În Duminica a 22-a după Rusalii; Ap. Galateni 6, 11-18; Ev. Luca 16, 19-31(Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr); glas 4, voscr. 10, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, prin textul Sfintei Evanghelii ascultăm o poveste despre nepăsarea față de nevoile celor săraci și consecințele acesteia, mai ales că predica se concentrează pe pericolele nepăsării față de aproapele aflat în suferință și consecințele spirituale ale lipsei de milostenie, pentru a sublinia importanța iubirii față de cei de lângă noi! Aşadar, ni se zugrăveşte o imagine a lumii de atunci şi de astăzi, fiindcă avem bogaţi şi săraci! Dar, sunt bogaţi care uită de săraci şi săraci care uită de Dumnezeu! Deci, Mântuitorul înfăţişeaza două lumi: a bogatului, cu oaspeţii lui, cu fraţii lui şi cealaltă lume, a lui Lazăr cel sărac. Dar, bogatului nu-i spune numele, pentru că numele întotdeauna dezvăluie persoana, firea, avutul tău launtric, pe când săracul de la poartă, lepădat, dispreţuit, are numele de Lazăr, care înseamnă în ebraică «Dumnezeu ajută» (El Azar), nume ce îl dezvăluia în taina firii lui, a sufletului, a conştiinţei lui, ce era una cu numele lui, pentru că el credea că Dumnezeu îl ajută! Oricum, orice trecere din lumea aceasta anunțată de clopotul bisericii ne aduce aminte că Dumnezeu a chemat la sine un suflet pentru ca să-i ceară socoteală de timpul pe care l-a trăit în viața aceasta. Prin urmare, aceste evenimente ne ajută și ne pregătesc pentru a fi mai cu luare aminte la textul Evangheliei, care ne prezintă doi oameni care înseamnă două lumi în care ne aflăm fiecare, fie într-una, fie în cealaltă. Într-o lume a acelora care nu au nevoie de Dumnezeu, care nu-L văd pe Dumnezeu în semenii lor, a oamenilor care se preocupă mai mult de pământul acesta, de lucrurile lui trecătoare care vor pieri, şi oameni care se îngrijesc de sufletul lor, oameni care nu pun preț pe avere, ci pun valoare imensă pe suflarea lui Dumnezeu pe care au primit-o în momentul zămislirii lor! De aceea, Dumnezeu ne arată că acela care a ales plăcerea acestei lumi și nu a îndreptat această alegere printr-o schimbare a inimii, are în viața viitoare un loc lipsit de orice bine!
Bogatul se îmbrăca în porfiră şi în vison şi petrecea în toate zilele!
În Duminica a 22-a după Rusalii, dacă dorim să legăm contextul acestei pilde cu contrastele societăţii de azi, putem începe cu faptul că: „Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vizon, în toate zilele veselindu-se în chip strălucit. Iar un sărac, pe nume Lazăr, zăcea în faţa porţii lui, plin de bube şi ar fi poftit să se sature dintre cele ce cădeau de la masa bogatului; cu toate acestea, înşişi câinii, venind, îi lingeau bubele. Şi a murit săracul şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. Şi a murit şi bogatul şi a fost îngropat. Şi în iad, fiind el în chinuri, îşi ridică ochii şi-l vede de departe pe Avraam, şi pe Lazăr în sânul lui…”, ca noi să pregustăm această expresie minunată: «sânul lui Avraam!», care exprimă în mod fericit cuvântul «Rai», mai ales că expresia trebuie înţeleasă pentru a desluşi nu doar faptul că Lazăr a intrat în sânul lui Avraam, cum ai băga un măr în sân, ci, numai s-a culcat pe sânul lui. În felul acesta, ne dăm seama că este suficient de limpede pentru a înţelege că şi bogatul şi Lazăr au ajuns, fiecare, în locul meritat, adică, săracul Lazăr a dobândit Raiul, iar, bogatul nemilostiv a ajuns în iad. Cel care a dobândit Raiul, înseamnă că a avut merite de care evanghelistul nu pomeneşte, dar care pot fi uşor de bănuit, însă, faptul că era sărac, nu trebuie considerat ca un merit, căci «bogăţia în sine nu este un păcat, iar sărăcia nu este o virtute» şi dintotdeauna, au existat săraci şi bogaţi, precum şi astăzi, precum va fi, poate, până la sfârşitul veacurilor. Putem spune că adevăratul bogat este omul smerit, credincios lui Dumnezeu şi cu dragoste faţă de semeni, iar cel cu adevărat sărac este cel care nu-L are pe Dumnezeul Cel Preaînalt, Care ne arată că acela care a ales plăcerea acestei lumi și nu a îndreptat această alegere printr-o schimbare a inimii, are în viața viitoare un loc lipsit de orice bine!
,,Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi întindă vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie”!
În Evanghelia Duminicii a 22-a după Rusalii, bogatul nemilostiv și săracul Lazăr.simbolizează, deci, două lumi contrastante, pentru că două lumi suntem în biserica și Dumnezeu ne știe pe fiecare în parte, aşa cum se arată două lumi în generația actuală în mijlocul căreia trăim, ceea ce înseamnă că lumea care acoperă pământul se împarte în două părți: una este şleahta acelora care nu au treabă cu Dumnezeu şi nu neapărat bogații lumii se înscriu în categoria aceasta, cum a fost bogatul din Evanghelie, ci, toţi cei care nu se îngrijesc de mântuirea sufletului lor, deși în adâncul inimii Dumnezeu ne-a așezat la toţi o scânteie de dor după cer, un semn evident al pocăinței. A doua parte e lumea lui Lazăr, lumea omului care așteaptă milă, lumea omului care e sărac cu Duhul, lumea omului pe care îl are în grijă Dumnezeu, lumea omului care crede în Dumnezeu, o lume în contrast cu cea a bogatului care nu are nume, căci cei care nu cred în Dumnezeu, numele lor nu trebuie pomenit, pentru că ei sunt fără nume. Deci, au murit și au fost îngropați amândoi, dar, la sărac a venit îngerul lui Dumnezeu și sufletul său l-a așezat în sânul lui Avraam, adică într-o odihnă veșnică, pe când bogatul a murit și a fost îngropat, adică, prin moarte a ajuns și mai jos, legat de pământ, şi a ajuns una cu pământul pe care l-a iubit! Sufletul său în iad fiind a început să-și aducă aminte, ceea ce nu a făcut în timpul vieții şi atunci a ridicat ochii spre cer, pentru că sunt oameni care în lumea aceasta nu-și ridică niciodată ochii spre cer, dar au acest dar înlăuntrul lor de a privi spre cer, de a striga la Dumnezeu pe care Îl strigă prin cuvintele «părinte Avraam», ca o dovadă că Îl recunoaște de părinte pe Avraam, chipul lui Dumnezeu, când strigă cu patos: «Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi întindă vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie. Dar Avraam a zis: fiule, adu-ţi aminte că tu ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr aşijderea, pe cele rele; dar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie adâncă, întărită în aşa fel, ca cei care ar vrea să treacă de aici la voi, ori cei de acolo la noi, să nu poată să treacă. Atunci el a zis: te rog, dar, părinte, să-l trimiţi acasă la tatălui meu, căci am cinci fraţi; să le spună acestea, ca să nu vină şi ei la acest loc de chin. Avraam i-a răspuns: au pe Moise şi pe proroci, să-i asculte pe ei. Dar el a zis: nu, părinte Avraam; ci dacă cineva dintre cei morţi se va duce la ei, se vor pocăi. Atunci Avraam i-a spus: dacă nu ascultă pe Moise şi de proroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi» (Ev. Luca 16, 19-31). În concluzie, bogatul nemilostiv, înţelegând că nu poate fi părtaş la mângâierea lui Avraam, s-a gândit la frații săi, tocmai el, care nu se gândea la mântuirea proprie în timpul vieții, dar, iată că după moarte, focul iadului îl învață să se gândească nu numai la sine, la suferința lui, ci să se gândească și la semenii lui, ştiind că sunt atâția pe pământ care nu se îngrijesc de sufletul lor, lucru care înseamnă că trebuie să meargă la biserică, să asculte cuvântul Evangheliei, să se pocăiască și nu vor ajunge în acest loc al focului iadului! Dar, bogatul și-a dat seama că frații lui cei mulți nu au dragoste de biserică, nu au aplecare către cuvântul lui Dumnezeu, ci mai degrabă, gândea el, dacă ar învia cineva din morți și le-ar arăta ceea ce este dincolo de moarte, se vor pocăi, se vor întoarce la Dumnezeu, Cel Care ne arată că acela care a ales plăcerea acestei lumi și nu a îndreptat această alegere printr-o schimbare a inimii, are în viața viitoare un loc lipsit de orice bine!
Profesor Vasile GOGONEA
