Viaţa Spirituală – Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa – Dumnezeu ne arată că toate minunile pe care le-a săvârşit Iisus sunt pentru întărirea credinţei celor care trăiesc cu nădejdea în Hristos şi doresc să aibă viaţă veşnică!

În Duminica a 24-a după Rusalii; Ap. Efeseni 2, 14-22; Ev. Luca 8, 41-56 (Învierea fiicei lui Iair); glas 5, voscr. 11, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, din textul Sfintei Evanghelii aflăm despre Învierea fiicei lui Iair, care este una dintre minunile lui Iisus, când mai-marele sinagogii L-a rugat pe Iisus ca să o vindece pe fiica sa care era pe moarte. Însă, pe drumul spre casa lui Iair, o femeie bolnavă din mulțime se atinge de veșmântul lui Iisus și se vindecă, aceasta fiind cunoscută ca minunea vindecării femeii cu scurgere de sânge. Între timp, fata moare, dar Iisus intră în casă și o readuce la viață pe fiica lui Iair, sau după propriile sale cuvinte, o «trezește», iar în acel moment, Iisus i-a spus fetei în aramaică «Talita kumi», însemnând ,,Fetițo, îți spun ție, scoală-te!”. Acest lucru arată că doar credința, în special cea dovedită de femeia cu scurgere de sânge, poate face minuni în situațiile aparent fără speranță! Cele două povestiri combinate au fost utilizate ca un exemplu de conexiune, cu una dintre ele inserată în cea de-a doua, chiar și de contrast, prin compararea unei femei bolnave de 12 ani cu fetița în vârstă de 12 ani. Vedem, astfel, o legătură între Iair și femeie, mai ales că legătura priveşte credința pe care atât Iair, cât și femeia cu scurgere de sânge o arată față de Iisus! Desigur, ceea ce apare a fi ca o întârziere dezastruoasă în vindecarea femeii asigură restabilirea fiicei lui Iair, care este ordonată în mod providențial pentru a încerca și a întări credința lui Iair, legată la prima vedere de o prezentare a suferinţei şi a întristării, iar, Dumnezeu ne arată că toate minunile pe care le-a săvârşit Iisus sunt pentru întărirea credinţei celor care trăiesc cu nădejdea în Hristos şi doresc să aibă viaţă veşnică!

Şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: ,,Fetițo, îți spun ție, scoală-te”!
În Duminica a 24-a după Rusalii, mai aflăm că Hristos Domnul, iubitorul de oameni, Doctorul sufletelor şi al trupurilor, arată marea Lui milostivire pentru oamenii în suferinţă, vindecându-i, pentru că în orice chip s-ar apropia cineva de Hristos Domnul, se tămăduieşte. Credinţa noastră este o credinţă despovărâtoare, iar, cineva care are credinţă în Domnul Hristos are linişte sufletească, are bucurie, are mângâiere, capătă prin credinţă curaj, are îndrăzneală în faţa necazurilor! Cineva care are credinţă în Hristos n-are niciodată motive să se teamă, ci are întotdeauna pricină să fie încredinţat că Domnul nostru Iisus Hristos îi este întru ajutor. Prin urmare, Învierea fiicei lui Iair de către Domnul Hristos, ne lămureşte nouă neliniştitoarea problemă a vieţii şi a morţii, arătând că viaţa depăşeşte puterea morţii şi că omul este creat şi se naşte pentru ca trăind viaţa pământească, să dobândească bucuria veşnică, bucuria pe care ochiul nu a văzut-o şi la inima omului nu s-a suit, fiindcă, Lumina lui Hristos este mai puternică decât luminile minţii noastre şi lămureşte problema vieţii şi a morţii, mai ales atunci când Hristos a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa! Cine rămâne întru Mine, de va şi muri, viu va fi”, ca o dovadă că omul este creat după chipul lui Dumnezeu şi chipul Său nu poate fi muritor. De aceea, viaţa este un dar al lui Dumnezeu, iar, pentru noi, creştinii, viaţa este o taină ascunsă cu Hristos în Dumnezeul Cel Preaînalt, iar, Evanghelia Lui este a vieţii nemuritoare! Pentru a fi în conformitate cu textul Evangheliei, îl prezentăm: «Şi iată a venit un bărbat, al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa Lui, căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Şi, pe când se ducea El, mulţimile Îl împresurau. Şi o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei, şi de nici unul nu putuse să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui. Şi a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El, au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine! Şi, femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace! Şi încă vorbind El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul! Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi! Şi venind în casă n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe mamă. Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme! Şi râdeau de El, ştiind că a murit. Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat». (Ev. Luca 8, 41-56), ca un semn că prin credinţă, tot ceea ce ni se pare că nu are sens în viaţă, în existenţă, capătă dintr-o dată sens, căci, Dumnezeu ne arată că toate minunile pe care le-a săvârşit Iisus sunt pentru întărirea credinţei celor care trăiesc cu nădejdea în Hristos şi doresc să aibă viaţă veşnică!

Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată!
În loc de concluzie, poate e bine ca toţi să înţelegem că trupul se întoarce în ţărâna pământului şi nu mai are nimic din gingăşia pruncului, din frăgezimea tinereţii sau din vigoarea maturităţii, iar, viaţa pământească trebuie să fie o permanentă pregătire pentru moarte, chiar dacă, ultimul cuvânt nu este al morţii, ci al vieţii veşnice. Având în minte condiţia noastră muritoare, e bine să ne amintim, totodată, că nu avem decât un timp limitat pentru a ne realiza într-o viaţă trecătoare! Despărţirea sufletului de trup se produce, fie din cauza slăbirii şi a morţii celulelor corpului în urma vreunei boli sau a bătrâneţilor, fie din cauza accidentelor, iar, în felul acesta, sufletul, pierzând suportul pe care se baza până atunci, este obligat să se desfacă de locaşul de lut în care s-a sălăşluit şi să pună capăt existenţei pământeşti a omului. După despărţirea de trup, sufletul se întoarce la Dumnezeu, de la Care şi-a primit existenţa, pentru a primi răsplata sau pedeapsa vieţii pământeşti, iar trupul se întoarce în pământul din care a fost luat, pentru a se descompune în elementele din care a fost alcătuit. Să luăm aminte de la vârstnicii şi nevârstnicii care străbat drumul vieţii, fără să privească în jos, fiindcă s-ar descumpăni, ci, privesc la scara care duce la ceruri, ştiind că astfel se mântuiesc, se desăvârşesc, iar, desăvârşirea nu este condiţionată de numărul anilor înscrişi în actul de identitate, ci de vrerea noastră de a împlini cu cinste ordinea morală prin poruncile anilor care ne-au fost daţi ca să-i trăim în credinţă! Dacă vedem bucuria şi întărirea credinţei lui Iair, ne dăm seama de momentul când şi-a văzut unica fiică ce era moartă, că acum este înviată în faţa tuturor, iar, minunea a întărit în sufletul său credinţa că Dumnezeu este Cel care are stăpânire asupra vieţii şi a morţii prin Hristos Mântuitorul, pentru că numai Dumnezeu ne arată că toate minunile pe care le-a săvârşit Iisus sunt pentru întărirea credinţei celor care trăiesc cu nădejdea în Hristos şi doresc să aibă viaţă veşnică!
Profesor Vasile GOGONEA