În Duminica a 2-a după Paşti (a Sf. Apostol Toma); Ap. Fapte 5, 12-20; Ev. Ioan 20, 19-31; glas 1, voscr.1, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, textul Sfintei Evanghelii
ne prilejuieşte întâlnirea cu un moment foarte interesant şi demn de luat în seamă, deoarece ne relatează faptul că în prima zi a Învierii Sale, fiind seara, Domnul S-a arătat Sfinţilor Apostoli şi i-a bucurat cu Învierea Sa, dar, Sfântul Apostol Toma nu se afla atunci împreună cu aceştia! Totuşi, în momentul când a venit, ceilalţi Apostoli l-au asigurat că L-au văzut pe Iisus Hristos Cel Înviat, dar, fiind într-o asemenea aşezare a duhului, n-a vrut să dea crezare mărturiei lor şi a răspuns cu hotărâre că dacă nu va vedea cu ochii lui şi nu va pipăi cu mâinile sale rănile de pe trupul Domnului, nicidecum nu va crede acest lucru! Prin urmare, după opt zile, ucenicii erau iarăşi adunaţi pentru că ziua duminicii era noua zi a sărbătorii, Ziua Învierii, de acum instituită pentru înnoirea vieţii oamenilor! Deci, după opt zile, ucenicilor li S-a arătat iarăşi Iisus, însă, acum era şi Sfântul Apostol Toma cu ei, uşile fiind încuiate, Domnul era în mijloc şi le-a grăit: „Pace vouă!”. Apoi s-a adresat celui care se îndoise zicăndu-i: „Tomo, adu-ţi degetul şi vezi rănile Mele! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea! Şi nu fi necredincios, ci credincios!”, după care Apostolul Toma zis şi Geamănul, I-a răspuns lui Iisus: ,,Domnul meu şi Dumnezeul meu!”, iar, în final, Iisus i-a răspuns lui Toma „Pentru că M-ai văzut ai crezut! Fericiţi, cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20, 1-31), iar, în acest fel, Dumnezeu ne arată că ajutați și călăuziți de Duhul Sfânt, credem și ne încredem în cele ce ni le descoperă El, potrivit acelei Lumini care e mai presus de fire și de lume!
,,Domnul meu şi Dumnezeul meu!”.
În Duminica a 2-a după Paşti, putem vedea, de fapt, cât de greu le-a fost Sfinţilor Apostoli să creadă în Învierea lui Hristos şi chiar atunci când L-au văzut cu ochii lor pe Domnul, unii dintre ei s-au îndoit, gândind că este duh, dar, cel mai greu i-a fost să creadă Apostolului Toma! Ca urmare, vom încerca să explicăm această necredinţă a lui, chiar dacă am considera că mintea îi era asemenea minţii materialiştilor, care cred doar în ceea ce pot pipăi, în ceea ce pot cunoaşte printr-o gândire raţională, dar, de bună seamă că Sfântul Toma, ca şi toţi Apostolii, a fost departe de o astfel de explicaţie ateistă! În mod sigur, Apostolul Toma avea o minte ascuţită, aprinsă, iar, această agerime a minţii sale s-a manifestat în dese rânduri, chiar dacă o minte ageră nu primeşte atât de uşor ca una liniştită, tot ceea ce este neobişnuit! Minţii Apostolului Toma i-a fost mai greu decât minţii liniştite a Apostolului Ioan, ucenicul iubit al lui Hristos, să creadă în Învierea Domnului şi doar atunci când Toma L-a văzut pe Domnul Înviat şi-a pus degetele lui în rănile cuielor şi a exclamat cu încântare: ,,Domnul Meu şi Dumnezeul Meu”! Iubiţi credincioşi, chiar dacă va trebui să repetăm unele spuse ale Cuvântului Lui Dumnezeu, vom reda în continuare textul Evangheliei, pentru a ilustra mai pregnant conţinutul acestei pericope foarte importante: «Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: ,,Pace vouă!”. Şi zicând acestea apoi Iisus le-a arătat ucenicilor săi mâinile şi coasta sa, iar ucenicii s-au bucurat văzând pe Domnul. Toma, unul din cei doisprezece apostoli nu era cu ucenicii când li s-a arătat Iisus. Iar ucenicii i-au spus după aceea lui Toma că l-au văzut pe Domnul. Dar Toma s-a îndoit de cele spuse de ceilalți ucenici și le-a zis: ,,Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede!”. Dar după opt zile ucenicii lui Iisus și Toma erau împreună într-o încăpere unde ușile erau încuiate și a venit iarăși Iisus, a stat în mijlocul lor și a zis „Pace vouă!”, iar lui Toma Iisus i-a zis „Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios.” Și atunci Toma i-a răspuns lui Iisus: ,,Domnul meu şi Dumnezeul meu!” La care Iisus i-a zis lui Toma „Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20, 1-31). Desigur, noi, cei de astăzi, nu suntem în situaţia Apostolului Toma, să punem degetele în urmele cuielor, dar, prin credinţă ştim că Domnul este viu, că Se află împreună cu Tatăl Său, că locuieşte în fiecare inimă curată care Îl iubeşte, dar, mai ştim că Domnul este printre noi, pentru că Dumnezeu ne arată că ajutați și călăuziți de Duhul Sfânt, credem și ne încredem în cele ce ni le descoperă El, potrivit acelei Lumini care e mai presus de fire și de lume!
„Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!”.
Cu certitudine, credinţa noastră este mult mai slabă decât credinţa Apostolilor, deşi nu avem nici o îndoială că Hristos a Înviat, fiindcă acest adevăr sfânt este primit de multă vreme de întreaga lume creştină, dar, credinţa noastră necesită o întărire şi o încălzire în inima Domnului Hristos, pentru că Trupul Domnului Îl putem percepe prin credinţă, prin duh, prin dragoste fierbinte faţă de Hristos şi de cele mai multe ori, dacă nu chiar întotdeauna, putem să ne aplecăm cu gândul la aceste răni, să ne concentrăm asupra lor gândurile sufletului nostru, să ne îndreptăm duhul spre contemplarea lor, iar, prin această contemplare, cu această pipăire duhovnicească, vom întări credinţa! Această minunată pericopă ne înfăţişează numeroase şi mişcătoare îndemnuri ziditoare, pentru că spusa Domnului: ,,nu fi necredincios, ci credincios”, dacă atâta vreme L-am aşteptat pe Domnul şi poate ne-am tulburat de nedumerire, dacă Se va milostivi de noi Domnul, dacă ne va ierta şi ne va da să-L gustăm, dacă ne-am spovedit şi am făgăduit să nu-L mai răstignim, pentru această fagăduinţă, El a venit la noi prin Sfintele Taine, ne-a dat voie Să-L pipăim şi Să-L gustăm, iar, prin milostiva lucrare a Sa pare a spune fiecăruia dintre noi: ,,nu fi necredincios, ci credincios!”. În concluzie, aceasta este porunca Domnului către noi şi ea a fost primită, bineînţeles, de conştiinţa fiecăruia dintre cei de azi! Să se audă, aşadar, necontenit în inima noastră şi să fie simţită de cugetul nostru neîntinat ca şi cum ar fi scrisă, ca ea să îndrepte pasii noştri şi să pună în rânduială faptele şi planurile noastre! Taina fericirii nu se află în inteligența omului, ci în Voința lui Dumnezeu și în credința omului în Dumnezeu! Fericirea pe care ne-o aduce în inimi credința este un alt fel de fericire decât fericirea pe care ne-o oferă lumea plină de promisiuni și de pofte amăgitoare, care în ultimă instanță nu ne satisface inima și mintea, nu ne potoleşte setea după izvorul cu apă vie al tămăduirii dumnezeiști. Fericirea este un dar de la Dumnezeu, iar, cel care se apropie mai mult de Dumnezeu ca să primească darul credinței, înțelege mai mult și se apropie mai mult de adevărata fericire. Dumnezeu îi fericește pe oamenii morali și spirituali, dar îi deplânge ca nefericiți şi care trăiesc în virtuți false și după fericiri înșelătoare și amăgitoare, iar, Sfântul Apostol Toma şi-a dovedit credinţa faţă de Domnul prin viaţa sa, prin ostenelile apostolice şi prin sfârşitul mucenicesc, pentru că Dumnezeu ne arată că ajutați și călăuziți de Duhul Sfânt, credem și ne încredem în cele ce ni le descoperă El, potrivit acelei Lumini care e mai presus de fire și de lume!
Profesor Vasile GOGONEA
