În Duminica a 21-a după Rusalii (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al VII-lea Ecumenic); Ap. Galateni 2, 16-20; al Sf.Părinţi: Tit. 3, 8-15; Ev. Luca 8, 5-15 (Pilda semănătorului); a Sf. Părinţi: Ioan 17, 1-13 (Rugăciunea lui Iisus); glas 1, voscr.7, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, din textul Sfintei Evanghelii se va citi o minunată pildă care este preţuită şi iubită, pentru că este una dintre cele mai simple exprimări ale unui mare adevăr ce se regăseşte în Cuvântul Lui Dumnezeu, poate cel mai mare adevăr care ne aduce în suflet sămânţa roditoare de viaţă. Pilda semănătorului este singura pildă explicată de Iisus, ca exeget al propriului Său cuvânt sau al propriilor Sale învățături, iar, pentru a înțelege ceea ce vrea să ne spună Iisus prin cuvânt, să ne oprim la ceea ce înţelegem prin cuvântul care ne ajută să ne exprimăm sentimentele, gândurile și dorințele noastre, deoarece, prin cuvânt putem să facem pe cineva să fie bucuros sau îl putem întrista, putem salva un suflet sau putem să-l aruncăm în deznădejde. Cuvântul îi poate apropia pe oameni sau îi poate îndepărta, fiind puterea prin care noi creem sau distrugem ceea ce Dumnezeu a îngăduit şi a zidit! Cuvântul e puterea pe care o avem de a ne exprima şi de a comunica, de a gândi şi de a conştientiza evenimentele din viaţa noastră, chiar, cea mai puternică «unealtă» pe care o are omul şi manifestarea fiinţei noastre spirituale, lumina divină din interiorul nostru. De aceea, cuvântul nostru poate genera cel mai frumos vis şi cea mai sublimă realitate, dar poate şi să distrugă tot ceea ce există în jurul nostru. Ca urmare, cuvântul vorbit sau scris este atât de puternic, încât o simplă rostire poate schimba o viaţă sau poate distruge vieţile a milioane de oameni, de aceea este bine să fim atenți întotdeauna la cuvintele pe care le rostim, dar mai ales la urmările lor, pentru că în orice clipă şi în orice loc, Dumnezeu ne cere să avem cea mai mare grijă de ceea ce facem cu această sămânţă, să lucrăm bine sămânţa Lui cea bună, din inima Lui, care este sămânţa numită «Cuvânt»!
,,Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu”!
Aşadar, în Duminica a 21-a după Rusalii, Cuvântul lui Dumnezeu ne transmite un mesaj prin care profeții şi Sfinţii Părinţi de la Sinodul al VII-lea Ecumenic au menținut trează credința și au călăuzit omenirea la adevăr și dreptate. Prin cuvânt, Iisus Domnul a săvârșit minuni, a întors pe păcătoși la sfințenie, de aceea fericiți sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc pe El. Iar, Cuvântul Lui Dumnezeu îl găsim în Sfânta Scriptură, care este cartea de căpătâi a fiecărui creștin și «Constituția» Bisericii, pe care trebuie să o cunoaștem, ca să înţelegem ceea ce ne aduce, dacă ascultăm de El. Astfel, Pilda semănătorului precizează următoarele: «Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o. Şi alta a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Şi alta a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: ,,Cine are urechi de auzit să audă”! Şi ucenicii Lui îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta? El a zis: ,,Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi în pilde, ca, văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă. Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască. Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc. Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare”! Acestea zicând, striga: ,,Cine are urechi de auzit să audă”» (Ev. Luca 8, 5-15; Pilda semănătorului), ca o dovadă că prin profunzimea sa, Cuvântul Lui Dumnezeu ne face înțelepți și putem să trăim curat, mai ales că Dumnezeu ne cere să avem cea mai mare grijă, ce facem cu această sămânţă, să lucrăm bine sămânţa Lui cea bună, din inima Lui, care este sămânţa numită «Cuvânt»!
,,Cine are urechi de auzit să audă”! (Ev. Luca 8, 5-15)
Mântuitorul Hristos Însuşi a explicat faptul că Semănătorul este Dumnezeu, Tatăl Cuvântului, Cel Care are sămânţa numită «Cuvânt», cea care se însămânţează şi care semnifică aspectul acţional, căci, semănătorul, după Dumnezeu este omul căruia i s-a încredinţat misiunea apostolatului, predicarea Evangheliei, semănătura evanghelică prin care ni se explică faptul că în privinţa calităţii pământului în care s-a semănat, sunt patru categorii: pământul sterp (pietrişul), pământul cu ciulini, pământul străin neîngrijit, nepăzit (de unde au ciugulit păsările) şi pământul cel bun (care rodeşte însutit). De aici, se deduce faptul că sămânţa este bună, dar depinde în mâna cui cade, pentru că nu este comoară mai mare pentru om decât cuvântul. Iar, dacă omul ar fi fost o vieţuitoare ca toate celelalte, având orice însuşire, dar nu cuvânt, de bună seamă că nu ar fi fost cuvântător, nu ar fi avut logică, această comoară nepreţuită care a dat-o Dumnezeu numai omului! Iar, Adevărul de netăgăduit este viața cu Dumnezeu, pentru că e viața care se umple mereu de viața Lui cea îndumnezeitoare. De aceea, să nu ne temem să-i bucurăm pe oameni, să nu ne dăm înapoi de la a le face bine oamenilor, pentru că binele acesta e netrecător, e personalizant, e cel care ne schimbă firea noastră omenească pentru veșnicie! Să nu ne temem să fim noi înșine, adică, niște înviați din morți, care au cunoscut mila lui Dumnezeu și marea Sa iubire de oameni ce vor să o împărtășească și altora! În final, poate că e bine să ne oprim asupra faptului că diavolul ia sămânţa din inimile oamenilor, iar, cel mai bun răspuns îl dă Însuşi Domnul: „Ca nu cumva, crezând, să se mântuiască”, din care putem deduce că numai credinţa în Cuvântul Lui Dumnezeu e temeiul şi rădăcina mântuirii noastre, iar, cel care nu păstrează Cuvântul Lui Dumnezeu în inima sa, nu poate să se mântuiască. Asupra inimii neîncălzite de Cuvântul Lui Dumnezeu stă la pândă vicleanul diavol, ca să înşele făptura omenească, de aceea, fericit este cel ce păstrează în inima sa Cuvântul lui Dumnezeu, ca pe bunul cel mai de preţ, nelăsând nici oameni, nici demoni să calce în picioare şi să fure dumnezeiasca semănătură. Deci, sămânţa cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască. Ajungem, în final şi la sămânţa cea semănată pe pământ bun şi care îi reprezintă pe aceia care, auzind Cuvântul cu inimă curată şi bună, îl păstrează şi rodesc întru răbdare şi împlinire! În loc de concluzie, să spunem că tot ce vedem în Univers este creat prin mijlocirea Raţiunii, iar, lucrurile raţionale nu pot fi făcute decât de o Fiinţă Raţională, pentru că ele trebuie să aibă o cauzalitate supremă! Lucrurile nu s-au făcut prin ele însele, ci, le-a făcut o Fiinţă care a aşezat raţiunea în ele şi ele se comportă raţional! Chiar, dacă noi credem că este o minune, semănatul Cuvântului Lui Dumnezeu este un calcul proniator pe care oamenii de ştiinţă îl ştiu, pentru că toată această raţionalitate a Universului, nu a apărut prin ea însăşi, ci, are un autor, iar Autorul nu poate fi decât o Fiinţă raţională, Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi El Însuşi Dumnezeu Care ne cere să avem cea mai mare grijă, ce facem cu această sămânţă, să lucrăm bine sămânţa Lui cea bună, din inima Lui, care este sămânţa numită «Cuvânt»!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
