În Duminica a 5-a după Rusalii (a Sf. Părinţi de la Sinodul al IV-lea Ecumenic); Ap. Romani 10, 1-10; al Sf. Părinţi: Tit 3, 8-15; Ev. Matei 8, 28-34; 9,1 (Vindecarea celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei); a Sf. Părinţi: Ioan 17, 1-13 (Rugăciunea lui Iisus); glas 4, voscr. 5, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, textul Sfintei Evanghelii ne aduce în lumina minţii slobozită de stihia demonilor, pericopa evanghelică de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, în care Iisus vindecă doi demonizaţi din ţinutul Gadara, ţinut situat pe un munte la est de Râul Iordan şi la 10 km sud-est de Marea Galileii. Aspectul catafatic emoţional de la începutul relatării este copleşitor, fiindcă cei doi demonizaţi ne sunt prezenţaţi ca nişte oameni foarte înrăiţi, care ieşeau din morminte nelăsând pe nimeni să treacă pe calea aceea. Astfel, punând stăpânire pe aceşti oameni, satana vrea să-i facă primejdioşi pentru semenii lor, să-i facă incapabili să trăiască în comunitate. Ca urmare, diavolul îi îndepărtează pe oamenii pe care îi stăpâneşte, atât de Dumnezeu, cât şi de semenii lor, mai ales că prin intermediul patimilor, diavolul conduce sufletele lor, cei doi devenind sclavii propriilor păcate. Cei doi demonizaţi Îl alungă pe Dumnezeu din sufletele lor şi Îl întâmpină pe Mântuitorul Iisus Hristos strigând: «Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?», iar, din această întrebare adresată Mântuitorului, deducem faptul că diavolul, care stăpânea sufletele celor doi, este deranjat de prezenţa lui Hristos şi totodată recunoaşte în persoana lui Hristos, dumnezeirea Sa! În cele din urmă, demonizații sunt vindecați de Fiul lui Dumnezeu şi nimeni altcineva nu are puterea ca să-i elibereze! Din păcate, Fiul lui Dumnezeu este dat afară, în loc de mulțumire, pentru ca noi să constatăm că sunt prea puține mulțumiri și prea multe izgoniri ale Vindecătorului, ceea ce dovedeşte că Dumnezeu ne arată că întâmplarea din ţinutul Gadarenilor are şi astăzi aceeaşi putere de convingere, aceeaşi valoare morală şi aceeaşi dumnezeiască lumină!
«Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti»?
Aşadar, în Duminica a 5-a după Rusalii, putem desluşi faptul că în cazul celor doi oameni înrăiţi de păcate, nu grăiau ei, ci demonii prin gura lor, aşa cum se întâmplă la persoanele pe care le vedem şi astăzi că au duh necurat şi nu vorbeşte omul, ci demonul care s-a încuibat în trupul său! Deci, nu în suflet, ci, în trupul putrezicios accede întotdeauna demonul, care nu poate intra în sufletul omului, numai în trup, pentru anumite păcate ale lui, ale părinţilor lui, ale bunicilor lui, până la al patrulea neam.
Din cele întâmplate, putem deduce fapul că de nimic nu se tem diavolii, decât numai de chinurile cele veşnice. De aceea spun Sfinţii Părinţi că diavolii nu stau în iad, decât o mică parte, ei sălăşluind în văzduh. Din această cauză sunt atâtea crime, nenorociri, desfrânări şi, urgii, păcate, războaie, pentru că sunt atâtea miliarde, numai Dumnezeu ştie câţi ar putea fi diavolii care plutesc între cer şi pământ. Căci, plin este văzduhul de duhuri necurate, când în societatea de astăzi se petrec atâtea lucruri îngrozitoare! Duhurile Apocalipsei fug de iad, numai noi nu ne prea temem de iad, când pe unii îi aţâţă şi îi dezbină, pe decidenţii politici îi pornesc la războaie, pe cei care guvernează ţări îi fac atei, pe alţii îi pun să pustiască pământul, să chinuiască oamenii, fel de fel de confruntări cu duşmănii şi distrugeri armate, aşa cum citim în istorie! Iată, că spre surprinderea noastră, chiar şi diavolul crede în existenţa lui Dumnezeu şi se cutremură, cu toate că unii oameni nu cred, se declară atei, fiind materialişti, cum se spune! Diavolul crede în existenţa lui Dumnezeu pentru că ştie de unde a fost alungat şi ştie puterea infinită a lui Dumnezeu, Care le-a adus pe toate prin actul Creaţiei, mai ales că în cazul de faţă, Dumnezeu ne arată că întâmplarea din ţinutul Gadarenilor are şi astăzi aceeaşi putere de convingere, aceeaşi valoare morală şi aceeaşi dumnezeiască lumină!
,,Duceţi-vă de la Mine blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui”! (Matei 25,41). «Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci!».
Mai ales în societatea de astăzi, care se intitulează modernă şi postmodernă, liberală şi neoliberală, sunt oameni care nu cred în existenţa lui Dumnezeu, dar sunt alţii care nu cred nici în existenţa diavolului şi aceasta este cea mai mare viclenie a diavolului, să-l facă pe om să creadă că diavolul nu există şi astfel, satana să poate lucra în voie. Îl poate ispiti pe omul care, căzând în păcat, devine cu timpul rob al păcatului, devine pătimaş, chiar se depărtează de Dumnezeu. În dialogul cu Mântuitorul, unul dintre demonizaţi continuă cu o întrebare sugestivă: «Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?», ceea ce înseamnă că diavolul ştie că Mântuitorul Hristos urmează să vină la sfârşitul lumii ca să dea fiecăruia răsplata pentru faptele sale, de aceea, el se cutremură de Judecata Mântuitorului. Prin aceasta, diavolul se dovedeşte mai realist decât unii oameni, care sunt cuprinşi de patimi şi nu vor să se întoarcă la Dumnezeu, dar nici nu pun mare preţ pe Judecata de Apoi şi pe răsplata pe care o vor primi pentru faptele lor din viaţa pământească! Aceşti oameni, parcă nu se tem de cuvintele lui Hristos: ,,Duceţi-vă de la Mine blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui”! (Matei 25,41). Acest lucru demonstrează supunerea necondiţionată a diavolilor faţă de Mântuitorul Iisus Hristos, iar, demonii Îl rugau, zicând: «Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci!», lucru care arată că prin această rugăminte, diavoii dovedesc viclenia lor nemărginită, deoarece vor ca în schimbul celor două suflete omeneşti pe care le stăpâneau să obţină puterea asupra unei turme de porci aflată în apropiere, cu scopul de a o pierde pe aceasta aruncând-o în mare. În Atotştiinţa şi Atotputernicia Sa, Mântuitorul Iisus Hristos, cunoscând intenţia vrăjmaşului, dar ştiind şi afacerile nu tocmai curate ale gadarenilor, le îndeplineşte rugămintea spunându-le: ,,Duceţi-vă”! Această decizie avea să-I aducă Mântuitorului Hristos izgonirea din acele ţinuturi de către locuitorii cetăţii Gadara, care prin pierderea porcilor, îşi pierdeau avuţia, pentru că ei aveau ca îndeletnicire comerţul cu porci. Aşadar aici avem prezentată tipologia omului iubitor de avuţie care nu-l preţuieşte pe aproapele, dar nici pe Dumnezeul Cel Milostiv şi iubitor de mântuire, Dumnezeul Care ne arată că întâmplarea din ţinutul Gadarenilor are şi astăzi aceeaşi putere de convingere, aceeaşi valoare morală şi aceeaşi dumnezeiască lumină!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
