred în El şi care doresc să moştenească viaţa veşnică!
Profesor Vasile GOGONEA
