În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză); Ap. Romani 13, 11-14; 14, 1-4; Ev. Matei 6, 14-21 (Învăţătură despre iertare, post şi neagonisire); glas 4, voscr.4, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, textul citit din Sfânta Evanghelie face pomenirea izgonirii lui Adam din Rai, acum, la începutul Marelui Post de patruzeci de zile petru a ne arăta cât de folositor este pentru firea omenească leacul postului şi cât de ruşinos lucru este lăcomia împreună cu neascultarea, deoarece, Adam n-a păzit porunca, ci, ascultând de pântece, şi-a atras asupra sa moartea şi a dat pieirii tot neamul omenesc. Din cauza neascultării celui dintâi Adam, Domnul a postit patruzeci de zile şi a urmat desăvârșit prin Tatăl, de aceea, cu postul de patruzeci de zile, pentru ca noi, prin paza poruncii, să dobândim nestricăciunea pierdută de Adam, care a pătimit pentru că n-a păzit porunca Lui Dumnezeu! Totodată, vorbim despre o duminică dăruită de Biserică celor care mai pot ierta cu sinceritate şi care se mai pot bucura de postire ca să aducă slavă Cerului pentru toate câte le primesc, bune şi rele, din partea Lui Dumnezeu! Cu siguranţă, Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, ne pune la începutul vieţii noastre păcătoase pe pământ, pentru că suntem izgoniţi din Raiul desfătării din pricina neascultării, a mândriei şi a neînfrânării, pe când viaţa cu osteneală, cu sacrificii şi cu necazuri şi lacrimi se încheie cu întoarcerea în pământul din care am fost luaţi! În esenţă, starea lui Adam cel izgonit, care este şi starea noastră, se oglindeşte în cântările pline de umilinţă ale Duminicii acesteia în care postul, împreună cu rugăciunea şi cu toate nevoinţele legate de dânsul, pot fi zădărnicite de vrăjmaşul, dacă nu suntem cu luare aminte. De aceea, ne învaţă Mântuitorul: „Când postiţi, nu fiţi trişti, ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc… tu însă, când posteşti, unge capul şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti” (Matei 6, 16-18). Deci, să nu uităm lecţia smereniei, să respectăm cu cinste nevoinţele postului, dar să le acoperim şi să le păzim cu smerenie, iar, vestejirea firească a trupului să o împodobim cu veselia inimii şi a feţei, gândindu-ne la folosul cel mare pe care-l aduce postul prin ungerea capului şi spălarea feţei, care trebuie privite în înţeles duhovnicesc, din moment ce faţa este icoana întregii noastre vieţi, iar capul este simbolul minţii! Prin lecţia primenitoare de suflet a iertării, Dumnezeu ne atrage atenţia asupra dragostei de aproapele nostru, asupra milosteniei sufleteşti şi asupra iertării, care este o mare faptă bună şi bine plăcută Lui!
,,Dacă nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta”!
Aşadar, în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, care se mai numeşte şi Duminica Iertării, nu ne cerem iertare doar de la Dumnezeu, pentru cele pe care I le-am greșit, ci, ne cerem iertare și unii de la alții, pentru cele pe care, cu voie sau fără de voie, le-am greșit, iar, acest străvechi obicei se cuvine să-l reluăm cu toții, frați și surori întru Hristos, împlinindu-l cu multă râvnă, atât față de cei din familie, mai mici sau mai mari, cât și față de cei de aproape sau de departe, față de cei cărora știm că le-am greșit sau care ne-au greșit nouă, pentru că înaintea Domnului, toți suntem greșiți, iar, cel mai important lucru este să se grăbească fiecare ca să fie primul care cere iertare şi care ascultă textul următor al Evangheliei: «Zis-a Domnul: ,,Dacă veți ierta oamenilor greșelile lor, și vouă Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre. Iar dacă nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre. Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii, căci ei își întunecă fețele lor, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun vouă că își iau răsplata lor. Iată tu, când postești, unge-ți capul tău și fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău care este în ascuns; și Tatăl tău care vede cele ascunse îți va răsplăti ție. Nu vă adunați comori pe pământ, unde moliile și rugina le strică, și unde furii le sapă și le fură. Ci vă adunați comori în cer, unde nici moliile, nici rugina nu le strică, și unde furii nu le sapă, nici le fură. Că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră”» (Ev. Matei 6, 14-21), mai ales că a spăla faţa înseamnă a ne curaţi viaţa de toată întinăciunea păcatului, iar a unge capul înseamnă a face mintea să strălucească de cunoştinţa dumnezeiască, fiindcă grijile lumeşti răpesc omului toată vremea, iar pentru grija de suflet nu-i mai rămâne nici un răgaz, aşa că grijile omului trebuie proporţionate cu însemnătatea faptelor, mai ales că Dumnezeu ne atrage atenţia asupra dragostei de aproapele nostru, asupra milosteniei sufleteşti şi asupra iertării, care este o mare faptă bună şi bine plăcută Lui!
,,Că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră”!
Prin urmare, spre limpezirea sufletului nostru, să reţinem faptul că: «Şezut-a Adam în preajma Raiului, şi de goliciunea sa plângând, se tânguia: ,,Vai mie, celui ce m-am supus înşelăciunii celei viclene, şi am fost furat de ea şi de mărire m-am depărtat. Vai mie, celui dezbrăcat de nevinovăţie şi lăsat în sărăcie. Ci, o raiule, de acum nu mă voi mai desfăta întru dulceaţa ta…”(Vecernie), iar, ca urmare, Adam, cu plângere a mai strigat: ,,Vai mie, că şarpele şi femeia de la dumnezeiasca îndrăzneală m-au izgonit şi din desfătarea raiului mâncarea din pom m-a înstrăinat. Vai mie, cel ce eram odinioară împărat tuturor făpturilor lui Dumnezeu celor pământeşti, acum rob m-am făcut dintr-o sfătuire fără de lege. Şi cel ce eram oarecând cu slava nemuririi îmbrăcat, cu piele de omorâciune, ca un muritor, jalnic sunt îmbrăcat. Vai mie, ce plângere voi lua într-ajutor! Ci tu, Iubitorule de oameni, Cel ce din pământ m-ai făcut, îmbrăcându-Te cu milostivirea, din robia vrăjmaşului scoate-mă şi mă mântuieşte!”, ceea ce denotă faptul că nevoinţele, întristarea şi plângerea postului sunt şi o tânguire pentru Raiul pierdut şi pe care cu multele suferinţe se cade să-l redobândim (Faptele Apostolilor 14, 22). În chip deosebit, Sfânta Evanghelie ne atrage atenţia asupra altei laturi a dragostei de aproapele, asupra milosteniei sufleteşti şi asupra iertării aproapelui, pentru că tot păcatul este împotriva lui Dumnezeu şi numai de la El putem dobândi iertarea! În concluzie, când cerem iertare cuiva pe care l-am supărat, el răspunde: „Dumnezeu să te ierte!”, adică, iată, eu te-am iertat, de acum poate şi Dumnezeu să te ierte, pentru că numai în acest fel ne iartă! Încă din această vreme a Postului Mare, pentru înnoirea noastră sufletească avem nevoie de iertarea păcatelor, iar, ostenelile postului urmăresc şi acest lucru. Dumnezeu, în marea Lui iubire de oameni, ne cere şi El ceva în schimbul iertării de care avem nevoie: „Voieşti să-ţi iert păcatele cele multe? Ţi le iert cu o condiţie: să ierţi şi tu greşalele aproapelui tău”, iar, noi, în rugăciunea domnească din fiecare zi, ne angajăm faţă de Dumnezeu să facem acest lucru: „Iartă-ne Doamne, greşalele noastre, că şi noi iertăm greşiţilor noştri” şi fără de această iertare, nu ne iartă nici Dumnezeu pe noi! Postul care începe, are rostul pregătitor de a întâmpina și a primi marele har al Învierii Domnului, Praznicul prin excelență al tuturor celor care în Hristos s-au îmbrăcat, prin Botez, dar și prin vorbă și faptă. Dacă omul creștin s-a obișnuit a lua seamă doar la ceea ce mănâncă, fiind atent chiar și la etichetele de pe alimente, credem că este oportun să reamintim că postirea are în primul rând un caracter duhovnicesc, în care se înscrie nu numai postul de bucate, deoarece postirea urmărește şi luarea aminte la gândurile, la vorbele, la atracțiile, la poftele și la înclinațiile care ne duc la faptele cele ce nu sunt plăcute lui Dumnezeu, adică nu se înscriu în firescul pe care Domul Hristos ni l-a revelat ca fiind propriu nouă, prin facerea faptelor bune şi folositoare, mai ales că Dumnezeu ne atrage atenţia asupra dragostei de aproapele nostru, asupra milosteniei sufleteşti şi asupra iertării, care este o mare faptă bună şi bine plăcută Lui!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
