În Duminica a 5-a din Post (a Sf. Cuv. Maria Egipteanca); Ap. Evrei 9, 11-14; al Cuvioasei: Galateni 3, 23-29; Ev. Marcu 10, 32-45 (Prevestirea Pătimirilor: Cererea fiilor lui Zevedeu); a Cuvioasei: Luca 7, 36-50 (Pocăinţa femeii păcătoase); glas 1, voscr.9, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, textul citit din Sfânta Evanghelie ne prilejuieşte însuşirea pedgogiei ridicării omului din păcat prin smerenie și prin post. De aceea, Sfintele Taine sunt lucrări trăite prin care în chip nevăzut se revarsă harul lui Dumnezeu, iar, Spovedania, mărturisirea sau pocăința sunt unele dintre Tainele Bisericii. Prin mărturisirea cu părere de rău a păcatelor, inaintea preotului duhovnic, Iisus Hristos Însuși ne iartă păcatele și ne dă harul Sfântului Său Duh, spre tămăduire și spre mântuire, mai ales că Spovedania nu se face numai pentru impărtășirea cu Sfintele Taine, ci și pentru cunoașterea de sine, pentru primirea dezlegării de sub osânda păcatelor săvârșite, pentru alungarea patimilor care ne înrobesc și pentru întărirea nădejdii de mântuire.
Evanghelia ne arată că Mântuitorul Hristos prevesteşte moartea şi învierea Sa, dar, totodată, îi iniţiază pe ucenicii Săi în taina sfintelor Sale Patimi sau Pătimiri, pricinuite chiar de păcatele oamenilor. Cu alte cuvinte, vedem că ucenicii Săi, care erau oameni simpli, nu puteau înţelege chiar de la început ce înseamnă Taina Patimilor, Morţii şi Învierii Mântuitorului, comportamentul ucenicilor dezvăluind firea omenească, slabiciunile şi ispitele care vin de la păcate şi de la diavol, dar, în acelaşi timp, vedem cum Harul lui Dumnezeu din Iisus Hristos lucrează pentru vindecarea firii omeneşti pentru a intra in comuniunea de viaţă dătătoare cu Mantuitorul, când Însuşi Dumnezeu ne arată că pe drumul spre Ierusalimul Învierii și al Împărăţiei lui Hristos, reperele vieţii creştine sunt dragostea de Dumnezeu, smerenia, milostenia și pocăința!
„Pildă de pocăinţă avându-te pe tine, preacuvioasă Marie…”!
Să vedem în continuare, că în Duminica a 5-a din Postul Mare, Sfânta Maria Egipteanca este pomenită în această zi pentru a ne ține trează râvna credincioşilor și pentru a ne arăta că virtuţile cu care suntem chemaţi ca să ne înnobilăm sufletele pe toată perioada postului au fost împlinite, având în minte cuvintele următoare adresate Sfintei Maria Egipteanca: „Pildă de pocăinţă avându-te pe tine, preacuvioasă Marie, roagă pe Hristos să ne dăruiască nouă aceasta în vremea postului; ca în credinţă şi în dragoste să te lăudăm pe tine cu cântări” (Triod, Utrenia Duminicii a cincea din Postul Mare), de aceea, Pericopa Evanghelică a celei de-a cincea Duminici este plină de înţelesuri duhovniceşti pentru viaţa noastră, pocăința Sfintei Maria Egipteanca fiind considerată un adevărat model al pocăinței și al răstignirii duhovniceşti, după cum spune și o stihiră din cadrul slujbei Vecerniei: „Puterea Crucii Tale, Hristoase, a făcut minune; că şi aceea care mai înainte era desfrânată s-a nevoit cu nevoinţă pustnicească. De unde şi lepădând neputinţa, vitejeşte a stat împotriva diavolului. Pentru aceasta, luând şi răsplata biruinţei, se roagă pentru sufletele noastre!” (Triod, Vecernia Duminicii a cincea din Postul Mare). Aşadar, originară din Egipt, Sfânta Maria a dus, până la un moment dat o viață de desfrânată şi dorința ei era de a corupe cât mai mulți bărbați, pentru a-și satisface plăcerile trupești. În consecinţă, vreme de 17 ani a trăit în desfrânare, iar într-o zi, pe când se adunaseră mulți oameni să meargă la Ierusalim, pe vremea închinării la lemnul Cinstitei Cruci, a cerut și ea ca să meargă împreună cu tinerii, pe drum continuând să păcătuiască în desfrânare. Dar, ajunsă în fața Sfintei Biserici, ceva nevăzut o oprea să intre în lăcașul de închinare și, înțelegând că pricina era viața sa desfrânată şi păcătoasă, atunci s-a rugat la icoana Maicii Domnului, promițând că dacă va fi lăsată să intre, își va schimba viața și va trăi în curăție. Deci. fiindu-i împlinită rugăciunea, Sfânta Maria a trecut apa Iordanului și s-a nevoit în post și în rugăciune timp de 47 ani în pustie, fiind înconjurată de îngeri și înălțată în sus, în timpul rugăciunilor sale. Dar, lupta cu diavolii și cu patimile ispitelor era atât de puternică, încât adesea, sfânta se punea la pământ și nu se mișca, până când nu se risipea ispita! Atunci, Sfântul Cuvios Zosima, cel care a găsit-o spre finalul vieții sale și a împărtășit-o, a fost cel care i-a îngropat trupul în pustie, în secolul al V-lea. Din pocăinţa Mariei Egipteanca putem învăţa că indiferent de mărimea rangului demnităţilor lumeşti, trebuie să respingem ispita slavei deşarte prin smerenie, prin pocăinţă şi post, prin mărturisirea păcatelor, înţelegând folosul duhovnicesc prin care Dumnezeu ne arată că pe drumul spre Ierusalimul Învierii și al Împărăţiei lui Hristos, reperele vieţii creştine sunt dragostea de Dumnezeu, smerenia, milostenia și pocăința!
„Ce voiţi să vă fac vouă? Nu ştiţi ce cereţi”!
Să concluzionăm cu faptul că Sfinții Părinti spun: ,,Acela care iși vede păcatele este mai mare decât acela care invie morții”, mai ales că prin păcat omul se împotrivește Voii lui Dumnezeu, iar păcatele sunt asemenea unor poveri pe care sufletul nostru le duce cu greu, mai ales că sunt lucruri în lumea aceasta prin care ne aflăm inrobiți de către o patimă. Dar, scăpăm din robia unei anumite patimi în măsura în care ne recunoaștem slăbiciunea și scoatem la lumină duhul necurat! În acest fel, pocăința ne vindecă trecutul, iar dorința de indreptare ne luminează prezentul! În concluzie, Spovedania implică mărturisirea faptelor, a cuvintele și a gândurile îndepărtate de Dumnezeu, iar, mărturisirea tuturor gândurilor este vitală pentru sănătatea sufletească a celui care se spovedește, căci gândurile sunt semințele care fac să incolțească viitoarele noastre fapte! Mergând la biserică şi mărturisindu-ne cât mai des păcatele, primim de la Dumnezeu o tot mai mare nădejde de mântuire! Prin urmare, Spovedania ne aduce pacea cu Dumnezeu, cu aproapele și cu noi înșine, pentru că în acelaşi timp culminează şi cu Sfânta Împărtășanie! Iată, zilele Postului Mare se apropie de sfârşit şi odată cu ele se sfârşesc şi ultimele zile de vieţuire pe pământ a Domnului nostru Iisus Hristos, mai ales că Preasfântul nostru Miluitor Şi-a săvârşit misiunea Sa divină, iar acum merge să pecetluiască cu scump Sângele Său Testamentul Noului Legământ, fiind urmat de către cei doisprezece pescari galileeni, chiar dacă în mintea lor se frământă unele gânduri omeneşti! Să-L slăvim pe Iisus, urmaşul lui David, care va întemeia în Iudeea o împărăţie pământească şi chiar dacă gurile încă tac, gândurile nu se liniştesc! Din rândul acestor pescari galileeni, să alegem şi noi momentul ca ei să fie cinstiţi de oameni, să nu-şi mai lovească picioarele desculţe de pietrele Galileii, să nu mai trudească prinzând peşte, să nu mai fie izgoniţi de fariseii din furtuna veacurilor, mai ales că Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, o iau înaintea celorlalţi, se apropie de Iisus şi-I zic: „Învăţătorule, voim ca ce vom cere să ne faci nouă!”. „Ce voiţi să vă fac vouă?”, le-a zis Domnul. Iar ei au zis: „Dă-ne nouă ca să şedem unul de-a dreapta Ta şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta”! Iar Mântuitorul Iisus Hristos le-a răspuns „Nu ştiţi ce cereţi!”, pentru că Eu voiesc să vă fac pescari de oameni, iar voi doriţi să fiţi slugi împărăteşti! Eu voiesc să vă trimit în lume fără traistă şi toiag, ca să predicaţi Evanghelia, iar voi căutaţi cinste trecătoare! Eu vreau să vă fac fii ai cerului, Apostoli şi părtaşi la înnoirea lumii, iar voi tot cele pământeşti cugetaţi! Cu adevărat, nu ştiţi ce cereţi, le-a spus, fiindcă Dumnezeu ne arată că pe drumul spre Ierusalimul Învierii și al Împărăţiei lui Hristos, reperele vieţii creştine sunt dragostea de Dumnezeu, smerenia, milostenia și pocăința!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
