În Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu); Ap. 1 Timotei 4, 9-15; Ev. Luca 19, 1-10; glas 8, voscr.11, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, textul Sfintei Evanghelii ne înfăţişează, spre duhovnicească zidire, o minune săvârşită de căre Mântuitorul Iisus Hristos, care se petrece în oraşul Ierihon, iar, Domnul era în trecere prin această aşezare evreiască, înconjurat ca de obicei de mulţime mare de popor, dornică să vadă cu ochii proprii lucrurile peste fire ce le săvârşea Iisus, dar, mai ales doritoare ca să-I asculte învăţăturile dumnezeieşti! Astfel, în Ierihon trăia un om cu numele Zaheu, mic de statură, însă, pe cât era de bogat, pe atât era de păcătos, fiind mai marele vameşilor, adică, era căpetenia acelora care încasau dările pe care evreii erau datori a le plăti stăpânirii romane, care nu cu mult înainte, îşi întinsese puterea şi asupra pământului sfânt al făgăduinţei. Deşi avea o ocupaţie dintre cele mai urâte de popor, fiind direct în slujba puterii înrobitoare şi dijmuind mai ales şi cu mai multă asprime pe cei săraci, pe cei mici şi fără apărare, adică, pe orfani şi pe văduve, şi aceasta facând-o nu atât în folosul vistieriei statului, cât mai ales în al pungii proprii, ceea ce justifică bogăţia mare a lui, ca şi păcătoşenia sa fără margini, fiind fruntaş între fruntaşii oraşului, deoarece era foarte bogat. Încă de pe atunci, ca şi astăzi, se ştia că respectul, consideraţia de care te bucurai, poziţia socială pe care o aveai, erau în strânsă legătură şi proporţie nu cu cinstea şi omenia vieţii omului, nu cu profilul moral pe care îl avea, nu cu virtutea pe care o practica şi nici chiar cu ştiinţa şi priceperea de care dădea dovadă cineva, ci cu averea sau cu starea materială pe care se lăfăia în bunăstare! Desigur, Zaheu va fi auzit despre Mântuitorul Hristos, al cărui nume era rostit cu atâta veneraţie şi devotament de mulţime şi căruia îi cântau osanale toţi cei mântuiţi din tot felul de neputinţe, şi chiar dacă Se înfăţişa ca un om adevărat, trăia ca un înger, vorbea ca un heruvim şi făcea semne şi minuni mai mari şi mai multe decât orice profet al legii celei vechi, iar, în acest fel, Dumnezeu ne arată că nemărginita milostivire a lui Iisus a pătruns atât de puternic în sufletul lui Zaheu, încât a răscolit şi acel dram de bunătate care îi mai rămăsese!
„Zahee, grăbeşte de te pogoară, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân!”
Aşadar, în Duminica a 32-a după Rusalii, Sfânta Evanghelie ne dovedeşte că în inima acestui bogat înrobit de avere, începe să mijească o dâră de lumină a trezviei, în sufletul său înrăit de păcate începe să se înfiripe, să încolţească o dorinţă de evadare din rău înspre bine, din păcat spre virtute, deoarece, mai marele vameşilor şi păcătosul păcătoşilor, vrea să-L vadă pe Mântuitorul Hristos, iar, această dorinţă a sa pare să nu fie realizabilă, căci el e mic de statură şi atâta lume e strânsă în jurul Mântuitorului, încât e imposibil să-L poată vedea sau să poată străbate până la El, iar, dacă s-ar fi îmbulzit, ar fi riscat să fie bruscat de cei ce-l cunoşteau cât de păcătos era faţă de popor şi faţă de rânduielile legii lui Dumnezeu! Iar, textul Sfintei Evanghelii sună astfel: «În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon şi, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai-mare peste vameşi, căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură. Şi alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Şi când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: ,,Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta”! Şi a coborât degrabă şi L-a primit, bucurându-se. Şi, văzând toţi murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând înaintea Domnului, I-a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Şi a zis către el Iisus: ,,Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că şi acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut”» (Ev. Luca 19, 1-10), în felul acesta, vameşul Zaheu, trecând peste orgoliul personal de om matur, de om bogat şi cu vază, nesocotind judecata oamenilor, care pe bună dreptate ar fi putut râde de el, îşi potoleşte dorul năvalnic al sufletului de a-L cunoaşte pe Fiul Lui Dumnezeu, Care venea în casa lui, iar, Mântuitorul nu putea trece nepăsător prin faţa unui om care dorea cu atâta ardoa¬re să-L cunoască şi în sufletul căruia încolţise speranţa izbăvirii din păcate, fiindcă Zaheu era bolnav sufleteşte şi dorea să fie vindecat, iar Iisus venise să vindece pe cei ce sufereau de o astfel de boală a sufletului, mai ales că Dumnezeu ne arată că nemărginita milostivire a lui Iisus a pătruns atât de puternic în sufletul lui Zaheu, încât a răscolit şi acel dram de bunătate care îi mai rămăsese!
,,Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut”!
Deci, atât de primenitoare sufletului a fost întâlnirea dintre Mântuitorul Hristos şi vameşul Zaheu, încât din om păcătos, acesta devine un om drept şi atât de totală şi de perfectă a fost întoarcerea lui de la păcat la adevăr, de la nedreptate la adevărata trăire, încât, de la început, se debarasează de păcătoşenia care îl ducea la trăirea pământească vicioasă, nelăsându-l să se înalţe spre culmile binelui şi ale virtuţii, lumea aceasta fiind cea care era în acelaşi timp, izvorul celor mai multe păcate ale sale, anume, avuţia nemăsurată şi alienantă! Iar, fiindcă în activitatea lui fusese necinstit, îmbogăţindu-se pe căi nedrepte şi nu prin muncă cin¬stită, vameşul Zaheu vrea să repare orice pagubă pe care ar fi pricinuit-o altora, de aceea, oricine vrea să-L vadă pe Hristos, trebuie să se ridice în duh deasupra naturii, pentru că Hristos este mai mare decât natura aceasta, iar, Zaheu cel mic de statură, vrând să-L vadă pe Hristos, s-a suit într-un copac înalt! Oricine vrea să-L întâlnească pe Hristos, trebuie să se curăţească, pentru că-L întâlneşte pe Sfântul Sfinţilor, iar, Zaheu cel maculat de iubirea de argint şi de nemilostivire, atunci când s-a întâlnit cu Hristos, s-a grăbit să se cureţe prin pocăinţă şi prin facerea de bine! În concluzie, pocăinţa este părăsirea cărărilor rele bătătorite de picioarele oamenilor păcătoşi, precum şi de gândurile şi dorinţele lor, iar, întoarcerea pe o cale nouă, Calea Lui Hristos, ne arată că mai îninte de a-L vedea pe Hristos cu ochii, vameşul Zaheu L-a întâlnit în inima sa şi s-a ruşinat de căile sale lumeşti şi păcătoase. În cele din urmă, căinţa este durerea pentru amăgirea în care s-a complăcut atât de mult păcătosul Zaheu, până când l-a străpuns iluzia înşelării, însă, durerea aceasta de sine duce la deznădejde şi la pierzare, dacă nu merge mână-n mână cu ruşinea şi cu frica de Dumnezeu. Doar în acest fel devine vindecătoare şi nu vatămă! În concluzie, căinţa este prevederea virusului care roade sufletul omului şi atunci se aude strigătul de ajutor către Vindecătorul. Asemenea vameşului Zaheu e şi păcătosul care crede fără grijă despre sine că e sănătos la suflet, până într-o zi când ochii i se deschid şi vede că e plin de păcate, pentru că numai Iisus Hristos este singura Lumină ce li s-a dat oamenilor ca să se vadă pe ei înşişi, aşa cum sunt în realitate. În Mântuitorul Iisus Hristos, în Lumina cea limpede, fiecare se vede hidos şi bolnav, şi mai vede şi chipul său cel dintâi, aşa cum l-a avut şi aşa cum trebuie să-l aibă apăsat de păcate. În fine, păcătosul Zaheu, înfloritor şi vioi pe dinafară, văzându-L pe Hristos, Vindecătorul sufletelor, a descoperit şi cumplita boală care îl chinuia şi durerea pentru care alt leac nu e pe pământ decât Hristos, pentru că Dumnezeu ne arată că nemărginita milostivire a lui Iisus a pătruns atât de puternic în sufletul lui Zaheu, încât a răscolit şi acel dram de bunătate care îi mai rămăsese!
Profesor dr. Vasile GOGONEA, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Filiala «Jean Bărbulescu» Gorj-Mehedinţi
